M. Night Shyamalan și Bruce Willis se pregătesc de Labor of Love

de Cristina Grigore în 30 Ian 2014
Cei doi au mai lucrat împreună la The Sixth Sense și Unbreakable

Ultimele sale producții au fost un eșec la box office, iar criticii nu au avut nici ei cuvinte de laudă. M. Night Shyamalan încearcă însă (din nou) o revenire și, după After Earth, cu Will Smith (și al său fiu, Jaden), se aliază cu un alt nume celebru la Hollywood, Bruce Willis, pentru a aduce pe marile ecrane o poveste emoționantă, intitulată Labor of Love.

Potrivit Deadline.com, scenariul îi aparține lui Shyamalan și a fost scris tocmai în 1993, când acesta l-a și vândut celor de la 20th Century Fox. Cum pe atunci cineastul nu era un nume cunoscut la Hollywood, studioul nu a cedat presiunilor acestuia de a și regiza pelicula, iar în scurtă vreme proiectul a fost abandonat.

Labor of Love a revenit în atenția producătorilor acum câțiva ani, când Denzel Washington s-a arătat interesat de rolul central. Filmul a fost din nou pus  pe tușă, însă Shyamalan a rezolvat acum problema drepturilor de autor cu cei de la 20th Century Fox și este hotărât să înceapă filmările în septembrie, cu Willis, fostul star al filmelor sale, The Sixth Sense și Unbreakable, drept protagonist.

Filmul va spune povestea proprietarului unei librării din Philadephia a cărui soție moare într-un tragic accident de mașină. Cum nu s-a priceput niciodată la cuvinte, în ciuda faptului că a fost mai mereu înconjurat de cărți, bărbatul devine obsedat de ideea că nu i-a spus niciodată soției sale cât de mult o iubește. Cum ea l-a întrebat odată, de mult, dacă ar fi în stare să străbată întreaga țară pentru ea, decide să îi facă o demonstrație de iubire post-mortem și își începe călătoria către Pacifica, un oraș din San Mateo County, California, locul ei preferat.

Exploreaza subiecte similare:

M. Night Shyamalan, After Earth, Will Smith, Bruce Willis, Denzel Washington, The Sixth Sense, Unbreakable

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
keops pe 30 ianuarie 2014 11:16
Yep....M. Night Shama-lama-ding-dong...I think I`ll pass
confesyla pe 30 ianuarie 2014 14:14
Ceva ca si The Way - 2010.Martin Sheen, Emilio Estevez
Bayard pe 30 ianuarie 2014 14:17
Suna extraordinar de plictisitor, pana la urma cu ce este filmul??? Shyamalan este la un pas sa devina noul Uwe Boll
alex_il_fenomeno pe 17 februarie 2014 19:43
Parca nu le sta in fire celor 2 acest film... Vom vedea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells