Michael Bay pariază pe realitatea virtuală. Pasionaţii de jocuri video vor avea în curând la dispoziţie titluri la care a lucrat regizorul

de Cristina Grigore în 16 Iun 2016
Cineastul s-a alăturat companiei de producţie cu accent pe VR The Rogue Initiative

Industria cinematografică a fost ireversibil transformată odată cu dezvoltarea programelor şi echipamentelor care au perfecționat din ce în ce efectele vizuale, astfel încât spectatorii să aibă o experienţă cât mai spectaculoasă şi mai intensă la vizionare.

Ultima frontieră pare să fie, în divertisment, realitatea virtuală, un pas spre care unii cineaşti de calibru ezită încă să se îndrepte – atât James Cameron, cât şi Steven Spielberg (care a anunţat deja un proiect de acest gen) privesc cu entuziasm acest canal de comunicare, însă îl privesc cu o oarecare prudenţă. Nu este şi cazul lui Michael Bay – criticat de altfel, pentru că, în ciuda succesului francizelor sale (Transformers, Teenage Mutant Ninja Turtles) tinde să se concentreze mai mult asupra aparenţei produsului, decât asupra substanţei.

Într-un comunicat de presă, preluat şi de Deadline.com, se menţionează că cineastul s-a alăturat recent infiinţatei The Rogue Initiative, o companie de producţie ce a strâns laolaltă nume talentate şi productive din industria jocurilor video, a realităţii virtuale (VR) a cinematografiei şi televiziunii, obiectivul de a produce conţinut AAA (jocuri de top, cu bugete mari de producţie şi marketing) orientat către zona VR, promisiunea de excelenţă a viitorului în materie de divertisment.

Pasionaţii de jocuri vor putea aşadar, beneficia curând de „viziunea unică şi profunda experienţă” a unei „forţe a industriei cinematografice”, după cum s-a exprimat directorul general şi co-fondatorul The Rogue Initiative, Pete Blumel. 

Exploreaza subiecte similare:

Michael Bay, James Cameron, Steven Spielberg, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
TheJesus pe 16 iunie 2016 20:05
Mai jos unde imagini?
carmen_angelus_romila pe 28 octombrie 2018 10:23
Mi se pare un lucru destul de hazardat si cu dus-intors aceasta influienta nefasta al benzilor desenate asupra realizarilor cinematografice, iar precum vad, marii regizori, precum James Cameron şi Steven Spielberg, v-or tine seama de aceasta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells