Loki, atât de popular încât va beneficia de noi scene în Thor: The Dark World

de Cristina Grigore în 17 Aug 2013
Regizorul Alan Taylor a creat special mai multe scene în care îşi va face apariţia îndrăgitul personaj

Personajul interpretat de Tom Hiddleston în Thor şi The Avengers s-a transformat el însuşi într-un star, iar acest lucru a fost vizibil la convenţia Comic-Con din San Diego, unde apariţia lui Hiddleston în costumul lui Loki a fost salutată cu foarte mult entuziasm de către public. S-a anunţat recent că Loki nu va apărea în continuarea lui The Avengers, însă, pentru a face o bucurie mai mare admiratorilor personajului, regizorul lui Thor: The Dark World a decis să introducă în film mai multe scene cu acesta.

Potrivit Collider.com, Alan Taylor va filma special noi scene din film, care nu vor dezechilibra însă în niciun fel povestea, din contră, îi vor aduce un plus, noile momente fiind utile în mai buna conectare a unor parţi ale scenariului. Şi personajul lui Anthony Hopkins va avea parte de noi apariţii şi replici.

„Vom filma unele momente chiar săptămâna aceasta. Anthony Hopkins a revenit şi el pe platou şi vor avea ceva şi pentru el. Vom lucra la scene întregi, care nu erau mai înainte în film. Adăugăm scene, creăm scene, scriem scene în felul acesta pentru prima oară”.

„Ne-am dat seama cât de bine este integrat Loki în povestea filmului şi am vrut să lucrăm mai mult la apariţiile sale. Ne-am zis că putem adăuga pe alocuri noi părţi în care să apară, pentru că este un tip grozav şi îţi face plăcere să îl urmăreşti”, a explicat Taylor.

Lansarea lui Thor: The Dark World va avea loc în cinematografele noastre pe 8 noiembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Hiddleston, Thor, The Avengers, Alan Taylor, Anthony Hopkins, Thor: The Dark World

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
pavy_b pe 17 august 2013 13:15
o veste buna,un villain convingator
Doar.Sucre pe 17 august 2013 13:34
Are el acolo o chestie si vorbeste si dinastea http://www.youtube.com/watch?v=Bxe5PEyA9iI
vladimir84 pe 17 august 2013 18:03
Cu sau fara scenele in plus cu el, filmul cred ca va avea aceasi succes.
legolas05 pe 18 august 2013 01:12
Ma bucur,este foarte convingator in acest rol.
MissBlossom01 pe 18 august 2013 11:56
Tom Hiddleston se distreaza atat de mult cu rolul lui Loki, incat iti face mare placere sa il urmaresti. Un actor foarte capabil.
cristi23 pe 19 august 2013 14:56
mie imi comvine........numai sa fie bun filmul.....
alex_il_fenomeno pe 25 august 2013 01:31
Chiar imi place cum evolueaza acest personaj, cine stie unde va ajunge peste cativa ani?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells