Chiar dacă l-am criticat destul de sever, nu pot nega nici calităţile, nici popularitatea filmului lui Mel Gibson, "The Passions of the Christ", şi încă de-atunci, la vremea lui, când i-am scris cronica, am insistat că cel mai mult mi-au plăcut Maia Morgenstern şi Hristo Shopov (un Pilat excelent, aproape la fel de bun ca al lui Rod Steiger, deşi într-o cheie cu totul diferită). Actriţa noastră a fost distribuită nu neapărat pentru că e evreică, ci dat fiind că Gibson a găsit în tipologia şi temperamentul ei artistic exact acele date potenţiale pe care i le atribuia Mariei. Din toate punctele de vedere (impact, întindere şi valoare interpretativă), creaţia ei din 2004 rămâne deocamdată neegalată în parametrii participării noastre pe plan internaţional.
Tot o Marie, tot importantă (Regina noastră, a românilor, făuritoare a României Mari), a jucat Maia cu cinci ani mai devreme, în "Triunghiul Morţii" (din păcate, însă, aici prestaţia disipându-i-se printre meandrele unui scenariu şi ale unei regii complet neconforme cu standardele filmului profesionist actual, sau măcar contemporan); tot cam pe-atunci, în 2002, i-a revenit meritul de a o impune definitiv pe peliculă pe celebra Doamnă T., a lui Camil Petrescu, în ecranizarea basarabeană "Patul lui Procust" (Viorica Mesina şi Sergiu Prodan).
Anterior, mai trecuse prin multe alte filme, atât româneşti cât şi străine, inclusiv antepenultimul Piţa "Omul zilei" (1997), "Nostradamus" (1994, Roger Christian, alături de Tchéky Káryo, F. Murray Abraham, Rutger Hauer, Julia Ormond, Oana Pellea), "Trahir" (1993, Radu Mihăileanu), "Casa din vis" (1993, Ioan Cărmăzan) - a fost ultimul meu film la Buftea ca regizor secund, şi-mi amintesc o filmare de o semnificaţie rară: într-o noapte geroasă de crăpau pietrele, Maia Morgenstern şi Dan Bădărău, virtualmente în costumele de naştere, iubindu-se într-un pod de şopron deschis; ore în şir au lucrat acolo, şi o clipă nu li s-a citit frigul pe feţe sau în mişcări - adică, dăruire totală şi transpunere perfectă în stare. Imediat anterior, Maia apăruse în "Cel mai iubit dintre pământeni" (Şerban Marinescu, 1993), rol a cărui principală relevanţă constă în faptul că actriţa reuşea să fie cât se poate de convingătoare şi complexă într-o Matildă foarte schematizată faţă de cea a lui Marin Preda. ...Asta, după ce cu un an înainte avusese şansa celui mai bun rol al ei dintr-un film românesc - Nela, din "Balanţa", uluitorul film al lui Lucian Pintilie şi singurul în care aveam să-l mai recunoaştem pe autorul celor două excelente opere cinematografic din urmă cu peste douăzeci de ani.
Trecând peste alte trei pelicule nereprezentative de la începutul anilor nouăzeci, periplul nostru înapoi în timp ne aduce la cele câteva titluri care au format personalitatea filmică a actriţei: chiar înainte de revoluţie, a jucat un alt rol important, Ileana Sineşti din "Cei care plătesc cu viaţa" (1989, Şerban Marinescu, după "Jocul ielelor" şi alte opere ale lui Camil Petrescu), iar anterior se maturizase pas cu pas prin "Marea Sfidare" (1989, Manole Marcus), "Maria şi marea" (1989, Mircea Mureşan, după romanul lui Radu Tudoran), "Anotimpul iubirii" (1986, Iulian Mihu), sau "Dreptate în lanţuri" (1984, Dan Piţa) - aproape simultan cu primul ei rol de întindere şi compoziţie, în "Prea cald pentru luna mai" (1984, Maria Callas Dinescu), unde, cu mult aplomb, îi dăduse replica lui Silviu Stănculescu - la doar câteva luni după debutul ei absolut în lung metraj, cu cameo-ul Coca din "Secretul lui Bacchus" (1984, Geo Saizescu), o apariţie scurtă dar percutantă, marcată de umor, frivolitate atent dozată şi... o covârşitoare tristeţe lăuntrică.
Dar, înainte de asta, Maia mai jucase un rol - şi, ca să înţelegem pe deplin despre ce a fost vorba, vă propun să mai facem încă un salt înapoi în timp: ultimul, peste un arc de numai trei ani...
Era în iulie, 1981.
Stăteam pe treptele Naţionalului (unde funcţiona atunci, provizoriu, I.A.T.C.-ul), susţinând-o moral, în focurile admiterii, pe Adriana Moca (în vara aceea păruse să fie în cărţi - dar a reuşit să intre abia peste câţiva ani). Conversam noi despre examen, despre candidaţi, iar Adriana îmi spunea că-şi aştepta o bună prietenă care urma să intre la monolog în aceeaşi serie cu ea. Nu sfârşeşte bine vorba, că respectiva şi apare de după colţul din faţă al Sălii Mari, luminată în contre-jour de soarele după-amiezii: o arătare înaltă şi subţire, într-o rochie cilindrică, lungă şi largă, de pânză roşie cu un fel de timonă sau nu ştiu ce naiba de imprimeu avea, cu o claie creţofolin-ciufulită în toate direcţiile, şi o sacoşă cu recuzită de examen. Şi venea, mări, venea, cu paşi mari şi hotărâţi, emanând numai energie şi încredere în sine. Face Adriana ochii mari, şi cu un zâmbet larg îi spune: "Păi da, asta eşti tu, toată - Maia Morgenstern şi nimic altceva!"
A luat examenul zburând, iar peste trei luni m-am dus s-o văd la Teatrul Evreiesc de Stat unde, după un debut insignifiant în "Andorra", de Max Frisch, avea premiera cu fulminanta Marcella, un personaj nonconformist şi spectacular care întorcea scena pe dos, în "Ex", de Aldo Nicolaj, alături de Seidi Gluck şi Sonia Gurman. A fost o seară a destinului, căci cu acel prilej l-am cunoscut şi pe scumpul de Mihai Gruia Sandu (tocmai intrase şi el, la seral), iar după spectacol, Maia ne-a invitat la ea acasă, unde am avut onoarea de a le fi prezentaţi părinţilor ei, matematicieni care-l avuseseră profesor pe Dan Barbilian (nimeni altul decât Ion Barbu, marele poet), a cărui fotografie stătea discret dar vizibil pe un raft al bibliotecii.
Astfel a început prietenia noastră pe care nimic n-avea s-o clintească - şi peste un an, când am făcut filmul de anul trei, "Spinoase-s căile iubirii", după o comedioară de Teodor Mazilu, mi-a venit ideea ca din Tovarăşa Rozalia, o muncitoare balcâză şi lălâie (o mai jucaseră, cu un haz inegalabil, Vali Voiculescu-Pepino şi Rodica Sanda Ţuţuianu), să fac un personaj complet insolit, o vampă cinică şi manipulativă, nu respingătoare ci din contră: inaccesibilă. Avea să fie prima ei întâlnire cu aparatul de filmat, şi Maia nu mai putea de nerăbdare şi emoţie (în vara lui '82, ne-am întâlnit la Mangalia, şi mi-a spus că abia aştepta să începem filmările).
Ar fi multe de povestit despre aventura acelei pelicule - unde m-am întins mai mult decât mă ţineau curelele de producţie, rezultând un ceva cam haotic, şi-n plus m-au mai şi apucat teribilismele de aluzii la Nea Nicu, de s-a freaked out Zizi Bostan şi era să mă pice; nici nu mi-a dat voie să fac copie standard, aşa că din bietul filmuleţ n-a mai rămas nimic - decât, cine ştie, poate un pozitiv de lucru fără sunet... Aş putea relata ce chimie interesantă se crease pe platou între cei doi parteneri, Maia Morgenstern şi Stelian Nistor, aflat şi el la debut... S-ar impune să-i mulţumesc lui Papil Panduru, care ne-a ajutat cu o dăruire exemplară şi, la o filmare, cu tandreţe şi empatie a reuşit să-i creeze Maiei o stare emotivă extrem de intensă - cea dintâi lacrimă a ei pe peliculă... Aş putea descrie post-sincroanele, unde Maia n-a mai putut veni, având deja filmări la Maria Callas-Dinescu, aşa că a dublat-o Cornelia Alexoi-Columbeanu, soţia mea din acea perioadă... Ar fi atâtea de spus despre felul cum învăţam amândoi, împreună, reperele relaţiei dintre regizor şi actor, sub lumina reflectoarelor de pe platou (pe Calea Rahovei, într-o clădire care acum e aripa din spate a Colegiului Mihai Eminescu)... cum descopeream, în Maia Morgenstern, un vulcan de temperament, un labirint de subtilităţi, o inepuizabilă paletă de nuanţe - şi, mai ales, acel gen de actriţă care ştie să le fie colaboratoare şi prietenă tuturor celor cu care lucrează.
Aşa că am să închei cu ceva simplu de scris în cuvinte, dar de o complexitate memorialistică inepuizabilă - amintirea acelei zile din noiembrie, 1982, când pentru prima oară în viaţa ei Maia Morgenstern a auzit cuvântul "Motor...!" A deschis uşa, a făcut câţiva paşi spre un loc gol unde ar fi trebuit să fie Nicolae Dinică (care mă lăsase cu ochii-n soare - aşa că a doua zi l-am luat în rol pe Papil), şi a spus, cu cel mai ireproşabil cinism, adresându-i-se... nimănui:"Informaţie greşită... Informaţie greşită: nu mă mărit cu nimeni!"
Epilog
Informaţia a fost într-adevăr greşită: avea să se mărite nu peste mult, cu colegul meu de la actorie Claudiu Istodor - iar fiul lor este nimeni altul decât talentatul actor Tudor Aaron Istodor, care deja nu mai are nevoie de nici o prezetare.
Părerea ta
Spune-ţi părerea