Madagascar 3 va avea o voce de Oscar

de Cristina Grigore în 13 Ian 2011
Madagascar 3 va avea o voce de Oscar

Pentru cea de-a treia parte a aventurilor simpaticelor şi amuzantelor animale din Madagascar, scenaristul Noah Baumach a pregătit câteva surprize, cu scopul de a menţine treaz interesul spectatorilor şi de a-i face din nou să ia parte la pățaniile lor trăsnite.

Una din ele ar putea fi distribuirea actriţei câştigătoare a premiului Oscar, Frances McDormand, în rol negativ. Va fi prima dată când veterana actriţă îşi va împrumuta vocea unui personaj animat, anunţă The Wrap.

După ce a evadat din grădina zoologică din New York şi a trecut prin teribile întâmplări în Africa, grupul de animale - pentru vocile cărora se vor reuni Ben Stiller, Chris Rock, David Schwimmer şi Jada Pinkett Smith – caută să afle drumul spre casă, alăturându-se în acest scop unui echipe de circari ambulanţi.

McDormand va fi vocea unui ofiţer pentru controlul animalelor, extrem de calculat şi orientat spre rezultate, decis să captureze animalele. Personaje noi, precum un leu de mare italian, un tigru rusesc şi un jaguar cu origini latine ar putea fi introduse în scenariu, în încercarea de a diversifica paleta etnică a personajelor.

Filmul va fi regizat de Eric Darnell, care a colaborat şi la regia primelor două pelicule ale francizei. Madagascar 3 se va lansa în Statele Unite pe 25 mai 2012.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Krakatau pe 13 ianuarie 2011 14:01
A, doar un an jumate mai e.
legolas05 pe 13 ianuarie 2011 18:35
primele doua filme au fost super tari....asta cred ca o sa le intreaca
alex_il_fenomeno pe 27 noiembrie 2011 17:28
este o onoare , si speram sa se vada si pe ecrane .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells