"Nu sunt multi fraţi care ajung în genunchi în vestiarul surorii, stergând transpiraţia de pe corpul ei gol", povestea Christopher Ciccone înainte să lanseze în SUA romanul biografic "Viaţa cu sora mea, Madonna". Acum romanul s-a lansat şi în librăriile din România, la editura Humanitas.
Ciccone, dansator în trupa starului, dar şi secretarul personal, costumierul, directorul artistic, managerul de turneu, desface lanţul confesiunilor în acest roman, mai ales că relaţia cu sora sa a fost atât de apropiată încât, la un moment dat, "traiau ca într-o căsnicie". Relatările lui Christopher Ciccone, care au la bază 47 de ani trăiţi de autor în proximitatea Madonnei, se regăsesc în paginile cărţii, pe care o veţi putea câştiga în curând pe Cinemagia.ro.
Madonna, cântăreaţa, actriţa, regizoarea, e prezentă sub toate chipurile şi măştile ei în aceste pagini: de la „fetiţa tatii” de altădată până la căsnicia cu regizorul Guy Ritchie, trecând prin toate ipostazele intermediare – baterista punk, Boy Toy, Material Girl, doamna Sean Penn, iubita lui Warren Beatty, mamă afectuoasă.
Fratele ei susţine că ştie ce se ascunde în spatele fiecărei faţete strălucitoare a Madonnei. Şi nu se sfieşte să povestească tot. Este cu siguranţă critic faţă de Madonna, dar o priveşte, în acelaşi timp, cu iubire şi fascinaţie.
Pe lângă Madonna, protagonista, în carte apar Gwyneth Paltrow, Kate Moss, Demi Moore, Guy Ritchie şi alte staruri din lumea filmului, a modellingului sau muzicii.
În mod clar, o carte pe care merită măcar să o răsfoieşti.

Părerea ta
Spune-ţi părereaSau intr-o librarie Diverta.