Mesaj dur al unui celebru scenarist la adresa Hollywood-ului

de Ştefan Dobroiu în 6 Mar 2023
Charlie Kaufman are ceva de spus despre modul cum se iau deciziile la marile studiouri

Câştigător al unui trofeu onorific la Premiile Asociaţiei Scenariştilor de la Hollywood Charlie Kaufman (Oscar pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind) a comentat locul scenariştilor în ierarhia puterii de la Hollywood. Citat de Variety, Kaufman a spus: "Ni se repetă la infinit că ceea ce facem noi (n.r. - scenariştii) este mai puţin important decât ce fac ei (n.r. - capii marilor studiouri)".

"Ce facem noi este să fim o reflecţie a lumii, să spunem adevărul în faţa atâtor minciuni (...) Ne-au păcălit convingându-ne că fără ei nu putem face nimic. Adevărul este că fără noi ei sunt cei care nu pot face nimic de valoare", a mai spus Kaufman, referindu-se la aceiaşi directori.

Este adevărat, crearea unui film sau a unui serial este o muncă de echipă, dar absolut nimic nu ar fi posibil fără munca scenariştilor. Frustrarea lui Kaufman în faţa modului cum scenariştii sunt trataţi la Hollywood este cauzată şi de avalanşa de poveşti repetitive, lipsite de orice urmă de originalitate cu care marile studiouri inundă adesea ecranele cinematografelor. Lăsat să-şi facă treaba, un scenarist ar face tot posibilul să creeze ceva original, dar apoi aşa-zişii executives, cei care iau deciziile în marile studiouri, îl pun să facă modificări care transformă scenariul într-o poveste mai accesibilă şi mai vandabilă, cel mai adesea în defavoarea originalităţii şi a creativităţii. Este o strânsă legătură între frustrarea lui Kaufman şi faptul că, de ani buni, continuările şi francizele domină categoric topurile de încasări, descurajând poveştile originale.

Foto: Charlie Kaufman la ediţia de anul acesta a Premiilor Asociaţiei Scenariştilor de la Hollywood, premii decernate duminică.

Exploreaza subiecte similare:

Charlie Kaufman, Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 3 decembrie 2023 23:48
Felicitari pentru tupeu, chiar ma intrebam cand se va ridica cineva si va semnala o problema in legatura cu filmele si repetitivitatea povestilor, sau continuari peste continuari de francize, ori remake-uri.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells