Man of Steel, impresionant

Am zis de nenumărate ori de-a lungul ultimelor luni că Man of Steel: Eroul este fără îndoială cea mai aşteptată premieră a verii. În acest context, blockbusterul lui Zack Snyder vine însoţit de o dezamăgire, dar în comparaţie cu alte premiere aşteptate sau deja lansate pe ecrane, Man of Steel este exact ceea ce ne aşteptam: un adevărat buldozer, gata să distrugă totul în jur. Cu greu poţi găsi cuvinte pentru a descrie desfăşurarea de forţe din producţia care îl resuscitează pe Superman, cel mai iubit supererou din toate timpurile, dar ar fi fost mult mai bine ca povestea să fie pe măsură.

Aşa cum s-a întâmplat cu Batman, studiourile Warner folosesc Man of Steel pentru a descrie originile lui Superman. Cunoscut pe Krypton sub numele Kal El, iar pe Terra sub cel de Clark Kent, protagonistul va avea propria luptă de dat pentru a se transforma în Superman, supereroul care aleargă în ajutorul oamenilor aflaţi la ananghie, salvându-i cu zâmbetul pe buze şi cu o replică dătătoare de speranţă. Fără a avea probleme de ritm, căci Zack Snyder are inspirata idee de a descrie istoria lui Superman nu cronologic, ci cu ajutorul flashback-urilor, atenţia acordată primilor ani de viaţă ai lui Clark Kent le poate părea redundantă celor care ştiu deja aceste detalii, pentru că scenariul nu modifică prea mult mitologia supereroului.

Unde nu dezamăgeşte filmul este capitolul efecte speciale. Poate doar The Avengers să întreacă Man of Steel în ceea ce priveşte prăpădul de pe ecran, căci villain-ul filmului, un general Zod interpretat de Michael Shannon, are la dispoziţie o tehnologie extraordinară în stare să facă Terra mici fărâme. Între el, acoliţii săi şi Superman, ajutat de forţele militare umane, are loc o bătălie pe viaţă şi pe moarte, care aruncă pe ecran orice de la gigantice nave kryptoniene până la lupte corp la corp între Superman şi semenii săi. Totul arată spectaculos, iar adesea tensiunea de pe ecran devine tangibilă, doar că uneori senzaţia de pericol dispare.

Unul din cele mai mari reproşuri aduse lui Superman în "cariera" sa de 75 de ani este faptul că, în atmosfera Pământului, supereroul este aproape invincibil. Te-ai putea aştepta ca trupa de kryptonieni condusă de Zod să devină măcar ameninţătoare, dar din nefericire scenariul lui David S. Goyer îi dă lui Superman un extraordinar avantaj, care îi face pe inamicii săi să prefere lupta corp la corp cu eroul. Toate bune şi frumoase, dar asta nu subliniază pericolul, iar oraşe distruse de nave extraterestre am mai văzut de atâtea ori pe marele ecran...

Un alt reproş care i se poate aduce filmului este totala absenţă a umorului. Este unul dintre motivele pentru care ne înclinăm în faţa lui The Avengers care, cu o durată comparabilă, reuşea să aducă pe ecran mai mult supereroi, să-şi prezinte şi dezvolte captivant personajele şi să ne facă să râdem... Superman pare a fi preocupat exclusiv de nostalgia copilăriei sau de păruielile cu Zod. Nici la capitolul romantism nu stăm foarte bine, Superman şi Lois Lane (interpretată de o Amy Adams convingătoare) fiind împinşi unul spre celălalt de paginile scenariului, cu orice emoţie lăsată de izbelişte.

Chiar şi aşa, Man of Steel este imposibil de ignorat. Văzut pe un ecran cât mai mare, va menţine atenţia trează a publicului cu fiecare scenă, pentru că în spatele oricărei secunde din film se vede munca intensă a unor specialişti extraordinari. Doar că Man of Steel aminteşte de vorba aceea cu 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Inspiraţia pare să lipsească din premiera de vineri...