Maria Dinulescu: „Am plecat din România pentru că nu mai eram pe val”

Cu două apariţii notabile în filme premiate la Cannes (Trafic, California Dreamin’) şi o recentă victorie la L.A. Indie Film Festival (cea mai bună actriţă de la Hollywood pentru rolul din scurtmetrajul Stepping Out), românca Maria Dinulescu (33 de ani), este o actriţă în ascensiune, după cum se descrie. Însă nu în România, ci la Hollywood.

Plecată din ţară în urmă cu doi ani, pentru a-şi îndeplini varianta proprie de „vis american”, Maria a muncit, a studiat, s-a pus la punct cu tot ce înseamnă sistemul american de film de la Hollywood. A învățat cum să-şi croiască drum prin durul şi pretenţiosul hățiș al industriei americane de divertisment.

La workshop-ul recent susţinut la Institutul Cultural Român, Maria a povestit - cu onestitate şi fără teamă de a face afirmaţii curajoase (ne referim - printre altele - la declaraţia „Am plecat din România pentru că nu mai eram pe val”) - cum a ajuns la Hollywood, cât de importantă este promovarea în lansarea/relansarea unui actor şi care sunt cei mai importanţi paşi de urmat pentru a da lovitura în Cetatea Filmului.

„Nu mai eram pe val.  Nu mai făceam filme de un an, un an și jumătate și nici nu mai primeam altceva și am simțit că este momentul să plec - nu când nu mă mai vrea lumea, ci când simt că lucrurile nu se mai întâmplă", a declarat, în premieră, actriţa.

„M-am gândit: bun, am făcut toate aceste lucruri, am mers la Cannes, premii, apreciere, dar vreau să simt şi ce înseamnă industria de film. La noi nu a fost industrie de film, la noi a fost o experienţă artistică”, e de părere Dinulescu.

„De ce nu te mai vrea lumea? Nu pentru că eşti slab, nu pentru că nu mai eşti talentat, nu pentru că nu mai eşti muncitor, ci pur şi simplu eşti un produs care, la un moment dat, se uzează din punct de vedere business, a explicat ea în continuare.

Pentru Maria, drumul spre State a început cu un singur contact pe telefon. Unul extrem de valoros, pentru care a muncit 10 ani, după cum se exprimă actriţa. Este vorba despre managerul pe Europa de Est al HBO, la care ajunsese datorită serialului difuzat de numitul post TV, In Derivă. Acest contact i-a făcut legătura cu agentul. La fel de important însă, ne spune Maria Dinulescu, este şi avocatul: „primul lucru de care ai nevoie în America este un avocat”.

Următorul pas a fost promovarea, pentru care este absolut necesar să ai alături o echipă formată din specialişti în marketing şi PR:

„Noi venim dintr-o societate în care suntem obișnuiți să spunem ce gândim și să o facem cu intensitate; suntem pasionali: 'eu vreau să vă spun acum ceva cu tot sufletul meu și vreau să vă conving că așa e; nu pentru că nu respect ceea ce crezi tu, dar îmi place să spun ceea ce cred'. Folosim 'nu', în aproape orice propoziție… În L.A. dacă se spune că ești 'opinionated', nu există ceva mai grav. Noi venim din această societate. Și este foarte, foarte dificil să îți dai seama că la fiecare conversație faci greșeli”. În plus, „ca actor, având o sensibilitate aparte, poţi face greşeli, poţi fi interpretat diferit, poţi să intri în contexte total nepotrivite, iar asta te poate costa mult, pentru că apari în faţa a mii şi mii de oameni”, a remarcat Maria.

În business plan-ul actriţei au intrat headshot-urile (fotografiile de casting - n.red), dar şi demo reel-urile (prezentări şi secvenţe video - n.red), o biografie, (toate acestea incluse în website-ul absolut necesar şi atent realizat) dar şi cursurile de specializare, crearea unei reţele de oameni importanţi în industria cinematografică şi acomodarea la cultura americană, cu tot ce ţine de eticheta profesională a actorului: vestimentaţie, atitudine, limbaj.

Iată câteva sfaturi ale Mariei legate de fotografiile de casting:

Într-o fotografie de casting acceptată în L.A. actriţei/actorului trebuie să i se vadă bine faţa (nu profil, nu o parte acoperită) pentru a putea fi depistate eventualele elemente inestetice. Trebuie să se vadă bine ochii, buzele.

