Mame bune şi nebune: Mean Girls pentru o altă generaţie

de Ştefan Dobroiu în 31 Iul 2016
Comedia cu Mila Kunis şi Christina Applegate foloseşte inspirat o formulă familiară

Aşa-numitul cinema "al celor patru cvadranţi", care vizează publicul de amândouă sexele şi de toate generaţiile, este una din marile priorităţi ale Hollywood-ului, acesta ignorând adesea producţiile mai mici, cu un public-ţintă mai restrâns. Publicul feminin are parte de revenire în atenţie datorită lui Bad Moms/Mame bune şi nebune, o comedie plină de energie numai bună pentru mers la cinema cu prietenele.

În centrul atenţiei este Amy (Mila Kunis), o tânără mamă care se chinuie din răsputeri să exceleze şi la serviciu, dar şi acasă. Excedată de un şef stupid, un soţ neglijent (David Walton într-un rol reciclat din serialul About a Boy), nesfârşitele pretenţii ale copiilor, dar şi ale autoritarei Gwendolyn (Christina Applegate), preşedinta asociaţiei părinţilor de la liceu, Amy se hotărăşte să devină o "mamă rea" (un concept mai complex decât pare la prima vedere) şi să nu mai facă poftele tuturor. Iniţiativa ei va provoca o mică revoluţie mai întâi în familie, şi apoi în întreaga suburbie, Bad Moms putând oferi câteva lecţii de "parenting" şi mamelor din România.

Filmul foloseşte eficient reţetele altor producţii de succes, precum deja clasicul Mean Girls şi mai recentul Easy A, şi le actualizează pentru publicul cel puţin trentagenar, într-un mod care amuză şi dă lecţii într-o egală măsură. Departe de a fi original, Bad Moms oferă 100 de minute agreabile mai ales datorită distribuţiei pline de nume mari, gata să folosească la maxim povestea familiară.

Ce uimeşte la Bad Moms este şi faptul că filmul regizat de Jon Lucas şi Scott Moore (scenariştii primului Marea mahmureală, dar şi ai dezamăgitoarelor Four Christmases şi Ghosts of Girlfriends Past) foloseşte în roluri secundare actriţe obişnuite să fie primele pe afiş. Kristen Bell, de exemplu, o interpretează pe Kiki, adevărată prizonieră a celor trei copii ai săi, în timp ce Jada Pinkett Smith, beneficiara unei reveniri convingătoare în atenţie datorită serialului Gotham, este Stacy, aghiotanta maleficei şi manipulatoarei Gwendolyn.

Deşi e înconjurată de actriţe mult mai cunoscute, starul filmului este Kathryn Hahn în rolul Carlei, o cvadragenară mai preocupată de întâlniri şi petreceri decât de bunăstarea fiului ei adolescent. Cu o viziune mai mult decât personală asupra vieţii şi asupra rolului femeii în societate, Carla nu ezită niciodată să le spună amicelor unde "greşesc" şi le împinge adesea în aventuri penibile. Puţine sunt personajele mai entuziasmente văzute anul acesta la cinema.

În ciuda unor momente neconvingătoare, a evoluţiei previzibile în conflictul dintre protagonistă şi antagonistă şi a unei poveşti de dragoste văzute de o mie de ori până acum la cinema, Mamele reuşesc să ţi se bage pe sub piele şi să-ţi spună, convingător, că de restul familiei nu se va alege praful dacă tu iei o pauză de la organizarea unei vieţi "perfecte".

Exploreaza subiecte similare:

Bad Moms, Four Christmases, Ghosts of Girlfriends Past, The Hangover, Mila Kunis, Gotham, Jada Pinkett Smith, Kristen Bell, Kathryn Hahn, Christina Applegate, David Walton, About a Boy

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells