Actorul Mark Wahlberg a fost spitalizat de urgenţă după ce s-a intoxicat cu fumul produs de o maşină de efecte speciale, anunţă The Sun. Incidentul a avut loc pe platourile de filmare ale peliculei The Fighter.
Problemele respiratorii au apărut vineri, la câteva ore după filmarea unei scene pentru The Fighter, în Boston. A fost nevoie de o intervenţie prin care medicii au curăţat căile respiratorii ale actorului.
"Se pare că a inhalat prea mult fum", a declarat o sursă. Actorul a fost externat în aceeaşi zi şi a revenit imediat pe platourile de filmare.
În The Fighter, Mark Wahlberg joacă alături de Christian Bale. Este o dramă despre lumea boxului, inspirată dintr-o poveste reală. Prezintă povestea pugilistului "Irish" Mickey Ward (Wahlberg), care a fost antrenat de fratele său Dick Eklund (Bale).

Părerea ta
Spune-ţi părerea