„E un personaj ce va şoca", spune Maria Dinulescu despre Nora, pacienta din şedinţele care vor avea loc la HBO în fiecare luni seara, timp de nouă săptămâni, din 6 decembrie, în cadrul primului serial original produs de HBO Central Europe în România - În derivă. Serialul îşi concentrează acţiunea pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihoterapeut de elită.
Senzuală şi foarte inteligentă, capricioasă şi foarte caustică, la cei 30 de ani ai săi Nora are o personalitate nevrotică şi narcisistă ce-i permite auto-analize necruţătoare, dar care nu o pot împiedica să se înamoreze de propriul său terapeut... Andrei Poenaru, jucat de Marcel Iureş. Acesta, la rândul său, se îndrăgosteşte de Nora şi - în consecinţă - va pune sub semnul haosului tot ce are mai drag şi mai valoros: propria viaţă, respectul de sine, familia, copiii, profesia, reputaţia, pacienţii, prietenii.
„În general învăţ foarte uşor textele. Dar pentru În derivă am avut nevoie de un coleg actor cu care să învăţ şi repet. Mi-a dat multe angoase. Mi-a fost greu să las textul să se aşeze în mine. Când citeam textul mă şoca", povesteşte pentru Cinemagia Maria Dinulescu, care şi-a repetat partitura cu actorii-prieteni Roxana Radu, Cătălina Harabagiu şi Dan Lupu. Pregătirea personajului Nora a însemnat inclusiv purtarea unui parfum masculin, pe care Maria Dinulescu şi-l dădea dimineaţa, înainte să vină la filmări. Totodată, actriţa a ţinut un jurnal în care îşi nota reacţiile personajului ei, în zilele anterioare de filmare, punctele importante, „unde are valoare" personajul Nora pentru fecare zi de filmare ce urmează, observaţii de pe platou, care o ajutau să-şi poată controla personajul şi să ştie în ce direcţie o va lua.
Orfană de mamă de la o vârstă foarte fragedă, Nora a fost întotdeauna „colacul de salvare" de care neconsolatul său tată s-a agăţat cu disperare, lipsind-o - astfel - de o veritabilă figură paternă. Marcată de această lipsă şi tânjind după afecţiune, adolescenta Nora a sedus un bărbat mult mai în vârstă ca ea. Acum, ajunsă la maturitate, aceeaşi instabilitate emoţională o face să se teamă de căsnicie, să-l respingă pe cel care o iubeşte şi să se îndrăgostească iremediabil de psihoterapeutul ei. Dar ce se va întâmpla dacă, cumva, va căpăta ceea ce-şi doreşte cu atâta pasiune?
Maria Dinulescu urmează în acest moment un Master de Teatru şi Cultură Japoneză, în limba engleză, ca urmare a câştigării unei burse din partea Ambasadei Japoniei. Va aplica apoi pentru o rezidenţă în Teatru, la Paris. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale - Bucureşti (secţia Actorie Teatru şi Film - clasa prof. dr. univ. Sanda Manu - Ion Cojar). Până în acest moment a avut roluri în 20 de scurtmetraje, 12 lungmetraje (printre care California Dreaming şi Pescuit Sportiv) şi câteva seriale TV.

Părerea ta
Spune-ţi părereaAbsolut deprimant afişul serialului. După... cocoşată, Maria pare într-adevăr în derivă. :D
dinulescu apare bolfoasa, stramba.
parca e un tablou facut de un pictor stradal, din ala care-ti face sapte "icoane" pe minut.
uluitor de cliseistic sinopsisul:
"Senzuală şi foarte inteligentă, capricioasă şi foarte caustică, la cei 30 de ani ai săi Nora are o personalitate nevrotică şi narcisistă ce-i permite auto-analize necruţătoare, dar care nu o pot împiedica să se înamoreze de propriul său terapeut... Andrei Poenaru, jucat de Marcel Iureş. Acesta, la rândul său, se îndrăgosteşte de Nora şi - în consecinţă - va pune sub semnul haosului tot ce are mai drag şi mai valoros: propria viaţă, respectul de sine, familia, copiii, profesia, reputaţia, pacienţii, prietenii."