„Alb-negrul nu vinde. Trăim într-o eră a culorilor. Ei trebuie să vadă ce poţi vinde tu”.

Este indicat un machiaj natural şi nu sunt acceptate accesoriile (bijuterii, eşarfă). Trebuie să poată fi observate fără efort toate elementele figurii, inclusiv gâtul. Americanii vor un prim plan tipic culturii lor, cu un zâmbet lejer şi o coafură naturală, contemporană. În imagine nu trebuie să se vadă nici măcar o parte din sâni. Pentru americani, asta e o imagine ce agresează privitorul, subliniază actriţa, căci „în America, primul lucru pe care ţi-l cumperi, ca fată, este un sutien”.

 „La o audiție, nu mi-am dat seama că intrasem în personaj. Mi-am pus niște cercei mari, restul așa, cum se cere, simplu, blugi și un tricou… Dar am pus acei cercei mari, un mic accent personal, și atunci a fost singura oară când am primit feedback de la managera mea, în care îmi spunea că am ieșit foarte prost la audiție și am jucat exagerat. Pentru că nu mi-am dat seama. Intrasem într-un anumit context…”, dezvăluie actriţa unul din momentele dificile de care s-a lovit în America.

Ce a făcut apoi Maria pentru a se diferenţia de „starving actors”, un termen folosi pentru cei care sunt sau îşi doresc să devină actori, însă sunt forţaţi să se întreţină din slujbe prost plătite? A mers la cât mai multe cursuri de profil - printre care este menţionat şi cel care i-a

schimbat foarte mult optica, cel de „working actor” - cu profesori de renume, pentru a afla cât mai multe şi a-şi îmbogăţi vocabularul.

„În America, dacă eşti actor est-european, înseamnă că eşti actor vorbitor de limbă rusă. Nu fac diferenţa. Pentru ei, ai accent rusesc. Poţi juca numai trei roluri: prostituată, spion sau iubită de mafiot rus. Asta-i tot. Niciunul dintre aceste roluri nu este unul principal, ci unul de susţinere, dacă eşti foarte norocos, sau tipul de personaj care apare pentru scurtă vreme, căci moare curând. Asta înseamnă foarte puţine zile de filmare, înseamnă că nu construieşti o carieră”, explică Dinulescu.

„Ce poţi să ceri mai mult la Hollywood este să joci rolul fetei Bond. Gândiţi-vă cine a fost actriţa din acest rol la antepenultimul film Bond. Ştie cineva? Eu nu ştiu cine a fost. Ce realizează apoi acea fată? Dacă te duci la audiţie pentru fata Bond, fii sigură că vei întâlni acolo o mulţime de fotomodele cunoscute ale Victoria’s Secret, care vin din Ucraina, sau din România şi nu contează cât de bună eşti ca actriţă, ci cât de frumoasă eşti, câţi abonaţi ai pe Twitter sau pe Facebook, dacă ai o relaţie cu un nume cunoscut de la Hollywood. Atunci eşti angajată. Pentru cinci zile...”

Cursurile i-au pus la dispoziţie Mariei date descurajante legate de şansele de a obţine un rol la Hollywood şi, mai ales, a aflat ce fel de roluri le sunt rezervate actorilor ca ea, veniţi din estul Europei.

„În L.A. sunt aproximativ 500 de noi roluri pe zi. Asta pentru TV, teatru, videoclipuri, print, reclame… Pare mult, nu? Cei înscrişi online la casting sunt în jur de 800, din care, sunt aleşi vreo 40 care vin în următoarea zi la audiţie. Astfel că au loc în jur de 200.000 de audiţii într-o zi. Sunt aproximativ 400 de agenţii în L.A., care reprezintă 120.000 de actori şi sunt aproximativ 80.000 de actori care nu au reprezentant. Ei nu ajung la nici un casting, pentru că nu află de el. Pentru că cei care au acces la informaţiile legate de casting-uri sunt numai agenţii...”

Apoi, statistic, luând în calcul datele prezentate, „există şanse de 10 la sută să participi la audiţie şi de 0,25 la sută să şi iei audiţia. După o sumă de alte calcule, aflăm că un actor are şansa să participe la 36 de audiţii pe an şi să câştige una singură. Noi suntem actori est-europeni. Nu avem acces la astfel de roluri. S-ar putea să fie în ziua respectivă poate o singură audiţie care să fie deschisă tuturor naţionalităţilor… Sau să nu fie niciuna. Tu, de fapt, ajungi să te duci doar la cinci audiţii pe an…”.

