Mia și leul alb: despre salvarea vieții sălbatice, pe înțelesul copiilor

de Gloria Sauciuc în 6 Feb 2019
Filmul evită imaginile șocante, deși este despre un subiect crud

Mia și leul alb, de vineri, 8 februarie, pe marile ecrane din România, este un film realizat sub egida The Kevin Richardson Foundation, o organizație de prezervare a vieții sălbatice din Africa, în special a leilor. Filmul este merituos prin faptul că ajunge la inima copiilor cu mesajul său contra vânătorii de feline. Reușește asta prin scenariul relativ școlăresc și prin surprinderea unui stil de viață în mijlocul naturii și al animalelor, ce îi va captiva pe cei mici.

În pofida unui scenariu simplist, Mia și leul alb impresionează prin aceea că australianca Daniah De Villiers, actrița adolescentă care joacă rolul principal, cel al Miei, chiar a petrecut trei ani alături de leul alb. Ca un documentarist, regizorul Gilles de Maistre a filmat această producție timp de trei ani, de când leul alb era pui, până la maturitatea lui, astfel încât filmul nu se folosește de dubluri când e vorba de turnarea scenelor de interacțiune dintre fată și animalul sălbatic.

Curajul actriței e dublat de curajul personajului ei, o adolescentă care părăsește Londra, împreună cu familia, pentru a se muta definitiv la o fermă de lei din Africa de Sud.

Dacă la început Mia este împotriva traiului la fermă, curând se va împrieteni cu un pui alb de leu, Charlie, care-i va deveni prieten pe viață și pe care va încerca să îl salveze. Se va pune pe ea însăși în pericol, traversând savana, pentru a-l duce cât mai departe de posibilii vânători.

Filmul evită imaginile șocante, deși este despre un subiect șocant - plăcerea de a omorî animale pentru poze cu trofee. Un sport vechi, legal, care vorbește despre natura umană abrutizată. Mia descoperă un secret dureros - că ferma de lei unde trăiește cu familia e, de fapt, o fermă de vânătoare, ceea ce va reconfigura relația cu tatăl ei.

Dincolo de acest mesaj, copiii vor rămâne cu frumoasa lecție despre prietenie și cu dragostea pentru animale. Adulții vor observa că filmul e făcut „la comandă” de către fundația sub egida căreia s-a realizat producția.

Exploreaza subiecte similare:

Mia and the White Lion, Daniah De Villiers, Gilles de Maistre

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells