Man of Steel, impresionant

de Ştefan Dobroiu în 20 Iun 2013
Efectele speciale spectaculoase distrag atenţia de la scenariu

Am zis de nenumărate ori de-a lungul ultimelor luni că Man of Steel: Eroul este fără îndoială cea mai aşteptată premieră a verii. În acest context, blockbusterul lui Zack Snyder vine însoţit de o dezamăgire, dar în comparaţie cu alte premiere aşteptate sau deja lansate pe ecrane, Man of Steel este exact ceea ce ne aşteptam: un adevărat buldozer, gata să distrugă totul în jur. Cu greu poţi găsi cuvinte pentru a descrie desfăşurarea de forţe din producţia care îl resuscitează pe Superman, cel mai iubit supererou din toate timpurile, dar ar fi fost mult mai bine ca povestea să fie pe măsură.

Aşa cum s-a întâmplat cu Batman, studiourile Warner folosesc Man of Steel pentru a descrie originile lui Superman. Cunoscut pe Krypton sub numele Kal El, iar pe Terra sub cel de Clark Kent, protagonistul va avea propria luptă de dat pentru a se transforma în Superman, supereroul care aleargă în ajutorul oamenilor aflaţi la ananghie, salvându-i cu zâmbetul pe buze şi cu o replică dătătoare de speranţă. Fără a avea probleme de ritm, căci Zack Snyder are inspirata idee de a descrie istoria lui Superman nu cronologic, ci cu ajutorul flashback-urilor, atenţia acordată primilor ani de viaţă ai lui Clark Kent le poate părea redundantă celor care ştiu deja aceste detalii, pentru că scenariul nu modifică prea mult mitologia supereroului.

Unde nu dezamăgeşte filmul este capitolul efecte speciale. Poate doar The Avengers să întreacă Man of Steel în ceea ce priveşte prăpădul de pe ecran, căci villain-ul filmului, un general Zod interpretat de Michael Shannon, are la dispoziţie o tehnologie extraordinară în stare să facă Terra mici fărâme. Între el, acoliţii săi şi Superman, ajutat de forţele militare umane, are loc o bătălie pe viaţă şi pe moarte, care aruncă pe ecran orice de la gigantice nave kryptoniene până la lupte corp la corp între Superman şi semenii săi. Totul arată spectaculos, iar adesea tensiunea de pe ecran devine tangibilă, doar că uneori senzaţia de pericol dispare.

Unul din cele mai mari reproşuri aduse lui Superman în "cariera" sa de 75 de ani este faptul că, în atmosfera Pământului, supereroul este aproape invincibil. Te-ai putea aştepta ca trupa de kryptonieni condusă de Zod să devină măcar ameninţătoare, dar din nefericire scenariul lui David S. Goyer îi dă lui Superman un extraordinar avantaj, care îi face pe inamicii săi să prefere lupta corp la corp cu eroul. Toate bune şi frumoase, dar asta nu subliniază pericolul, iar oraşe distruse de nave extraterestre am mai văzut de atâtea ori pe marele ecran...

Un alt reproş care i se poate aduce filmului este totala absenţă a umorului. Este unul dintre motivele pentru care ne înclinăm în faţa lui The Avengers care, cu o durată comparabilă, reuşea să aducă pe ecran mai mult supereroi, să-şi prezinte şi dezvolte captivant personajele şi să ne facă să râdem... Superman pare a fi preocupat exclusiv de nostalgia copilăriei sau de păruielile cu Zod. Nici la capitolul romantism nu stăm foarte bine, Superman şi Lois Lane (interpretată de o Amy Adams convingătoare) fiind împinşi unul spre celălalt de paginile scenariului, cu orice emoţie lăsată de izbelişte.

Chiar şi aşa, Man of Steel este imposibil de ignorat. Văzut pe un ecran cât mai mare, va menţine atenţia trează a publicului cu fiecare scenă, pentru că în spatele oricărei secunde din film se vede munca intensă a unor specialişti extraordinari. Doar că Man of Steel aminteşte de vorba aceea cu 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. Inspiraţia pare să lipsească din premiera de vineri...

Exploreaza subiecte similare:

Man of Steel, Zack Snyder, Michael Shannon, Amy Adams

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Penoba pe 20 iunie 2013 11:34
Dezamagire ca nu are umor? Nu si pentru mine. Nu vreau sa rad, vreau sa tin de scaun si sa ma uit la efecte si sa "savurez" povestea.
mariusdbrsc pe 20 iunie 2013 13:24
EXACT!!bine zis!!
ancutza200 pe 24 iunie 2013 17:56
frrate , las-oo mie mia placut maxim filmul :)
Bayard pe 20 iunie 2013 11:35
Superman nu este un erou amuzant, nici povestile lui nu sunt. Avem in Justice League alti eroi pt treaba asta... Poate este dezamagitor ca nu e o parte romantica, dar mai e timp berechet in urmatoarele filme. Comparatia cred ca trebuie facuta cu Batman Begins, care la fel, nu a fost un film foarte impresionant, insa a reusit sa faca profit si sa deschida calea altor filme. Cu siguranta la fel o sa se intample si cu Superman, care cred ca si-a acoperit bugetul dupa prima saptamana. Abia astept sa-l vad.
TheJesus pe 20 iunie 2013 12:03
Este si o mica parte romantica,foarte greu de sesizat totusi :)
mariusdbrsc pe 20 iunie 2013 15:30
Eu am fost pe 19 la prima vizionare MERITAAAA!!!!!!!
Ovidiu239 pe 20 iunie 2013 11:49
Stefan, ce nota merita?
Ovidiu239 pe 20 iunie 2013 13:03
Aha, 7, acu' am vazut.
MikkaelWolfganger pe 20 iunie 2013 12:19
Ca naiba!!!Eu nu vreau umor pueril ca in Avangers si nici povesti romantice siropoase.Vreau sa-l vad pe Superman un erou serios, intr-un film serios.Pentru umor si romantism exista...comedii romantice.

Apropos de inclinatul din The Avangers: acolo era o intreaga legiune de super-eroi(caractere diferite), aici e unul singur.Poate o comparatie cu Iron Man ar fi fost mult mai inspirata.

mariusdbrsc pe 20 iunie 2013 13:29
Da ,da ,da un comentariu pe cinste!!
ancutza200 pe 24 iunie 2013 17:59
dreptate mare ai !!!
sckeeth pe 20 iunie 2013 15:08
filmul e mai mult decat tare, a spalat gustul amar al ultimelor ecranizari ale lui Superman. am vazut ca principalul repros adus filmului este lipsa umorului. eu cred ca a avut exact cat avea nevoie pentru un film cu superman (i'au pus catuse lu Superman, oamenii zavoresc usile pentru a se apara de kriptonieni etc). bine, nu se poate compara cu umorul din Avengers, si cu Tony Stark in principal, dar trebuie tinut minte ca Stark a fost conceput din start ca un personaj plin de umor/sarcasm/ironie etc. pe cand pe Superman il caracterizeaza onoarea/sobrietatea/simtul dreptatii, superman e un fel de Captain America ca lumii Marvel, daca vreti. umorul din superman e dat mai mult de alter-egoul lui Clark Kent, ziaristul stangaci aparent inofensiv, care v'a aparea poate mai mult in urmatoarele filme.
ancutza200 pe 24 iunie 2013 18:00
bun comment :*
mariusdbrsc pe 20 iunie 2013 15:33
Tot comentarii bune si la subiect ,la fel ca al tau!! BRAVO!!!
TimeWriter pe 20 iunie 2013 16:40
Domnule Stefan Dobroiu , dupa cum observ faceti anumite paralele intre universele marvel si DC care nu isi au rostul .Sfatul meu, este ca pe viitor, inainte sa mai semnati vreun articol documentati-va bine in ceea ce priveste continutul si aici in speta , benzile desenate cu Superman . Acest simbol al tuturor benzilor desenate surprinde foarte multe aspecte redate de catre Goyer sau Nolan foarte bine in scenariul propus si adaptat maiestreste de Snyder , insa printre acestea nu sunt umorul , amorul pompos sau alte exemple redate in articol .In alta ordine de idei pentru cei care se asteptau la un film de genul trilogia Batman si catalogheaza filmul ca fiind neinspirat din aceasta cauza , tin sa le amintesc ca acesti 2 supereroi sunt total diferiti atat ca si istoric , cat si din pct. de vedere al caracterului lor si deci implicit o abordare diferita a lui Nolan, asupra scenariului care a dezamagit pe multi , a fost facuta cu succes !!! Deci fratilor baiatu' asta Kal-El aka Superman este redat asa cum trebuie atat ca personaj cat si ca film din pct. meu de vedere iar articolul acestui domn este facut doar din lipsa de altceva (sper) ,caci altfel nu are nici o treaba !!! Deci nu ma intelege gresit stimate domn , un articol bine structurat , bine redactat , doar ca transmiti niste idei gresite !!!
mariusdbrsc pe 20 iunie 2013 17:09
Cu riscul de a ma repeta, doar comentarii de nota 10!!!! sunt foarte impresionat!! BRAVO!!!
legiune pe 27 iunie 2013 00:00
Ma mir cum de nu sa sters comentariu ... sau este in imposibilitatea de al sterge. :)
adorian pe 20 iunie 2013 17:51
A si sa nu uit. Pentru cadrele acelea a trebuit ceva transpiratie si inspiratie. Cum poti da in procente cat a fost transpiratie si inspiratie? Ai fost tu acolo sa le mirosi transpiratia si ti s-a parut ca doar asta au facut? Pe viitor fii tu inspirat macar 1% si scrie un articol fairplay fata de niste filme care merita toata lauda ca cu siguranta nu te va suna Nolan sa te intrebe daca e pe placul tau povestea, mai!
mihaitahim pe 20 iunie 2013 18:57
Senzational film.nici nu-ti dai seama cand trec cele doua ore jumate.ce ma lasat mut a fost faptul ca Superman in final ucide pe cineva.nu stiu daca pana acum s-a mai intamplat ca acest erou sa omoare pe cineva in mod direct.curajoasa abordare.iar din punct de vedere visual ce sa zic impresionant.merita toti banii
Bayard pe 20 iunie 2013 20:12
S-a intamplat in multe cazuri... Batman e in general ala care refuza sa ucida. Dar chiar si-asa, ce ai scris tu aici e un spoiler urias... nu se scrie asa ceva intr-un articol ca asta!!!
Skynet.Zbenga pe 20 iunie 2013 20:45
corect
spartacus pe 20 iunie 2013 18:58
Personal, nu am văzut vreun proiect semnat Nolan care sa ma fii dezamagit. Si nici nu cred ca voi gasi nici pe viitor la ce imaginatie si seriozitate denota acest regizor. Parerea mea.
Crynick pe 20 iunie 2013 19:02
o sa fie la fel de prost ca celelalte de pana acum.film facut pentru cretinii care se uita la el doar ptr efecte speciale.
MikkaelWolfganger pe 20 iunie 2013 20:42
Eh, hai usor cu jignirile ca nu ne cunosti si nu cred ca ne esti superior sub niciun aspect.Ai chef sa te ratoiesti si sa iti dai aere de peseudo-hipsetero-intelectual fa-o in alta parte.Intelege ca suntem oameni diferiti cu gusturi diferite.Nu iti convine ceva, da-ti parerea despre film si atat, fara sa jignesti oamenii carora le plac astfel de filme.PS: daca dai un replay de felul: "te simti", s-ar putea sa primesti de la mine mai mult decat sfaturi prietenesti.
loonycushion pe 25 iunie 2013 01:08
cineva care spune adevarul, desi daca tot pretinzi ca nu esti din categoria celor care se uita la filme cu efecte speciale ai putea sa gasesti si metode mai subtile de exprimare.
Gallagher pe 21 iunie 2013 09:34
Articoul e slabut.
Ma asteptam sa fie putin mai . . . inteligent scris.
Daca tot vroiai sa lovesti in partile mai putin extraordinare ale filmului, ar fi trebuit inainte sa te gandesti ca exact asta a vrut publicul si fanii: un film EPIC cu Superman.
Totusi, ce urmeaza sub articol, ma incanta.
Comentarii pertinente si la subiect.
Dar dumnezeule mare, ce coloana sonora extraordinara, ce poveste de origini fantastica, ce concept misto pe Krypton si cata actiune.
Clar unul din cele mai bune filme cu Superman, desi la inceput aveam dubii in ceea ce il priveste pe Snyder :)

