Actrita Liz Hurley si sotul ei, miliardarul indian Arun Nayar, au fost acuzati de insultarea credintelor ritualice si religioase in timpul nuntii lor indiene. Ei risca o pedeapsa de pana la trei ani de inchisoare. Ancheta a fost demarata pe motiv ca ceremonia nuptiala fastuoasa care a avut loc in Rajastha, luna trecuta, a incalcat o serie de reguli ale ritului hindus. Ca probe ar putea fi folosite fotografii achizitionate in exclusivitate de revista Hello! contra sumei de doua milioane de lire sterline. Dupa strangerea probelor la dosar, ar putea fi emis cate un mandat de arestare pe numele lui Arun si al lui Liz. Procurorul a adaugat ca cei doi au mai incalcat ritualul hindus prin simplul fapt ca s-au sarutat iar mireasa a fost imbracata indecent. Expertii spun totusi ca este foarte putin probabil ca actrita si sotul acesteia sa ajunga la inchisoare.
