Cu toate cele patru părţi în topul 20 al filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (pe locurile 2, 7, 12 şi 17), seria Avengers este indiscutabil o forţă cinematografică, prin urmare fanii Marvel aşteaptă cu nerăbdare Avengers: Doomsday. Într-un eveniment difuzat online, studiourile Marvel au pus punct speculaţiilor fanilor, anunţând ce personaje vom vedea în sequel.
Chris Hemsworth revine în rolul lui Thor, Anthony Mackie în cel al lui Sam Wilson/Captain America, Sebastian Stan în cel al lui Bucky Barnes/Winter Soldier, Paul Rudd în cel al lui Scott Lang/Ant-Man, Tom Hiddleston în cel al lui Loki şi Letitia Wright în cel al lui Shuri, noua Black Panther. Din vechea echipă îl vom reîntâlni pe Robert Downey Jr., dar nu în rolul lui Tony Stark/Iron Man, cî în cel al antagonistului, Doctor Doom.
Mai surprinzătoare sunt revenirea lui Patrick Stewart, Ian McKellen, James Marsden şi Rebecca Romijn, care i-au interpretat pe Charles Xavier, Magneto, Cyclops şi Mystique în filmele X-Men. Din echipa X-Men va face parte şi Channing Tatum, pe care l-am văzut în rolul lui Gambit în hitul de anul trecut, Deadpool & Wolverine.
Recent a început campania de promovare pentru The Fantastic Four: First Steps şi acum e clar că studiourile Marvel au planuri mari pentru Pedro Pascal (Mr. Fantastic), Vanessa Kirby (Invisible Woman), Joseph Quinn (Human Torch) şi Ebon Moss-Bachrach (The Thing), pentru că şi ei vor face parte din echipa Răzbunătorilor, alături de eroii din Thunderbolts* Florence Pugh (Yelena Belova), David Harbour (Red Guardian) şi Hannah John-Kamen (Ghost). În film va apărea şi Lewis Pullman, care interpretează villain-ul din Thunderbolts*. Pentru Doomsday au fost anunţaţi şi Simu Liu (Shang-Chi) şi Tenoch Huerta Mejía, cunoscut pentru interpretarea lui Namor, villain-ul din Black Panther: Wakanda Forever.
Trebuie spus că cei şase ani trecuţi de la Avengers: Endgame au creat un cu totul alt climat în receptarea producţiilor cu supereroi, studiourile Marvel înregistrând mai multe eşecuri de casă. Este tot mai folosită expresia "superhero fatigue", adică "extenuare cauzată de supereroi", care denumeşte reticenţa tot mai mare a publicului de a ţine pasul cu filmele şi serialele cu supereroi, unele din ele de calitate indiscutabil îndoielnică şi de interes periferic în tot mai complexul Univers Cinematografic Marvel (MCU).
În prezent se cunosc foarte puţine detalii despre acţiunea din Doomsday, dar ne putem aştepta să primim indicii în Thunderbolts*, film ce încheie aşa-numita Fază a cincea din MCU, şi în The Fantastic Four: First Steps, care se lansează în ultimul weekend din iulie. Această a treia încercare de a reactiva echipa Fantastic Four (după filmele dezamăgitoare din 2005 şi 2015) va aşeza cu siguranţă piesele pe complicata tablă de şah a conflictului galactic ce îi va reuni pe Răzbunători în Doomsday.
Este o foarte mare presiunea pe fraţii Russo, duo-ul regizoral care cel mai recent ne-au oferit dezamăgitorul The Electric State, să transforme Doomsday într-un succes de casă. Dacă şi acest film se va dovedi un eşec va fi clar pentru toată lumea că era supereroilor a luat sfârşit. Şi dacă şi Superman, filmul cu care în acest an se relansează Universul Extins DC va fi un eşec, atunci soarta genului este categoric pecetluită.
Părerea ta
Spune-ţi părerea