cristi23 pe 21 iunie 2013 12:51
lasa comedia..e superman, e film de actiune nu comedie..........in fine fiecare cu parerea sa........eu sunt sigur ca man of steel e un film forte bun si abia astept sa il vad........fiecare film mai are lipsuri sau scapari.....nimeni nu e perfect.......daca se doreste umor le recomand criticilor sa aleaga un film de comedie.......daca vor romance sa aleaga deasemenea un alt gen de film ex comedia romatica ....dar nu asta.......e chiar culmea..........
Bmave pe 24 iunie 2013 13:47
Pentru balci te duci sa vezi iron man si alte productii marvel (exceptie x men). Filmul a fost spectaculos , mi-a placut si ca poveste dar m-a enervat la final cu Lois Lane care frate era peste tot, femeile sunt peste tot si mai sunt si pe tocuri :)).
loonycushion pe 25 iunie 2013 01:03
da, femeile sunt peste tot. sunt oameni, exista. felicitari pentru constatare.
ancutza200 pe 24 iunie 2013 18:19
Si totusi nu putem spune ca articolul nu a avut dreptate deloc,aici ma refer la inspiratie,sa fim seriosi invazii extraterestre ,invazii extraterestre si iarasi invazii extraterestre! si am uitat sa adaug invazii extraterestre in NEW YORK! doamne fereste eu nu critic filmul dimpotriva pot sa spun ca e genial si spre uimirea mea a intrecut iron man..Si da articolul in cea mai mare parte a aberat,dar ce o fi vrand omul asta ca superman sa faca glume la secunde sau sa intretina relatii sexuale cu lois in fiecare scena?(scuzati-mi vocabularul si exagerarea ) am zis asa ca fapt divers:)) Eu cred ca filmul e frumos , si mai ales distributia care rupe!
xgeox pe 24 iunie 2013 21:39
filmul e bun! - nu ma asteptam, la ce filme se fac in ziua de azi, asta chiar a iesit mult inainte!

privitil la cinema cu incredere, se merita pt avalansa de efecte cel putin, daca povestea filmului prea serioasa nu va incita atit de mult. (cu referire la cei ce vor comedie sau exces de zel comics book)

alex_il_fenomeno pe 15 iulie 2013 15:43
Nu a stat rau deloc nici la poveste, fiind chiar special in comparatie cu ceea ce credeam ca va fi.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells