Poţi citi AICI cele mai recente predicţii la Oscar 2013 şi afla unul din motivele pentru care am decis publicarea acestui material: Ben Affleck, ignorat de Academia Americană de Film (AMPAS) la categoria Cel mai bun regizor, a primit echivalentul acestui premiu de la Asociaţia Regizorilor de la Hollywood. În ultimele şase decenii în numai şase cazuri câştigătorii celor două trofee nu au coincis, ceea ce i-a făcut pe analiştii din presa de specialitate să afirme că AMPAS va fi aspru criticată pentru încercarea de a „surprinde” cu nominalizările din 2013. Află din materialul de mai jos câteva titluri pentru ignorarea cărora AMPAS a primit acelaşi tratament în trecut.
Din punctul de vedere al românilor, cea mai mare gafă a Oscarurilor este ignorarea lui 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, filmul lui Cristian Mungiu care reuşea, în 2007, să câştige cel mai râvnit trofeu din lumea festivalurilor, Palme d'Or-ul cannez. Ales să reprezinte România la Oscar 2008, 432 nu reuşea să intre nici măcar pe lista scurtă, de nouă titluri (ceea ce a reuşit După dealuri anul acesta), provocând reacţii cvasi-furibunde ale criticilor americani, cu toţii încântaţi de sensibilitatea şi relevanţa istorică a filmului românesc. Pentru a evita astfel de situaţii, AMPAS a şi schimbat regulamentul de nominalizare a producţiilor străine, o procedură cu totul diferită fiind folosită un an mai târziu, tocmai pentru a evita ca filme universal aclamate să fie ignorate la gala Oscar.
Nu a trecut mult de când membrii Academiei au trecut cu vederea unul dintre cele mai importante filme ale ultimilor ani, unul care a reuşit o performanţă rară: să impresioneze atât publicul, cât şi critica de specialitate. Încasări de sute de milioane de dolari şi locuri fruntaşe pe listele de cele mai bune filme ale lui 2008 în presa din întreaga lume nu au fost de ajuns pentru a-i aduce lui The Dark Knight/Cavalerul negru vreo nominalizare la o categorie importantă a Oscarurilor. Cel mai bun actor secundar (probabil jumătate din cei peste 6000 de membri ai Academiei ar fi fost linşaţi dacă l-ar fi omis pe regretatul Heath Ledger) şi cea mai bună imagine, plus câteva premii tehnice a fost tot ce-a primit The Dark Knight, care ar fi meritat categoric nominalizări la Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor. Valul de critici a făcut AMPAS să schimbe şi de această dată regulamentul, iar din 2010 pot primi nominalizări la cea mai importantă a categoriei un număr între cinci şi zece producţii. Anul acesta sunt nouă filme nominalizate, cu Argo favorit.
City of God/Cidade de Deus a păţit-o chiar de două ori. În 2002 nu a reuşit să obţină nici măcar o nominalizare pentru cel mai bun film străin, premiul ajungând atunci la No Man's Land al sârbului Danis Tanovic. În 2003, când a devenit elegibil după o premieră în SUA şi fost nominalizat la categoriile Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj, Cea mai bună imagine şi Cel mai bun scenariu adaptat, intensa dramă din favelele braziliene a lui Fernando Meirelles nu a câştigat nici măcar o statuetă. Ca fapt divers, o altă dramă cu fundal asemănător, dar nici pe departe la fel de relevantă, Slumdog Millionaire/Vagabondul milionar, a luat în 2009 nu mai puţin de opt Oscaruri.
Saving Private Ryan a fost nominalizat în 1999 la unsprezece categorii şi a câştigat cinci, dar a fost trecut cu vederea la cea mai importantă, Cel mai bun film. Câştigătorul? Amuzantul şi uşurelul Shakespeare in Love, într-unul dintre cele mai surprinzătoare deznodăminte din istoria Oscarurilor.
Blade Runner este unul dintre cele mai neglijate filme din istoria premiilor Academiei. În 1983 primea nominalizări doar pentru Cele mai bune decoruri şi Cele mai bune efecte vizuale, niciunul câştigat de echipa lui Ridley Scott. Invitaţia în 2007 la festivalul de la Veneţia, unde a fost prezentată o versiune aniversară (şi remontată) a acestui SF, i-a făcut pe mulţi să privească în urmă pentru a evalua influenţa lui Blade Runner asupra genului. Bineînţeles, nu este singurul caz gând Academia s-a dovedit suspect de lipsită de viziune, alegând să ignore complet o producţie ce urma să devină un clasic.
Un alt exemplu care îţi vine imediat în minte este Pulp Fiction. După ce a câştigat un Palme d'Or la Cannes (un festival deloc temător să premieze povestea sărită de pe fix a lui Tarantino), Pulp Fiction a fost nominalizat în 1995 la şapte categorii, inclusiv la Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor. Nu a câştigat decât Oscarul pentru cel mai bun scenariu, câştigătorul la cele mai importante categorii fiind Forrest Gump. Tradiţionalismul feroce al Academiei a preferat să premieze slalomul prin istoria Statelor Unite văzut prin ochii unui tânăr cu dizabilităţi (premiul pentru Tom Hanks este unul dintre cele mai meritate din istoria Oscarurilor) decât revoluţionarul şi ultra-intensul Pulp Fiction al lui Tarantino.
Lungul şir de nedreptăţi făcute lui Martin Scorsese de către Academie a început în 1976, când Taxi Driver era nominalizat la patru categorii şi nu câştiga nicio statuetă. Scorsese a fost cu totul trecut cu vederea la Cel mai bun regizor, iar Robert De Niro, într-una din cele mai bune interpretări ale deceniului, a fost uitat în favoarea lui Peter Finch pentru rolul său din The Network. Scorsese a recuperat premiul de-abia trei decenii mai târziu, pentru The Departed. GoodFellas este alt exemplu notoriu din cariera regizorului care lucrează acum cu Leonardo DiCaprio la The Wolf on Wall Street. şase nominalizări la Oscar, dintre care a câştigat-o numai pe cea pentru actor în rol secundar (Joe Pesci), pierzând Cel mai bun film în faţa lui Dansând cu lupii al lui Kevin Costner.
Un alt an când Academia a preferat să nu-şi asume riscul (acela de a alege un film excepţional, adică) a fost în 1980, când Apocalypse Now, excelentul film de război al lui Francis Ford Coppola, a fost întrecut la mai toate categoriile importante (adică Cel mai bun film, Cel mai bun regizor) de către drama lui Robert Benton Kramer vs Kramer. A câştigat doar Oscarul pentru cea mai bună imagine şi pe cel pentru Cel mai bun sunet.
"Lung e drumul, şi greu, ce din infern te poartă spre lumină" este unul din tagline-urile lui Se7en, excelentul thriller al lui David Fincher. Un lucru e clar, Academia n-a considerat că acest drum, parcurs atât de bine de echipa lui Fincher şi actorii Brad Pitt şi Morgan Freeman, merită vreo recompensă. Într-un an când povestea porcului Babe a primit nominalizări la Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor, Se7en a fost aproape complet trecut cu vederea: o singură nominalizare, pentru Cel mai bun montaj. Bineînţeles, nu a câştigat...
Care crezi că e cel mai nedreptăţit film la premiile Oscar?
Marile gafe ale Oscarurilor
de
Ştefan Dobroiu
în 13 Feb 2013

