„Logan Lucky”, filmul pe care Steven Soderbergh nu a vrut să-l dea nimănui altcuiva să-l regizeze

de Cinemagia în 28 Sep 2017
„Logan Lucky: Cursa norocului” are premiera în cinematografele din ţară pe 29 septembrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment

Steven Soderbergh, regizorul filmelor Ocean’s 11”, Traffic”, Erin Brockovich” şi Magic Mike”, revine pe marile ecrane, după o pauză de 4 ani, cu „Logan Lucky: Cursa norocului”, o comedie care mizează pe o distribuţie de excepţie şi îi aduce pe marile ecrane, din 29 septembrie, pe: Channing Tatum, Daniel Craig, Seth MacFarlane, Katie Holmes, Sebastian Stan, Adam Driver şi Riley Keough.

Câştigător al Premiului Oscar, Steven Soderbergh este de peste trei decenii un pion de bază al industriei cinematografice, pe care a înzestrat-o cu titluri de referinţă, care i-au garantat deopotrivă notorietatea şi respectul.

„Logan Lucky: Cursa norocului” prezintă povestea a trei fraţi cu multe eşecuri la activ, dar hotărâţi să îşi schimbe soarta cu orice preţ. Fără opţiuni sau vreo perspectivă strălucită, cei trei pun la cale un jaf elaborat şi periculos chiar în mijlocul celei mai aglomerate competiţii NASCAR din zonă. Pentru a sparge sistemul de siguranţă şi a pătrunde în seiful de sub pistă, Jimmy (Tatum) apelează la ajutorul lui Joe Bang (Daniel Craig), un expert în demolări... cu o mică problemă: este reţinut după gratii.

Pe lângă încercarea lor de a duce ambiţiosul plan la bun sfârşit, fraţii Logan mai trebuie să depăşească un obstacol şi să scape de suspiciunea unui agent FBI (Hilary Swank) care începe să investigheze cazul.

Un adevărat proiect de suflet,  „Logan Lucky” s-a bucurat de concursul apropiaţilor regizorului, scenariul filmului fiindu-i prezentat lui Steven Soderbergh chiar de către soţia sa, în timp ce Rebecca Blunt este cea care îl semnează, fiind o bună prietenă de familie. „Iniţial am fost rugat să găsesc un regizor care să se ocupe de acest scenariu, însă am fost foarte entuziasmat de ce am citit”, a declarat Soderbergh. „După aproximativ două săptămâni, am recunoscut că nu vreau să regizeze nimeni altcineva acest film deoarece aveam deja o viziune foarte clară despre cum vreau sa arate”, a concluzionat regizorul.

Cu o distribuţie de zile mari, completată de Seth MacFarlane, Katie Holmes, Katherine Waterson, Dwight Yoakam şi Sebastian Stan, comedia „Logan Lucky: Cursa norocului” are premiera în cinematografele din ţară pe 29 septembrie, fiind distribuit de Vertical Entertainment.

 

Exploreaza subiecte similare:

Logan Lucky , Channing Tatum, Daniel Craig, Seth MacFarlane, Katie Holmes, Sebastian Stan, Adam Driver, Riley Keough, Steven Soderbergh

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells