Care e personajul preferat din rolurile pe care le-ai jucat până acum?
Aş spune un singur personaj. În Comrades: Almost a Love Story [cu care a câştigat şi titlul Cea mai bună actriţă la Asia-Pacific
Film Festival, în 1997 - n.red.]. Uneori joci un rol şi te îndrăgosteşti de el. Aşa am simţit atunci. Uneori acest gen de relaţie nu poate fi explicat. Dar cu siguranţă este foarte personală. Ştii, genul acela de stare când joci rolul cuiva şi crezi că ai face la fel, sau când faci ceva cu care nu eşti de acord şi gândeşti:"Of, săraca fată", referindu-te la personajul tău.
Dacă ar trebui să spuneţi un cuvânt, doar unul, definitoriu, despre regizorii Wong Kar Wai, Assayas, Tarantino, care ar fi acel cuvânt?Este dificil ce-mi ceri. Însă: Tarantino - amuzant, Wong Kar Wai - nehotărât şi... ochelari, Assayas - o să mă refer la nivel strict profesional, pentru că îl cunosc şi altfel, la un alt nivel [actriţa i-a fost soţie din 1998 până în 2001] şi o mulţime de cuvinte îmi vin în minte. Mi-a dat libertate. Spirit liber. Un regizor care te lasă să fii liber [în regia lui Maggie a jucat în Irma Vep şi Clean - n.red.]
A face filme în Hong Kong la ora actuală e diferit faţă de acum 10 ani. E mai bine acum? [Hong Kong a fost dominion britanic, prin urmare un stat în stat - n.red.]E diferit, şi mi-e greu să spun cum prefer. Pentru că acum 20 de ani eram foarte implicată în această lume, şi era o lume dură, deoarece industria de
film era în plină înflorire, multe talente,
filme făcute în grabă pentru că trebuia să fie lansate în grabă, fără scenariu, oamenii cumpărau bilete cu două săptămâni înainte de lansarea filmului. Era o nebunie, nu era un sistem cum trebuie, însă erau făcute
filmele, unele dintre ele bune. Însă era un haos. Apoi a intervenit mafia, şi a făcut şi mai mult haos, pentru că ei găseau cele mai bune talente pentru filmele lor şi îi constrângeau să joace. În fiecare zi suna telefonul cu câteva oferte de
filme. Era realmente incitant. Apoi totul s-a prăbuşit în jurul anului 1997, o dată cu trecerea Hong Kong-ului la China. S-a ajuns să se facă numai 20 de filme pe an, timp de câţiva ani. A fost totul foarte trist şi sumbru. Nimeni nu mai avea chef de filme. Asta până acum 5-10 ani, când au început noi coproducţii cu China. Este o cu totul nouă dimensiune pentru cinematograful din Hong Kong. Sunt multe talente în China, însă ele nu au ocazia de a se manifesta. Ajunge foarte greu un regizor să facă primul
film, sau o actriţă să joace în prima apariţie. Însă acum ne punem speranţe în coproducţiile chineze, iar această încrucişare este benefică pentru ambele părţi. Sunt prea multe filme de propagandă, prea multe filme "political correct" în China, ori Hong Kong-ul este cu totul "political incorrect", şi combinarea lor va fi interesantă. Hong Kong-ul va face parte din cinematograful chinez, în sfârşit. Întotdeauna am avut mica noastră industrie şi am făcut filme pentru mica noastră piaţă, însă acum regizorii cred că se gândesc să lanseze filme în China. Acum e mult mai uşor, şi avem acces la piaţa chineză. Nu mai trebuie să ne rugăm de producători pe la festivaluri. Nu ştiam că avem atâta putere sau atractivitate. Însă acum, cu piaţa chineză, nu avem nevoie de alte pieţe. Dacă filmului îi merge bine, câştigul e de trei ori costul de producţie.
Producătorul de la Hero şi Crouching Tiger a spus la un moment dat: "În sfârşit, nu mai avem nevoie de Hollywood", atunci când
filmul a avut un succes mult mai bun în China decât în vest. E foarte bine dacă cele două industrii rămân împreună. Chinezii au ideile mele, mentalitatea mea, au studiouri consacrate, au platouri de filmare, au talente, au zeci de mii de poliţişti care să te apere. Au mai ales spaţii largi de filmare, pentru că în Hong Kong fiecare stradă a fost filmată de zece mii de ori, iar în China poţi merge în atâtea locuri să filmezi.
Mai aveţi alte proiecte pe lângă cel de editare video şi sunet?Cred că următorul meu proiect de
film va fi de monteur, în spatele camerei, până când voi fi pregătită să joc rolul bunicii.
Aţi făcut parte şi din juriul de la Cannes şi din cel veneţian. Care ar fi diferenţele dintre cele două festivaluri din punctul de vedere al juriului? Aici e mai relaxat. Cannes e foarte charge, solicitant pentru juriu: red carpet în fiecare noapte, ceea ce te omoară, după trei
filme de văzut pe zi, apoi ai jumătate de oră ca să te aranjezi astfel încât să arăti ca o zeiţă, pentru ca la 8 să fii pe covorul roşu. E dur. Dacă ar fi o singură zi, ar fi perfect, dar 12 zile de evenimente, filme, interviuri, recepţii, petreceri, şi la toate să arăţi perfect e foarte obositor. Aici mă pot îmbraca normal şi m-aş da drept membră a unei echipe de filmare. E mult mai relaxat. Şi, într-adevăr, mai puţine staruri înseamnă mai puţine bătăi de cap.
