Liam Neeson renunţă la filmele de acţiune

de Cristina Grigore în 20 Sep 2017
Are însă pregătite încă două partituri în filme de acest gen - The Commuter şi Hard Powder

Succesul peliculei Taken, din 2008, l-a propulsat pe Liam Neeson (care avea pe atunci 56 de ani) în topul starurilor de acţiune. Odată cu rolurile de acest gen, ce au dat o turnură neaşteptată filmografiei sale, au trecut însă şi anii actorului, care este acum conştient de neconcordanţa vârstei cu partituri asemănătoare celor din The A-Team, Non-Stop sau Run All Night.

Neeson a declarat, de altfel, într-un interviu acordat Sky News, la Festivalul de Film de la Toronto, că este pregătit să renunţe la filmele de acţiune. „Ei [producătorii, n. red.], încă îmi oferă sume mari de bani pentru astfel de roluri. Însă eu le spun ‘Oameni buni, am 65 de ani. Publicul va începe la un moment dat să spună că e prea de tot’”, a subliniat el.

Pentru cei care îşi mai doresc încă să îl vadă pe starul seriei Taken în scene de luptă şi urmăriri spectaculoase, Neeson are pregătite încă două filme. Primul este The Commuter, în regia lui Jaume Collet-Serra, cu lansarea la începutul anului viitor. Tot în 2018 va apărea şi Hard Powder, în care actorul trece la volanul unui utilaj pentru deszăpezire şi este hotărât să se răzbune pe traficanții de droguri responsabili de moartea fiului său.

Actorul a fost distribuit anul acesta, în rol titular, în pelicula Marlowe, cu o poveste inspirată din cărţile celebrului autor de romane poliţiste, Raymond Chandler

Exploreaza subiecte similare:

Liam Neeson, Taken, The A-Team, Non-Stop, Run All Night, Raymond Chandler

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 31 octombrie 2018 10:47
Actorul, preferat al filmelor de actiune, Liam Neeson, desi la o varsta apreciabila, contrar modestiei lui, il mai vad jucand in astfel de roluri, cei drept, mai epuizante...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells