Little Joe, film fantastic cu inflexiuni SF și horror, din 6 martie la cinema

de Cinemagia în 24 Feb 2020
Filmul este „un comentariu clinic, stilizat, pe marginea vanității umane și a fericirii ca marfă”, a scris presa internaţională

Little Joe/Micul Joe intră în cinematografe pe 6 martie, distribuit de Voodoo Films. Lungmetrajul, semnat de cunoscuta regizoare de origine austriacă Jessica Hausner, a fost selecționat în competiția oficială de la Cannes și i-a adus Premiul pentru interpretare feminină actriței Emily Beecham. Pelicula spune povestea unei plante modificate genetic care ar trebui să aibă un efect terapeutic impresionant – să își facă fericit proprietarul - dar ajunge să aibă diverse efecte neobișnuite asupra celor din jur. Un film în mod deliberat clinic și stilizat, Little Joe chestionează efectele fericirii artificiale, idealizate de societatea contemporană. „Pentru cei care preferă un cinema aventuros, povestea ar trebui să exercite un farmec la fel de hipnotic precum planta modificată genetic”, scrie Screen Daily despre film.

Alice, mamă singură, este o foarte dedicată fitogeneticiană, angajată într-o companie specializată în dezvoltarea unor specii noi de plante. Prin inginerie genetică, Alice a conceput o floare purpurie cu totul deosebită, nu doar datorită frumuseții ei, ci și valorii terapeutice. Dacă e ținută la temperatura ideală, hrănită conform instrucțiunilor și dacă i se vorbește constant, planta își face fericit proprietarul. Deși politica internă a companiei o interzice, Alice își ia acasă un exemplar și i-l oferă cadou fiului ei, Joe. O botează împreună „Little Joe”. Însă pe măsură ce floarea lor crește, cresc și suspiciunile lui Alice că noua sa creație nu e chiar atât de inofensivă pe cât o sugerează numele de alint.  

Regizoarea austriacă Jessica Hausner a devenit „copilul minune” al cinema-ului austriac după ce a primit în 1999, chiar cu filmul de absolvire, o mențiune specială din partea juriului Cinéfondation. Festivalul de la Cannes i-a selectat trei lungmetraje Lovely Rita (2001), Hotel (2004) și Amour fou pentru secțiunea Un Certain Regard. Toate trei sunt mărturia acuității sale regizorale și a refuzului de-a face compromisuri artistice. Little este prima ei participare în Competiția oficială.

Little Joe/Micul Joe este un comentariu clinic, stilizat, pe marginea vanității umane și a fericirii ca marfă, a scris presa internaţională. Într-o lume obsedată de goana vană după fericire și despre îmbunătățirile genetice, pelicula spune o poveste modernă: o sclipitoare creatoare de plante bănuiește că ultima sa creație, o floare cu un miros ce-i face pe oameni fericiți, le modifică subtil personalitatea celor care-i inspiră polenul. „Interpretările sunt calibrate cu un grad sau două mai departe de realitate. Îndrăzneț de sintetic în abordare, iată un film care, de la paleta coloristică la interpretare, sfidează etichetele. Pentru cei care preferă un cinema aventuros, povestea ar trebui să exercite un farmec la fel de hipnotic precum planta modificată genetic”,  scrie Screen Daily.

Dincolo de festinul vizual ce evocă estetica unor filme SF clasice ale anilor ‘70 (printre care și filmul cult The Invasion of Body Snatchers), mustesc teme bogate ca frica de lucruri neînsufleţite, mitul femeii nebune, spaima de-a pierde copiii, „workaholism”-ul și competitivitatea extremă a lumii corporatiste, panta alunecasă a modificărilor genetice, antagonistul „banal”, omniprezent în casele noastre ce capătă, brusc, puteri malefice. Planta, seducătoare, dar și otrăvitoare (la fel ca și fixația contemporană pentru fericirea cu orice preț sau, mai precis, cu cel al dependenței de antidepresive) este un simptom explicit al unei angoase generalizate.

Acest horror hipnotic, inclasabil, cu atmosferă stranie, „zombificată”, amplificată de imaginea alienantă a lui Martin Gschlacht și de coloana sonoră excentrică a lui Teiji Ito și Markus Binderadds, te înfioară, te captivează și ți se insinuează încet, dar sigur, în minte ca niciun alt film recent, mai scrie presa internațională.

Little Joe (Micul Joe) va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 6 martie și va putea fi văzut în București, Bistrița, Iași, Suceava, Timișoara, Cluj Napoca, Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Vaslui, Lugoj,  Pitești, Ploiești, Târgu Mureș, Slobozia.

Exploreaza subiecte similare:

Little Joe, Emily Beecham, Jessica Hausner, Lovely Rita, hotel, Amour fou

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells