Cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, și-a încheiat programul de proiecții și evenimente de la București. Película a prezentat 25 filme din America Latină (Brazilia, Argentina, Costa Rica, Mexic, Chile, Paraguay, Peru, Columbia, Cuba și Uruguay), alături de titluri din Spania și Portugalia, în cele 4 secțiuni, alături de activități pentru spectatorii de toate vârstele din cadrul festivalului.
„Au fost 5 zile pline de filme și evenimente, suprize și călătorii într-o lume pe care o iubim și pe care ne-am dorit încă de la prima ediție să o cunoaștem împreună. Película nu e un festival mare, dar cred că a fost un festival necesar. E un eveniment iubit, în care oamenii sunt pe primul loc. A fost greu să îl facem să continue până acum, insă mă bucur că am reușit să finalizăm și cea de-a 6-a ediție.” - Ileana Cecanu, director artistic al Película.
Marele câștigător al Compi, secțiunea competițională din cadrul Película a fost Clara Sola (Costa Rica), lungmetrajul de debut al Nathaliei Álvarez Mesén, prezentat anul acesta la Cannes în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și nominalizat la Golden Camera.
Filmul ne-o prezintă pe Clara, o femeie retrasă de 40 de ani dintr-un sat îndepărtat din Costa Rica, care experimentează o renaștere sexuală și mistică, în timp ce începe o călătorie pentru a se elibera de convențiile religioase și sociale represive care i-au dominat întreaga viață.
„În ce privește filmul Clara Sola - prin explorarea normelor patriarhale moștenite de la femeie la femeie timp de generații și a eforturilor de eliberare din această orânduire, am vrut să dau publicului sentimentul de dezlegare și poate să aprind o scânteie de revoluție interioară privitorilor.”, spune regizoarea Nathalie Álvarez Mesén.
Nathalie și-a început cariera în teatru în Costa Rica înainte de a se licenția în Actorie mimică la Universitatea de Arte din Stockholm. Mai târziu, a absolvit programul de film de la Universitatea Columbia din New York cu o diplomă în regie de film și scenaristică. Absolventă a Berlinale Talents, TIFF Filmmaker Lab și NYFF Artist Academy, scurtmetrajele sale au fost proiectate la festivaluri de film din întreaga lume. Scurtmetrajul său, Filip, a câștigat cel mai bun film sub 15 minute la Palm Springs Shortfest 2016 și Asunder a fost proiectat la Festivalul de film Telluride 2016. De asemenea, Nathalie a fost co-scenarist al Entre tú y Milagros, film câștigător al Premiului Orizzonti pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Veneția în 2020.
„În primul rând mulțumesc celor care au creat festivalul Película pentru modul în care sărbătoresc cultura latino-americană. Apoi, vă mulțumesc mult pentru acest premiu, atât eu cât și echipa mea suntem foarte bucuroși, înseamnă mult pentru noi și mă bucur că spectatorii au putut vedea filmul în România. Mulțumesc membrilor juriului pentru că au considerat că filmul nostru merita acest premiu. Sper ca filmele pe care spectatorii le-au văzut în festival să trezească în ei emoții, să îi facă să treacă mai ușor peste acestă perioadă complicată pe care o trăim cu toții.”, a declarat Nathalie.
Película va continua cu o ediție în premieră în Cluj, al cărei program conține 12 proiecții de filme și scurte demonstrații de dans și muzică, pentru care biletele sunt deja disponibile pe www.cinemavictoria.ro. Programul complet poate fi consultat aici: https://www.peliculafestival.ro/program-cluj-2021/
Festivalul pune la dispoziție și o selecție de producții ce vor fi disponibile exclusiv online, pentru care biletele pot fi achiziționate doar de pe platforma Cinesquare, între 13 și 26 septembrie.
¡Hasta pronto!
Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA
Lungmetrajul Clara Sola, câștigător al competiției celei de-a șasea ediții a Película
de
Cinemagia
în 14 Sep 2021
Película - Ibero - American Fim Experience 2021 s-a încheiat la București, fiesta continuă la Cluj între 17 - 19 septembrie
Exploreaza subiecte similare:
Clara Sola, Nathalie Álvarez Mesén, Entre tú y Milagros, Filip, AsunderAlte știri din cinema

la aniversară
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

Premieră
E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!
Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Lansare
Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume
O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

Ştiri cinema
E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Lungmetrajul Clara Sola, câștigător al competiției celei de-a șasea ediții a Película