Man of Steel 2 nu va fi realizat prea curând, spune unul dintre realizatori

de Cristina Grigore în 15 Nov 2017
Matthehw Vaughn este preferatul realizatorilor pentru regia peliculei

Producătorul Charles Roven a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The Washington Times că Man of Steel 2 (în care Henry Cavill ar urma să reia partitura lui Superman) nu va ajunge prea curând pe marile ecrane. El a spus că scenariul nu este încă terminat, iar unele variante ale poveştii sunt încă în discuţie.

Roven a confirmat faptul că, după Justice League, Universul Cinematografic DC se va concentra pe aventuri de sine stătătoare ale eroilor; o aventură colectivă va trebui să mai aştepte.

„Unul dintre lucrurile extrem de importante pentru noi în realizarea acestor producţii DC este să ne asigurăm că au sens aşa, de sine stătătoare, deşi sunt, întrucâtva, legate; vrem să ne asigurăm că publicul este atras şi de faptul că, cu fiecare film, nu se ştie în ce direcţie o vom lua”, a explicat el.

Roven a vorbit şi despre o posibilă înlocuire a lui Ben Affleck în rolul lui Batman, după ce starul s-a arătat nesigur de continuarea acestei partituri în ultimele sale declaraţii de presă. „Din ce ştiu eu, Affleck îl va juca pe Batman. Însă, cum şi aici scenariul este refăcut, nu pot spune cu siguranţă acest lucru”.

Preferatul realizatorilor pentru scaunul regizoral al lui Man of Steel 2 este Matthew Vaughn.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Charles Roven, Henry Cavill, Ben Affleck, Matthew Vaughn

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 15 noiembrie 2017 20:41
Chiar nu inteleg de ce in Justice League nu a fost Darkseid raufacatorul, ci a fost ales Steppenwolf. Din nou o strategie gresita.
In Man of Steel 2 ar trebui sa fie Brainiac antagonistul principal altfel iar va fi o porcarie.

cosmin742000 pe 16 noiembrie 2017 21:55
Cel mai bine ar fi sa nu il mai faca deloc.Destule mizerii se fac la Holywood, de fapt numai mizerii
unkn0wn pe 18 noiembrie 2017 09:51
Fa-ti sepuku, ti-am mai zis.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells