Lupte la scară mare

La începutul secolului XIX, Goya îl picta pe titanul Saturn devorându-şi fiii, dând imaginea forței oarbe a violenței primitive. Pe de altă parte, un alt titan, Atlas, purta pe umeri bolta cerească, dându-ne o idee asupra dimensiunii impresionante a acestei creaturi mitologice. Uriaşii aceaştia din mitologie (şi în folclorul românesc avem „urieşii”, după unii teoreticieni străbunici ai geto-dacilor) au înflăcărat imaginaţia oamenilor, de-a lungul timpului. În cinema, creaturile supradimensionate au oferit cele mai spectaculoase scene de luptă. Iată, mai jos, câteva.

Daţi drumul Kraken-ului!

În Clash of the Titans, Zeus nu bănuieşte că Hades are de gând să folosească eliberarea monstrului Kraken pentru a-l învinge şi a cuceri Olimpul. Acum depinde doar de fiul-semizeu al lui Zeus, anume Perseu (Sam Worthington), de iubita acestuia, Io (Gemma Arterton) şi de trupa lor de războinici să o găsească pe Medusa, să o ucidă, şi cu capul acesteia să îl distrugă pe Kraken şi să dejoace planul lui Hades.

Scena înfruntării Kraken-ului este memorabilă. Aşteptarea ei (promisiunea de către Hades a eliberării Krakenului e făcută chiar de la începutul filmului) este impresionant răsplătită de către echipa de efecte speciale.

Kraken apare şi în Clash of the Titans din 1981 ca un monstru umanoid gigant, cu patru tentacule şi cu coadă de peşte. Mai apărea şi într-un film de televiziune din 2006 numit Kraken: Tentacles of the Deep, cu o uşoară variaţie, apoi în Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest avea o formă mai plauzibilă de cefalopod, aflat la ordinele piratului-fantomă Davy Jones. În Douăzeci de Mii de Leghe sub Mări, romanul lui Jules Verne din 1870, apărea de asemenea un grup de caracatiţe uriaşe care atacă submarinul Nautilus.

În luptă cu Kaiju, Pacific Rim

Blockbusterul verii vine cu cele mai impresionante scene de luptă între creaturi gigantice. Kaiju sunt fiinţe extraterestre, de dimensiunea unui zgârie nori (peste 150 de metri înălţime).  „Fiecare are puteri diferite. Unul generează descărcări electrice, altul fluide toxice, au organe speciale despre care nu se cunoaşte nimic. Fiecare Kaiju ar propriile lui abilităţi înfricoşătoare. Sângele este fosforescent şi în acelaşi timp extraordinar de toxic. Atunci când sângerează, emit un fel de lumină, care arată spectaculos, însă este extrem de periculoasă”, spune regizorul...

De cealaltă parte sunt Jaegerii în filmul lui Guillermo del Toro: roboţi uriaşi controlaţi direct de mintea umană - de doi piloţi care lucrează în sincronizare perfectă pentru a controla mişcările enormei maşinării prin intermediul unei legături neuronale între pilot şi computer - cunoscută ca „The Drift”, ce leagă mintea omului de puterea maşinii pentru a crea cea mai eficientă armă de luptă.

Înfruntările corp la corp între extratereştri şi roboţi par mai realiste decât înfruntările dintre Decepticoni şi Autoboţi, din modul de filmare (Michael Bay parcă face o reclamă la bolizi, pe când Guillermo del Toro plasează luptele în mijlocul valurilor, ori în furtună de zăpadă), dar şi prin aceea că extratereştri sunt din carne şi oase, le vedem încordarea, reacţiile corporale atunci când se luptă.

Lupta cu Balrog, demonul în flăcări din Stăpânul inelelor

„Atunci ceva a pătruns în uriaşa încăpere - l-am simţit prin uşa închisă, iar orcii înşişi s-au speriat şi au tăcut. Ţineam inelul de fier, şi l-a simţit pe el şi vraja mea”, relata vrăjitorul Gandalf din Frăţia Inelelor. Atunci când acesta conducea Frăţia pe căile Moriei, în Stăpânul Inelelor, a trebuit să se lupte cu Balrogul prin tunelele întunecate ale ţinutului. Numai Dragonii puteau rivaliza cu Balrogul ca ferocitate şi forţă de distrugere, şi nu e surprinzător că atunci când Gandalf l-a aruncat pe monstru de pe vârful Zirakzigil, Balrogul a „crăpat coasta muntelui”.

Balrog este un monstru înalt (în film portretizat ca având câteva zeci de metri), cu formă umană, cu puterea de a controla atât focul cât şi întunericul, mânuind un bici sau uneori o secure (precum Gothmog, Stăpânul Balrogilor din Vremea de demult). Balrogii sunt fiinţe fantastice, demonice, care apar în Legendele Pământului de Mijloc ale lui lui Tolkien.

În cărţi, Tolkien descrie Balrog-ul drept "o siluetă învelită în umbre şi în flăcări, posibil antropomorfă, însă mult mai mare". Balrogii par să întruchipeze forţa fizică şi teroarea.

Întâlnirea cu Smaug din Hobbitul: Dezolarea lui Smaug

Din 14 decembrie vom avea parte de confruntarea cu Smaug. Unul dintre ultimii Dragoni din Pământul de Mijloc, Smaug a ajuns faimos distrugând orăşelul Dale şi capturând Muntele Singuratic (Erebor), cu toate comorile sale. Aceste întâmplări au avut loc cu mai bine de 150 de ani înainte de acţiunea din The Hobbit, pe când Smaug trăise deja secole întregi. Smaug şi-a petrecut timpul de atunci şi până la acţiunea din carte dormind pe grămada de aur pe care a strâns-o, aurul şi nestematele devenind solzi care îi sporeau armura de pe întregul corp.

Multe dintre atributele lui Smaug din The Hobbit se inspiră din legenda lui Beowulf (Tolkien era profesor universitar la Oxford şi studiase legenda în amănunt), care era de asemenea înaripat, în formă de reptilă, agresiv şi bătrân de secole, trăia de asemenea pe o comoară şi ataca ţinuturile din jur.