Maria Dinulescu - printre cărţi, psihoterapeuţi şi videoclipuri

de Gloria Sauciuc în 8 Iun 2010
Maria Dinulescu - printre cărţi, psihoterapeuţi şi videoclipuri

Maria Dinulescu va juca alături de Marcel Iureş în serialul de ficţiune produs de HBO - În derivă.  Actriţa va interpreta rolul unui medic anestezist de care se îndrăgosteşte personajul lui Iureş, psihoterapeut de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Informaţii despre actriţă pregătindu-se pentru rol la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni au circulat încă din luna aprilie a acestui an, dar actriţa  - contactată de Cinemagia - nu confirmă această colaborare. Filmările producţiei În derivă au loc preponderent în studio.

Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie - patru şedinte individuale între psihiatru şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihiatrului la propriul său terapeut.

Scenariul serialului este scris şi filmat în întregime în limba română, fiind o transplantare pe meleagurile noastre a serialului american „In Treatment", cu Gabriel Byrne în rolul principal (Globul de Aur pentru interpretare), serie bazată pe serialul israelian „Be Tipul", creat de Hagai Levi şi multi-premiat de Academia de televiziune israeliană. Regia serialului În derivă este semnată de Adrian Sitaru şi Titus Muntean.


Maria Dinulescu îl citeşte pe Guillaume Musso la Bookfest
 
Maria Dinulescu va fi prezentă la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2010, sâmbătă, 12 iunie, ca invitat special al editurii All.  Actriţa a fost invitată cu ocazia lansării romanului „Vei fi acolo?”, scris de Guillaume Musso, din care va citi câteva pasaje pentru publicul prezent.

 „Mă bucură cea de-a doua invitaţie a Editurii All de a reprezenta un plus în promovarea cărţilor pe care le lansează. Prima întâlnire, cu "Gargui", romanul de debut al canadianului Andrew Davidson, care s-a aflat pe locul întâi în topul celor mai vândute cărţi la Târgul de carte Gaudeamus, a adus şi posibilitatea de a cunoaşte un om fascinant. De această dată, împreună cu Virginia Costeschi şi Alexandra Rusu, am să încerc să ofer publicului o întâlnire proaspătă, cu gânduri profunde pe care "Vei fi acolo?" mi-a oferit şansa să le redescopăr”, spune Maria Dinulescu.
 
Francezul Guillaume Musso este un autor cu o scriitură modernă, ale cărui cărţi sunt traduse în întreaga lume şi vândute în milioane de exemplare. Printre cărţile sale se numără „Sauve-moi”, „Parce que je t'aime” şi „Et Apres”, adaptat pentru marele ecran, avându-i în rolurile principale pe Romain Duris, John Malkovich şi Evangeline Lilly.  
 
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la ora 17,00 la Cafeneaua literară Lavazza a pavilionul 15, Romexpo.


Maria Dinulescu în primul videoclip de pe albumul „Autistul", al lui Florin Chilian

Albumul „Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi” conţine 14 piese ce gravitează în jurul unor subiecte precum lipsa de voinţă, răbdare sau timp de a-i asculta pe cei de lângă noi. Florin Chilian a ales ca prim extras piesa „Viaţa ca o curvă”, iar în videoclip va juca actriţa Maria Dinulescu.

Fanii artistului vor avea parte de o surpriză, având în vedere că - din punct de vedere al concepţiei -  videoclipul este cât se poate de diferit de cele precedente – „Zece” şi „Chiar dacă”. Povestea videoclipului şi realizarea conexiunii emoţionale depind exclusiv de jocul actriţei, cunoscute pentru rolurile de excepţie din „California Dreaming” şi „Pescuit Sportiv”.


Maria Dinulescu: "nu aş putea să joc scene de dragoste filmând complet goală!"

Un interviu acordat de actriţă postului Radio 21 dezvăluie noi informaţii despre viaţa personală a vedetei, carieră şi Depeche Mode. Puteţi vedea o parte a interviului aici. Întreaga filmare se regăseşte pe www.radio21.ro

 

Credit foto: Alex Gălmeanu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Andryuu pe 8 iunie 2010 16:24
Mi se pare mie sau serialul asta se vrea a fi o copie fidela a productiei hbo "In Treatment" care la randul ei este o copie dupa BeTipul ??
Foarte original n-am ce zice..

Ammelie pe 8 iunie 2010 17:30
Mi se pare o persoana foarte interesanta, Maria Dinulescu...
zFrEeDoMz pe 8 iunie 2010 19:08
Daca a fost cu ''Poponet'' nu mi se mai pare o persoana interesanta
Dragomara pe 8 iunie 2010 21:35
Nu cred că am văzut femeie mai vază ca ea la capitolul vestimentaţie! Să o ajute, frate, careva! E absolut jenantă, sărăcuţa!!
"Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi" - nici că se putea un titlu mai original! Ha-ha-ha! În România dacă nu te impui prin talent e musai să o faci prin vestimentaţie sau modul de exprimare complet ilogic. Uff, de-a dreptul deprimant! :D

javrek pe 8 iunie 2010 22:49
ati auzit-o vreodata vorbind(despre orice-vreme,barbati etc)?
este o pisi veritabila...cu fas-uri

Krakatau pe 8 iunie 2010 23:14
Mi se pare cam cu nasul pe sus.
FreakDoll pe 9 iunie 2010 09:39
Mi se pare extrem de sexy și talentată ca și actriță, dar ai dreptate Krakatau .E foooarte arogantă, se dă atotștiutoare si vrea să pară perfectă .
Dragomara pe 9 iunie 2010 19:58
Telenovelă. Şi-am spus totul. Şi-acum să nu mă iei cu "în România nu se poate debuta altfel", că te înjur, după care-ţi dau, la propriu, cu restul excepţiilor-n cap! :D, :P
daniela-elena pe 18 iunie 2010 13:17
o actriţă care şi-a dovedit talentul în "pescuit sportiv". da,are aere de mare divă,vorbeşte extrem de afectat,dar cred că este talentată.poate părerea extrem de bună despre sine şi încercarea de a se face remarcată mai des în preajma "băieţllor deştepţi"o va pierde în cele din urmă.ar fi păcat!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells