Actriţa franceză Marion Cotillard va face parte din distribuţia peliculei Les Petits Mouchoirs, o tragi-comedie regizată de Guillaume Canet (Ne le dis pas a personne), anunţă Variety. Canet va scrie şi scenariul noului film.
Cotillard se alătură unei distribuţii formată din actori francezi: François Cluzet (Ne le dis pas a personne), Benoît Magimel (Intimate Enemies), Anne Marivin (Welcome to the Sticks), Gilles Lellouche (Public Enemy Number One) şi Jean Dujardin (OSS 117: Lost in Rio).
Lungmetrajul prezintă povestea unui grup de prieteni care merg de la Paris la Cap Ferret unde vor petrece împreună vacanţa de vară. Lucrurile iau o altă turnură atunci când tinerii îşi fac nişte confesiuni.
Mouchoirs va fi produs de Alain Attal (Les Productions du Tresor) care a mai produs şi alte filme ale lui Canet (Anything You Say şi Ne le dis a personne).
Filmările vor demara la începutul lunii august şi se vor desfăşura la Paris şi Cap Ferret.
