S.D.: Tu te-ai identificat cu Elena?
M.M.: Nu, nu prea. Toti actorii zic ca da, ca s-au identificat cu personajul, ca si l-au insusit si-asa mai departe. Eu nu m-am identificat cu Elena pentru ca intre noi exista multe diferente. Ea este foarte voluntara, foarte curajoasa. Eu sunt voluntara, dar intotdeauna pe un teren cunoscut, sigur. Eu nu daram muntii, ea este mult mai aventuroasa ca mine. Nu este usor sa lasi in urma un copil, pentru a cauta o viata mai buna. M-am gandit de multe ori daca as fi facut asta in locul ei, dar sigur nu mi-as fi asumat acest risc imens. Eu sunt mult mai legata, ancorata in locul unde stau, legata de oamenii care ma inconjoara. Mi-e mai greu sa ma rup, probabil pentru ca sunt mai sentimentala, ea este mai barbatoasa. Eu nu am spiritul de aventura pe care il are ea.
S.D.: Si ce nu ti-a placut la ea?
M.M.: Nu m-a mai intrebat nimeni asta pana acum. Mi-este greu sa raspund, pentru ca in general mi-a placut Elena si stii cum se spune: un actor trebuia sa-si iubeasca personajul atat de complet, sa si-l apropie atat de bine pentru a-l interpreta corect. Aici nu a fost un personaj negativ, deci nu mi-a fost greu sa-i gasesc motivatiile Elenei, chiar daca nu sunt de acord cu ele. Cred ca la ea nu mi-a placut modul in care a plecat, abrupt, hotarat de pe o zi pe alta, cu un barbat pe care nu-l cunostea. Dar stii ce se intampla, nu am fost niciodata intr-o situatie atat de grea, deci nu pot s-o judec. Ea era intr-o situatie disperata, statea impreuna cu fetita ei intr-o camera despartita printr-o perdea de restul familiei. Nu stiu ce as face daca as avea o fetita si nu as avea ce sa-i dau sa manance... Am intalnit oameni care au spus ca ar face orice pentru a-si hrani propriul copil. Si cand spuneau orice, chiar la orice se gandeau. Intr-un moment de disperare poti lua decizii la care nu te-ai fi gandit vreodata. Elena nu pleaca de la bine la mai bine, cum ar face altii, doctori, de exemplu, care au o conditie sociala buna aici si pleaca la mult mai bine. Ea nu pleaca din cauza unor idei marete, sau a libertatii, a unor lucruri care tin deja de un alt nivel existential. La ea functioneaza nivelul acela primar. Iar astfel de familii exista. Normal ca nu te simti bine cand traiesti in astfel de conditii si nu poti sa-i oferi o portocala copilului tau. Noi n-am trait in astfel de conditii, deci eu una nu o pot judeca...
S.D.: Si Michel Blanc cum este? Isabelle Mergault il stie de 20 de ani, tu doar de cateva saptamani. Cum a fost sa interactionezi cu el in fata camerei?
M.M.: Michel este un om extraordinar. Eram speriata de el la inceput, stiam ca este o mare vedeta, un tip foarte dur, dar nu are nimic dintr-o personalitate dificila. Am auzit de alti actori, Gerard Depardieu de exemplu, care este un om foarte dificil. Intr-adevar, este probabil cel mai laudat actor francez, dar nici Michel Blanc nu este departe, are Cesar-uri, premiu de scenariu la Cannes pentru Grosse Fatigue, deci este si el o personalitate foarte bine cotata in Franta. Ca notorietate Depardieu este deasupra, dar Michel este mai complet, este un intelectual fascinant, rafinat. Tot timpul pe platoul de filmare, cand nu avea de lucru, se retragea intr-un colt si asculta muzica clasica. El este si panist, dar nu inspre jazz, cum imi place mie, ci spre clasic. Asculta foarte multa opera, chiar si in cabina de machiaj venea cu CD-uri de muzica simfonica. E un tip foarte bine informat. Mai mult, este si scriitor. Acum 20 de ani a scris o piesa care a avut un succes imens si dupa care s-a facut si un film. Este, prin urmare, o personalitate foarte complexa dar, chiar si-asa, e foarte modest si rezervat ca afisare. Nu incearca sa atraga in niciun fel atentia.
S.D.: Cum crezi ca s-a obisnuit cu rolul lui Ayme, un simplu fermier in cautarea dragostei?
M.M.: El a cautat o schimbare de directie in cariera. A vrut sa intre in alta zona de comedie, mai subtila, mai rafinata, daca stai sa compari cu seria Les Bronzes. Sigur ca habar n-avea nici el la ce sa se astepte la ferma. La un moment dat ne-am trezit cu vacile pe camp, trebuia sa le manam in sus, pe panta, dar ele, cand ne apropiam de echipa de filmare, care era in varful dealului, nu mai voiau sa urce si nu stiam ce sa le facem nici unul, nici altul. Eram mai obisnuiti cu pianul decat cu vacile, amandoi.
S.D.: Si le-ati urcat pana la urma?
M.M.: Le-am urcat, dar dupa 20 de duble. Se speriau de lumini, de camere, de reflectoare si ramaneau acolo, protapite, nu mai voiau in ruptul capului sa urce. Si toate scenele de afara au fost cam asa. Nu a fost deloc usor, multe scene aveau loc in aer liber. Si a mai fost ceva: frigul. Initial s-a ales regiunea Provence tocmai pentru vremea ei blanda. Acolo este mult mai cald, chiar si primavara devreme. Si se pare ca am nimerit un aprilie in care chiar a nins, cu niste temperaturi atat de scazute, incat au speriat lumea. Toti ziceau ca de 35 de ani nu au mai vazut zapada in aprilie, in Provence, in sudul Frantei, unde nu ninge aproape niciodata in fond. Deci am prins o vreme foarte rea, filmam in camp deschis si era foarte mult vant, un vant foarte taios...
S.D.: Iar tu erai imbracata intr-o rochita, de parca ar fi fost mijlocul verii...
M.M.: Da, si afara erau 4-5 grade, iar vantul nu statea o clipa. Am poze de la filmare, in care echipa toata era imbracata in geci si caciuli bine trase pe urechi. Chiar si Michel era mult mai imbracat decat mine, pentru ca el purta mai mereu o salopeta pe sub care mai putea strecura cate ceva mai gros, pe cand eu...
S.D.: Filmele frantuzesti stiu ca-ti plac, ce parere ai despre filmele din Romania?
M.M.: Din pacate am reusit sa vad destul de putine. Ultimul vazut este A fost sau n-a fost?, al lui Corneliu Porumboiu, care mi s-a parut extraordinar, l-am vazut vazut de doua ori chiar. Joaca in el trei actori absolut fantastici. Imi pare rau ca n-am vazut Hartia va fi albastra al lui Radu Muntean si sper sa ajung la cinematograf sa-l vad. Nu am vazut nici filmul lui Catalin Mitulescu, pentru ca exact in septembrie, cand au aparut toate trei, am fost plecata si in Brazilia si intrasem si in repetitii generale cu Burghezul gentilom, la Teatrul National. Deci nu am apucat sa vad niciunul. Din ce am vazut, cred ca avem de-a face cu o revigorare a filmului in Romania. Se pune la punct un nou limbaj cinematografic, un nou mod de a povesti, mult mai direct, mult mai onest, mai necomplicat. Cred ca prin asta castiga filmul lui Porumboiu, are un soi de onestitate, de franchete, pe care nu-l vezi la filme romanesti mai vechi, pline de metafore complicate si de cai albi alergand pe campii sau alte lucruri de genul acesta. Bineinteles, au avut si ele perioada lor de voga, dar acum este timpul pentru altceva...
Actrita mai familiarizata cu teatrul decat cu filmul, Medeea Marinescu a reusit ceea ce alti actori romani doar viseaza. A obtinut un rol principal intr-un film strain, Je vous trouve tres beau/Va gasesc fermecator, o comedie romantica in care unul dintre personaje este de origine romana. Si nu orice film, ci unul care a adunat patru milioane de spectatori in cinematografe, fiind timp de mai multe saptamani pe locul I la box-office. Medeea Marinescu ne dezvaluie informatii din culise si din relatiile ei cu Isabelle Mergault, regizoarea si scenarista filmului, si Michel Blanc, partenerul de poveste si unul dintre cei mai cunoscuti actori ai Frantei. S-o ascultam…
Stefan Dobroiu: Cum era Medeea in "Maria Mirabela" si cum este Medeea in “Je vous trouve tres beau”.
Medeea Marinescu: Pai Medeea in "Maria Mirabela" era cu 26 de ani mai tanara, iar Medeea in “Je vous trouve tres beau” este cu 26 de ani mai batrana, cam aceeasi coafura, cam aceeasi alura si...
S.D.: ...si energie, probabil...
M.M.: Si energie, da. Cred ca o parte din coordonatele Mirabelei s-au pastrat si in rolul din “Je vous trouve tres beau”.
S.D.: Inocenta?
M.M.: Da, o oarecare naivitate s-a pastrat...
S.D.: 27 mai inseamna Gemeni, deci comunicativitate, adaptabilitate...
M.M.: Da, si o permanenta dorinta de schimbare, de miscare...
