„Marmură”, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea și „Însemnările unui necunoscut”, după F. M. Dostoievski, online

de Cinemagia în 7 Apr 2020
Două spectacole pe texte de excepţie transmise online de Teatrul Bulandra, miercuri și sâmbătă

Spectacole celebre pe texte importante ale literaturii universale, actori mari, regizori de renume și spectatori de excepție, acestea sunt ingredientele săptămânilor teatrale marca Bulandra mutate în online. Vizionarea spectacolelor Teatrului Bulandra se poate face pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro.

Astfel, miercuri, 8 aprilie, la ora 19.00, este programat spectacolul Marmură, de Iosif Brodski (Premiului Nobel), pus în scenă de Yuri Kordonsky, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea.

Despre lucrul cu actorii și textul ales, regizorul Yuri Kordonsky scria: “Îmi doresc din tot sufletul ca acest text să fi fost o provocare pentru actori. Am putut monta piesa aceasta, fiindcă ambii actori sunt intelectuali; ei au şi transmit puternic emoţia, dar au şi nişte minţi minunate, cu experienţă şi cunoştinţe despre istorie, ei înşişi fiind martori direcţi ai unor cataclisme istorice, martorii evenimentelor care au avut loc aici în ultimele decenii, evenimente care au schimbat faţa lumii. Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în ARTĂ. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski...”

Însemnările unui necunoscut, după F. M. Dostoievski, dramatizarea Ion Cojar și regia Alexandru Darie, este doilea spectacol care se va transmite online – pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro –  sâmbătă, 11 aprilie, ora 19.00.

„Însemnările unui necunoscut e un spectacol de performanţă cu interpreţi de performanţă, genul de producţie care recomandă cel mai deplin o echipă, o trupă, un teatru, genul de montare care coagulează talente, catalizează energii nebănuite.”, scria  Răzvana Niță pe site-ul port.ro

Un spectacol despre care încă se mai vorbește pus în scenă de regizorul de uriaș talent care a fost Alexandru Darie, cu actorii: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu și Ion Besoiu, Alexandru Potoceanu, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Gheorghe Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru, Matei Constantin.

Două montări speciale dedicate spectatorilor care gustă teatrul de calitate și interpretările de excepție, două texte care se adresează atât minții cât și sufletului, două spectacole la care spectatorii români de pe tot globul pot asista online ca și cum ar fi în sală, două producții marca Bulandra.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Victor Rebengiuc, Marian Râlea, Alexandru Darie, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu, Ion Besoiu, Alexandru Potocean, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru, Matei Constantinescu

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells