Zilele trecute francezii de la alocine anunţau că Charlotte Gainsbourg este prima actriţă de renume care se întoarce pentru a filma pentru Lars von Trier, asta după ce rolul din Antichrist (atenţie, filmul interzis minorilor se lansează în România chiar mâine şi e necenzurat) i-a adus un premiu de interpretare anul trecut la Cannes.
În acest moment nu se ştie foarte bine ce rol joacă Gainsbourg (oricum, prima căreia i s-a oferit este nimeni alta decât Penélope Cruz), dar filmul aparţine unui gen extrem de ne-european: SF-ul "cataclismic". Pe scurt, viaţa personajului lui Gainsbourg (şi a tuturor oamenilor, de fapt) este ameninţată de o posibilă ciocnire dintre Pământ şi o altă planetă, mult mai mare.
Producătorul Zentropa a făcut public un artwork pentru film, iar acesta este foarte sugestiv în ceea ce priveşte soarta Pământului.
Cei de la Empire anunţă că von Trier a obţinut bugetul necesar în urma unor contracte cu producători din mai toate ţările Europei, dar asta nu ar trebui să te facă să crezi că Melancholia va semăna în vreun fel cu 2012 sau cine ştie ce alt disaster movie de la Hollywood. Ca fapt divers, Melancholia va costa sub 10 milioane de dolari, în timp ce 2012 a costat undeva pe la 200 de milioane.
Poţi vedea artwork-ul la rezoluţie bună în galeria acestui articol.
Părerea ta
Spune-ţi părerea