Actorul Mel Gibson a fost acuzat de agresarea unui admirator, conform TMZ.com. Victima a depus o plângere la poliţia din Los Angeles în care susţine că starul i-a rupt tricoul în momentul în care a încercat să îl fotografieze.
Gibson se afla cu iubita lui, Oksana Grigorieva, într-un club, atunci când s-a produs incidentul.
Admiratorul nu a fost rănit, ci s-a ales doar cu tricoul rupt.
În 2006, Mel Gibson a fost arestat în Malibu, pentru că a condus sub influenţa alcoolului. Gibson a făcut câteva comentarii antisemite în timpul arestării sale, ceea ce a condus la un adevărat scandal.
Actorul a fost condamnat atunci la trei ani de supraveghere judiciară şi obligat să plătească o amendă de 1.300 de dolari.

Părerea ta
Spune-ţi părerea