S.D.: Cum crezi ca va fi primit filmul in Romania?
M.M.: Aseara (seara de gala - n.r.) am vazut cum a fost primit si efectiv nu ma asteptam sa fie atat de bine. Acum nu stiu daca publicul pe care l-am avut este cel mai potrivit sa trag o concluzie, pentru ca era un public invitat, francofon, multi oameni foarte legati de cultura franceza. Prin urmare nu stiu cat de reprezentativa este reactia lui, dar cred ca dupa cum s-a ras ieri in sala filmul va prinde aici si ca va rasturna cateva prejudecati pe care deja le-am observat pe niste site-uri unde niste cucoane foarte razvratite se intrebau cum a fost in stare Medeea Marinescu, pentru 30 de arginti, sa-si vanda sufletul si sa joaca in filme care denigreaza Romania. Ieri oamenii au avut ocazia sa vada, si au si spus acest lucru, ca nu e vorba despre un film social si ca nu se arata deloc cu degetul spre Romania. In nici un caz. Reactiile sigur vor fi bune, asta daca vom putea convinge publicul sa intre la filme frantuzesti. Asa se pune problema acum, dupa parerea mea.
S.D.: La filmele frantuzesti se intra, mai degraba la filmele romanesti nu se intra...
M.M.: Eu am zis ce-am zis pentru ca am citit niste articole, nu stiu cat de bine informate, in care erau precizate niste cifre destul de exacte. Se pare ca publicul de cinema din Romania este de doua ori mai putin numeros in 2006 decat era in 2005. O reducere drastica, dramatica chiar, datorata probabil canalelor de televiziune si filmelor piratate care apar pe piata inainte de premiera. Am gasit chiar si "Va gasesc fermecator" piratat, m-a intrebat cineva daca nu-l vreau si i-am facut un scandal monstru, pentru ca in primul rand calitatea unor astfel de copii este execrabila si stirbeste mult din efectul filmului. In plus e bine stiut ca romanul, intre un film american si unul francez, alege sa intre la cel american. Aici nu este nici un fel de acuza, si eu sunt consumatoare de filme americane, de ce sa mint? Dupa perioada copilariei, cand urmaream o multime de filme cu De Funes, Alain Delon si Jean Gabin a urmat o perioada lunga de pauza, la inceputul anilor '90, cand am incetat sa ma uit la filme frantuzesti. De-abia in ultima vreme am reluat acest obicei si am descoperit reale calitati si multe diferente intre filmul francez si cel american. Si publicul este mai degraba atras de filmul american, asa ca el trebuie convins sa dea banii pe un film ca "Je vous trouve tres beau". Daca va intra, eu sper, dupa reactia de ieri, ca nu va fi dezamagit. E un film foarte bine facut, toata lumea a fost de acord, cu un scenariu foarte bine brodat, bine inchegat.
S.D.: Si cum crezi ca a schimbat in Franta parerea francezilor despre romani si cum crezi ca va schimba in Romania parerea romanilor despre francezi?
M.M.: "Je vous trouve tres beau" nu este un film social, lumea nu s-a uitat la el ca la un film care trateaza probleme sociale. Initial, titlul filmului a fost La fille de l'Est, "Fata din est" adica, dar la postproductie, in perioada in care eu inca ma aflam in Franta, a fost o discutie chiar cu directoarea studiourilor Gaumont, Sidonie Dumas, care a cerut sa se schimbe titlul. Mie nu mi-a convenit deloc, pentru ca-mi doream sa joc rolul titular, dar mi-au zis ca nu se poate. Este vorba de o comedie si in Franta, daca spui "La fille de l'Est", lumea se gandeste imediat la prostitutie, trafic de carne vie, la problemele sociale reprezentate de est-europenii care vin in Occident, ceea ce ar fi daunat foarte mult receptarii filmului. In plus, ar fi impins publicul pe o pista gresita...
S.D.: Aici aveau dreptate...
M.M.: Da, aveau mare dreptate, si titlul pe care l-au ales se potrivea mult mai bine cu subiectul. Francezii au venit in numar mare la film (patru milioane de bilete vandute - n.r.) si au venit nu ca sa vada un film social, ci o poveste de dragoste, care nu a schimbat nici o imagine. In campania de promovare jurnalistii nu mi-au pus intrebari despre Romania, mai degraba au iscat intrebari filme ca “Moartea domnului Lazarescu”, care a rulat acolo si intr-adevar trata probleme sociale grave. Aici m-au intrebat daca e adevarat ce se intampla in film si eu am zis ca da, e adevarat, pentru ca nu poti sa negi o evidenta. Dupa cum nu poti sa negi replicile de la inceputul filmului, cand se spune ca “fetele din Romania sunt gata sa faca orice ca sa scape de viata grea”, vin sa munceasca la ferma, fac orice. Ei, aici romanul s-ar putea sa se simta putin lezat. Si eu m-am simtit la fel cand am citit scenariul, dar acum hai sa fim seriosi si onesti. De ce sa negi o evidenta, cand e mai simplu si mai corect sa ti-o asumi, si de-aici sa mergi mai departe? Da, e mizerie, dar (pentru ca intotdeauna exista un dar...), cat de multe pot sa faca romancele si cat de corecte sunt... Elena este o fata corecta, cinstita, are niste principii morale puternice, la care nu renunta, are un anumit bun-simt, nu este o fatuca disperata sa parvina, calcand pe cadavre. Ea nu incearca sa-l insele pe Ayme si, cand e vorba de munca la ferma, ea munceste, ca sa-si faca si siesi si lui viata mai suportabila. Hai sa privim putin cu onestitate si fara false orgolii. Filmul arunca o lumina pozitiva asupra Romaniei, iar regizoarea si scenarista Isabelle Mergault este blanda cu fata din Est, cu toata aceasta idee de la care porneste, ca Elena pleaca din Romania din cauza problemelor de toate felurile... Faptul ca ea se intoarce si deschide o scoala de balet spune iarasi ceva despre personaj. Ea nu-si deschide un simplu butic in care sa vanda chestii aduse din Turcia, ci isi implineste un vis frumos. Totul e privit intr-o lumina pozitiva si asta de catre un francez, nu de catre un roman. Revenind, problema sociala nu s-a pus deloc acut in Franta. Da, m-au intrebat daca e adevarat ca romancele pleaca in lume sa-si faca un rost. Iar un critic de film mi-a zis ca stie si el o romanca, medic, plecata din Cluj in Franta, maritata in disperare de cauza cu un francez. Dupa ce a lucrat o vreme ca femeie de serviciu, a ajuns acum sa profeseze iar meseria de medic. Deci cazuri exista…
S.D.: Isabelle Mergault e mai familiarizata cu satira decat cu comedia romantica. Am vazut o emisiune de-a ei, iar tonul din “Je vous trouve tres beau” este foarte schimbat. Cum este ea de fapt?
M.M.: Isabelle are mai multe fatete, poate schimba usor vocile, e mereu altfel. Eu o stiu bine din perioada de promovare, e o actrita foarte buna si are un personaj foarte bine cunoscut, cu un defect de vorbire. Si ei ii place foarte mult acest personaj, pentru ca este sasaita, peltica, vorbeste de parca ar avea, dupa cum spun francezii, par pe limba. Ea si zice “eu n-am par pe limba, am o peruca pe limba…” Din toate aceste caracteristici si-a facut un personaj pentru care s-au scris chiar si piese de teatru. Ea juca in timpul premierei cu “Je vous trouve tres beau” intr-o astfel de piesa rolul principal cu acest personaj plin de defecte. De-asta si spun ca Isabelle parca poarta o masca, autoironizandu-si defectele. Dar asta ascunde, si stiu bine asta pentru ca am ramas bune prietene, o sensibilitate si o vulnerabilitate ingrozitoare. Este incredibil de vulnerabila, este incredibil cum poti s-o atingi daca simte ca te-ai uitat intr-un anumit fel sau ca nu au fost pe deplin sincer cu ea. Prin tot comportamentul acesta, aceasta masca, se protejeaza de fapt. Sa stii ca multe din scenele din film sunt legate de viata ei…
S.D.: Deci tu crezi ca Elena din film este chiar Isabelle…
M.M.: Da, intr-o mare masura. Nu in liniile mari, pentru ca ea e frantuzoaica get-beget, nu s-a maritat niciodata cu un fermier si-asa mai departe. Dar sunt foarte multe amanunte si reactii in film care sunt legate direct de viata ei particulara. Mi-a marturisit asta… De exemplu scena cu ouale i s-a intamplat ei, cand era mica si mama ei, cu care avea o relatie speciala, trebuia sa plece nu stiu unde si era foarte elegant imbracata. Iar Isabelle, ca un copil gelos, nu a vrut s-o lase sa plece si, foarte furioasa, i-a venit ideea sa arunce cu oua in ea, ca sa-i strice rochia, s-o faca sa ramana acasa. Iar mama ei a inceput sa prinda ouale si sa rada, iar asta i-a ramas in memorie lui Isabelle si iata ca acum scena este parte dintr-un film. Peste tot sunt particele din ce i s-a intamplat ei, replici, amanunte care tin poate si de aspectul sentimental al filmului. De-asta zic ca e un om extrem de sensibil…
