Live-action-ul Akira va începe filmările în California, cu Taika Waititi la cârmă

de Cristina Grigore în 4 Apr 2019
Regizorul lui Thor: Ragnarok a explicat ce îl leagă de seria manga si cum vede noua adaptare

Pus pe tuşă de patru ori de la anunţarea sa, live-action-ul Akira se pregăteşte să înceapă filmările, anunţă Variety.com, care notează şi că producţia a primit o scutire de taxe de 18,5 milioane de dolari pentru a filma în California.

Inspirat din seria manga cu acelaşi nume a lui Katsuhiro Otomo (1982-1990), filmul l-ar putea avea la cârmă pe pe Taika Waititi, regizorul lui Thor: Ragnarok, care se află încă în negocieri cu realizatorii. De altfel, cineastul este un mare fan al seriei. Într-un interviu anterior, Waititi a ţinut să menţioneze cum s-a gândit să abordeze producţia.

„Ceea ce aş dori să fac este o adaptare a cărţilor, pentru că mulţi spun «Nu te atinge de acel film [animaţia japoneză din 1988, n. red.], iar eu le spun «Nu vreau să refac filmul, vreau să revin la maga». Unii nici nu au citit cărţile şi se agită – sunt şase volume uriaşe de parcurs. E o lume complexă şi ofertantă. Anime-ul Akira este unul dintre filmele mele preferate; mama m-a dus să-l văd pe când aveam 13 ani. Mi-a schimbat viaţa”, a explicat cineastul.

Regizat tot de Otomo, anime-ul a devenit un cult clasic printre fanii genului. Filmările la noul Akira vor dura în jur de zece săptămâni.

Exploreaza subiecte similare:

Taika Waititi, Thor: Ragnarok, Akira

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Dimz pe 6 aprilie 2019 19:55
Daca era regizat de un regizor precum Villeneuve sau Cameron, hai treaca mearga, dar sa fie regizat de un fan al celebrului anime, care n-a realizat absolut nimic ca si regizor, se anunta deja un live-action de cascadorii rasului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells