Matt Damon, farse de spion pe străzile din Los Angeles

de Cristina Grigore în 1 Iul 2016
Actorul a apelat la ajutorul unor necunoscuţi pentru o „misiune secreta”. Iată cu ce se alegeau la final

Farsele telefonice au amuzat ani de-a rândul ascultători şi telespectatori, însă chiar dacă anii lor de glorie par să fi apus, iată că mai au încă succes la unele persoane. Câţiva americani din Los Angeles s-au trezit că vorbesc la telefon cu un „necunoscut”, care le cere să se implice într-o misiune, ca în filmele cu spioni. Iar dacă unii au refuzat categoric, alţii au fost curioşi să vadă ce le aduce îndeplinirea comenzilor.

Actorul Matt Damon, într-un efort caritabil de care va benefica site-ul water.org (care a realizat filmările cu ajutorul Omaze.com), le-a cerut recruţilor fie să cumpere un hot-dog, fie să complimenteze copii cuiva, totul pentru a ajunge in posesia unui plic misterios. La final, ajutoarele de spion erau ghidate către o încăpere unde actorul îi surprindea cu apariţia sa şi cu bilete VIP la noul film din seria Bourne.

Noua producţie Jason Bourne, în care Damon revine în rolul popularului spion, se lansează la noi pe 29 iulie. În distribuţie o regăsim pe Julia Stiles, agenta Nicky Parsons din trilogia iniţială. În film mai joacă şi Alicia Vikander, alături de Tommy Lee Jones, noul şef CIA.

Exploreaza subiecte similare:

Matt Damon, actor, Jason Bourne

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells