Ce să fie, ce să fie?
Oare-i mit, legendă vie?
Ba! E însuşi PINTILIE!
Adevăr grăieşte stihul - Lucian Pintilie e cu siguranţă regizorul român care îmbină cel mai paradoxal conceptele mitice şi legendare.
Pe tot parcursul anilor '80 (cel mai negru deceniu al regimului comunist în România, şi unul dintre cele mai cumplite ale întregii noastre istorii), universul cultural autohton (în sens autentic - deci neoficial) era dominat de misterul notoriului film încuiat în seif, "D'ale carnavalului". Actorii care jucaseră varii roluri povesteau cele mai năstruşnice peripeţii. Câteva fragmente de scenariu, fascinante, fuseseră publicate în "Contemporanul", şi se zvonea că Ciulei decretase scriptul "o capodoperă". Chiar dacă produsul finit şi eliberat, ajuns în reţeaua de distribuţei la mai puţin de un an după Revoluţie, sub titlul "De ce trag clopotele, Mitică?", s-a vădit discutabil la nivelul coeziunii, al stăpânirii limbajului cinematografic şi al maturităţii de atitudine auctorială, nu i se poate contesta existenţa câtorva secvenţe de o mare forţă expresivă, şi o galerie de personaje inoubliabile, începând cu acel halucinant de grobian Pampon al lui Victor Rebengiuc.
Dar acest lucru e tipic pentru perpetuul copil-minune al regiei româneşti, ale cărui filme şi montări teatrale au iscat în majoritatea cazurilor cele mai aprinse controverse. Născut în 9 noiembrie, 1933, la Tarutina (în sudul Basarabiei, teritoriu înstrăinat şi inclus azi, arbitrar, în Ucraina), Lucian Pintilie a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinemagografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, lansându-se apoi impetuos pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra, port-drapelul înaltei ţinute, al rafinamentului şi al autoexigenţei în arta dramatică românească.
Dintre montările sale în acel prim deceniu şi ceva de carieră, au rămas întipărite în memoria noastră culturală "Copiii soarelui" (1961), "Proştii sub clar de lună" (1962), "Cezar şi Cleopatra" (1963), "Biedermann şi incendiatorii" (1964), "Inima mea e pe înălţimi" (1964), "Livada cu vişini" (1967) şi, mai ales, "D'ale carnavalului" (1966), una dintre cele mai revoluţionare viziuni scenice asupra lui Caragiale, inclusiv prim magistralul tandem Pampon-Crăcănel în interpretarea genialilor Toma Caragiu şi Marin Moraru - evident, în spectacol putându-se recunoaşte, pentru orice ochi exersat, germenii deocamdată ponderaţi ai teribilistei transpuneri cinematografice de mai târziu.
Oricum, cel mai senzaţional rămâne "Revizorul"1 lui Gogol (1972), care rima atât de perfect cu realităţile imposturii şi ale poltroneriei comuniste, încât a fost interzis de politrucii regimului după numai trei reprezentaţii. În condiţii normale (desigur, conform concepţiei de "normalitate" în acceptul acelei epoci), Lucian Pintilie ar fi fost cel puţin pus la index, dacă nu chiar închis pentru cine ştie ce vină măsluită - dar Ceauşescu tocmai atunci mima o oareşicare "deschidere", un soi de "dezgheţ", mă-nţelegi, aşa că tovarăşului Pintilie i s-a explicat prieteneşte că decât noi să ne certăm, mai bine-n străinătate să montăm, aşa că poftiţi dumneavoastră un paşaport şi s-auzim numai de bine (adică nu, că asta-i de la Şopârliţa Liberă...) Aşa se face că vulcanicul om de teatru a aterizat la Paris, pe scena prestigiosului Théâtre de Ville, unde pe lângă o reluare cu "Biederman şi incendiatorii" într-o nouă viziune (1976), a muşcat sănătos din Cehov ("Pescăruşul", 1975; "Trei surori", 1979), Gorki ("Cei din urmă",1978; "Azilul de noapte", 1983), Ibsen ("Raţa sălbatică", 1981), Strindberg ("Dansul morţii", 1990), Luigi Pirandello ("Astă seară se improvizează", 1987), Eugen Ionescu ("Jacques sau supunerea" şi "Viitorul e în ouă", 1977), "Arden din Kent" (atribuită lui Shakespeare, 1984), "Trebuie să trecem prin nori", şi altele.
Totuşi, cel mai mare impact l-a avut celebrul spectacol cu "Turandot" (Théâtre National de Chaillot, 1974), cu şocanta sa distribuţie compusă numai din pitici. Mai târziu, în anii '80, Pintilie a mai lucrat şi în S.U.A., la Guthrie Theater din Minneapolis - unde a reluat "Pescăruşul" (1983), "Tartuffe" (1984), şi "Raţa sălbatică" (1988) - precum şi la Arena Stage, Washington D.C., cu "Tartuffe" (1985), "Raţa sălbatică" (1986) şi "Livada cu vişini" (1988).
Din bogatul său curriculum vitale nu lipsesc nici spectacolele de operă: "Orestia" (Avignon, 1979), "Flautul fermecat" (Aix-en-Provence, 1980, reluat şi la Lyon, Nisa şi Torino), sau, la Welsh Opera din Cardiff "Rigoletto" (1985) şi "Carmen" (1986 - reluat şi la Vancouver).
De asemenea, s-a ilustrat şi ca autor, publicându-şi patru scenarii (chiar sub acest titlu) la Albatros, în 1992, urmate de autobiografia "Bric-a-brac" (2003, Humanitas) şi volumele "Pompa de morfină" şi "Capul de zimbru" (2005, Liternet - de unde se pot downloada gratuit).
Cum bine se ştie, pe lângă toată această prestigioasă carieră scenică şi, tangenţial, publicistică, Lucian Pintilie şi-a încercat mâna şi în cinema. Cele câteva filme ale sale postdecembriste au stârnit fulminante controverse, admiratorii lor lăsându-se seduşi de aşa-zisa "lipsă de inhibiţii", violenţa imageriei şi viziunile critice de un pesimism brut, iar adevrsarii reproşându-le infantilismul întârziat, teribilismul exhibiţionist, voyeurismul personal, cabotinăria violentă, gratuitatea, incoerenţa şi amatorismul (eventual cu excepţia producţiei "O vară de neuitat", unde Kristin Scott Thomas reuşeşte un rol remarcabil, integrat într-un discurs cinematografic nu lipsit de bun-simţ şi coeziune).
Problema acestei perioade finale din creaţia filmică a artistului subzistă în inerţia ambiţiei sale de a şoca neapărat, musai şi cu orice preţ nişte spectatori care nu mai prea sunt susceptibili la şocuri exterioare, după ce au lăsat cam de multişor în urmă chingile edulcorat-spălătoare-pe-creieri ale fixismelor ceauşiste, astfel că spectacolul de Grang Guignol însăilat exclusiv în acest scop îşi pierde până şi suportul conjunctural.
Din fericire, Lucian Pintilie rămâne nemuritor în istoria culturii şi a artei cinematografice româneşti prin faimosul "Reconstituirea", un film neaşteptat de îndrăzneţ, chiar şi pentru acea atmosferă de iluzoriu respiro al anului când a fost realizat - 1968. Cu toate pastişele din Şcoala Cehoslovacă, secţiunea mediană trenantă şi teatralismul ostentativ al multor încadraturi, "Reconstituirea" merită cele mai sincere laude pentru secvenţele de început şi final, de o percutanţă rară, şi mai ales delirantul personaj al miliţianului-profesor-de-film construit de regretatul Bădie Ernest Maftei.
Şi totuşi, deşi mulţi s-ar putea arăta surprinşi de o asemenea opţiune, îmi menţin convingerea că adevărata capodoperă a lui Lucian Pinilie rămâne filmul său de debut, "Duminică la ora şase" (1965), o operă de o rotunjime, omogenitate şi cursivitate remarcabile, dublate de o mare expresivitate a imaginii, un ton satiric ponderat, încă nepervertit de excesele de mai târziu - şi, desigur, interpretările fine şi nuanţate ale lui Dan Nuţu şi Irina Petrescu. Dacă înlăturăm tot restul, şi păstrăm numai "Duminică la ora şase", ţinându-şi alături, de mână, ca pe o soră mai mică, "Reconstituirea", avem de-a face realmente cu un mare artist al
ecranului - un doar un nemuritor copil teribil, cum în mod fortuit se subînţelege şi din remarca de o profundă tandreţe, dublată de un umor irezistibil, a regretatei sale soţii, marea actriţă Clody Bertola:
"Primul meu soţ [Ştefan Constantinescu] mi-a fost ca un tată...
"Al doilea, Liviu [Ciulei] mi-a fost un adevărat frate...
"Pe Lucian [Pintilie] îl iubesc ca pe copilul meu...
...Ce-oi fi făcut, de nu m-a învrednicit şi pe mine Dumnezeu cu un bărbat?!?"
Lucian Pintilie la 76 de ani
de Mihnea Columbeanu în 9 Nov 2009Citeşte şi:
Taguri:
Irina Petrescu, Kristin Scott Thomas, Marin Moraru, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Clody Bertola
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
La nouă ani după ce a prezentat Mad Max: Fury Road la Cannes, regizorul George Miller s-a întors miercuri pe Croazetă alături de Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth cu al cincilea episod din înflăcărata lui saga action adventure - Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
- Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
She's All That
Kim Raver
Izabella Miko
Adrian Ștefan
Lolita
Gloria Stuart
Agents secrets
Infernal Affairs
The Illusionist
Sole survivor
Devil's Due
Princess Protection Program
Lexa Doig
Bee Season
The Hungover Games
Cut Bank
Snitch
Serving Sara
A Walk to Remember
The Pillow Book
Poltergeist
Singin' in the Rain
Primeval
Todd Phillips
Police Academy: The Series
Barbara De Rossi
Între chin și amin
Alison Doody
Andreea Vasile
Gwendoline Christie
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Jennifer Lawrence
- Adam Sandler
- Sharon Stone
- Alessandra Ambrosio
- Olivia Wilde
- Născuţi azi
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Lucian Pintilie la 76 de ani
Părerea ta
Spune-ţi părereaCel mai jalnic e De ce trag clopotele, Mitica ? - totalmente paralel cu Caragiale, daca nu luam in calcul absolut incoerentul Dupa-amiaza unui tortionar...
Adevaru-i ca L.P. nu-si iubeste personajele, nu-si iubeste spectatorii si s-ar putea sa nu se iubeasca nici macar pe sine - ori cred ca fara oleaca de tandrete nema film / recte arta (vezi si ultimul Daneliuc, Cele ce plutesc - cred ca i-a 'esit impotriva voitei lui, taman pt. ca se ataseaza de personaje, inclusiv de caini !)
In rest, tot respectul pentru maestrul Lucian Pitilie !
Mi-a luat si mie un interviu. Nu am reactionat cum as fi pregatit eu evenimentul? De ce nu? Pentru ca ma banuia de a fi scris un jurnal dupa tipicul tabloidelor? Ce ratare?
I-am povestit cum se povesteste de examenele sale in UNATC.
Ti-a luat Pintilie un interviu? Unde l-a dus?
Si n-am inteles: ce eveniment ai fi pregatit tu ? Si cui ?
Eu zic sa stam molcomi, ca suntem mici..
Facultatea de Regie de la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" (de s-o mai numi astfel, da' tot aia e) or gatat-o si Nae Caranfil, si Cristian Mungiu, si Radu Muntean, si Corneliu Porumboiu, si Catalin Mitulescu... De !