Cinematograful lui Tarantino oferă „cel mai ieftin popcorn și cea mai ieftină Cola -Cola din oraș”

Deşi este mândră de realizările sale din State, Maria recunoaşte că „visul american” nu este deloc uşor de realizat şi nici… ieftin.

„Iată cât te costă să locuiești în L.A.: 1.300 de dolari garsoniera, 400 de dolari închirierea mașinii, vreo 300 de dolari gazul, 150 de dolari să te duci la cafenele, să socializezi… mă rog, se ajunge cam la 3.000 de dolari pe lună. Dar este totuși un oraș în care se pot face foarte multe lucruri. Există foarte multe cinema-uri, se plătesc mulți bani, de la 8 dolari la 18 dolari pe biletul de film.”

„Cel mai ieftin/bun este Tarantino, care a cumpărat un cinema foarte vechi și foarte frumos, care proiectează două filme pe seară pentru 8 dolari. Primești cel mai ieftin popcorn și cea mai ieftină cola cola din oras. Daca te duci doar la acel cinema vei avea o cultură cinematografica incredibila. Dar, în același timp există un card pentru care plătești 30 de dolari pe lună și ai voie să mergi la orice cinema din oraș odată pe zi. Deci, un dolar, un film.”

Pe viitor, cel mai mult îşi doreşte să-şi găsească un partener de viaţă

Cele mai mari dorinţe din planul de viitor ale Mariei sunt să îşi găsească un partener de viaţă, dar şi, după menţionează ea „ ...să mă dezvolt mai mult, să trăiesc din punct de vedere emoțional mai mult, să fiu expusă mai mult valorilor umane, ca să și pot oferi mai mult în actorie. O să îmi fac proiectele mele, ca să pot să îmi pot oferi mai mult de muncă, și în State și în România, o să vreau să am în jurul meu oameni cu care să pot să ajut pe alți oameni, să fie curioși, să învețe din cât am învățat eu până acum.

Strict legat de actorie, actriţa așteaptă definitivarea unui proiect mai vechi ce îi va permite să lucreze cu veteranul actor Chrisophter Plummer, dar şi începerea filmărilor la o peliculă a regizoarei lui Stepping Out, în care va avea rolul principal.

Întrebată dacă este de părere că a ajuns la mult-râvnitul „american dream”, Maria Dinulescu a arătat că, pentru ea, visul american s-a îndeplinit, într-adevăr, însă în variantă proprie, acesta nefiind un ţel.

„Eu nu mi-am dorit un american dream. Eu m-am simțit obligată să plec. Am vrut să învăț mai mult, am vrut să învăț cum e diferit. Nu am avut nici un fel de așteptare. Nu mi-am dorit succes, nu mi-l doresc în continuare… Îmi doresc să lucrez. Îmi doresc să lucrez cu oameni de foarte bună calitate, să mă simt foarte inspirată”.

„Sunt realistă cu mine și decizia mea acum – pe care o recomand – este să mergi în L.A. doar în sezoanele de audiții. Să te duci doar la audiții, primăvara și toamna, câte două luni. Iei o audiție, te duci și muncești. Nu iei, te duci frumos înapoi în Europa, te duci în Italia, te duci în Franța, construiești cariera mai departe aici”.

„Iată ce am învățat eu după anii petrecuți în L.A.: nimic nu este mai important decât să muncești. Nu contează nimic altceva. Este îngrozitor, nu este ceva mai rău, ca actor, decât să fii acasă și să te duci doar la evenimente culturale, să te duci la filme, să îţi construieşti o mulţime de relaţii și să nu fii pe platou. Nu ești pe platou, nu ai joburi, nu contează… Suni actori prieteni, că îți faci mulți, și te întâlnești la tine acasă și faceți lecturi. Iei secvențe de film, filmați împreună, faceți materiale să aveți pentru reel-uri… și muncești. Și munca aduce muncă".

„Cred că my american dream este să muncesc. Nu contează unde. Dacă am primit o audiție și trebuie să o pregătesc, sunt cea mai fericită în momentul acela”.