Filme sau reuşite ignorate de membrii Academiei Americane
Exploreaza subiecte similare:
Apocalypse Now, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Cidade de Deus, Saving Private Ryan, oscar 2013Alte știri din cinema

la aniversară
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

Premieră
E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!
Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Lansare
Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume
O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

Ştiri cinema
E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Marile gafe ale Oscarurilor
Părerea ta
Spune-ţi părereaMulta lume spune ca Saving Private Ryan a fost nedreptatit, dar a castigat 5 oscaruri, inclusiv pt cel mai bun regizor, iar Shakespeare in Love mi se pare un film excelent, pe nedrept subestimat ca fiind 'usurel'. La fel cu Goodfellas, un film excelent, dar Dances with Wolves este cu adevarat deosebit, merita Oscarul. Cine se grabeste sa il denigreze ar trebui sa il revada intai
Si eu care credeam ca The Thin Red Line a fost marele nedreptatit cu 9 nominaliari si niciun premiu.
Un caz relevant mi se pare insa cel al premiilor din 1998. Titanic (cel mai prost film care a castigat vreodata Oscarul pentru cel mai bun film, dupa unii) a luat fata unor filme mult mai bune, ca LA Confidential si Good Will Hunting. Daca nici asta nu-i o eroare, atunci ne batem capul degeaba.
Revin , anul asta Tarantino a fost ,,omis" acum ceva ani (cam in fiecare an) Nolan este ,,omis" interesant ...
Respect Marlon Brando ca a refuzat sa se prezinte la aceste premii americanesti si pline de popcorn mediatic.
Nu reprezinti tu Romania.