Liam Neeson îşi elimină rivalii la box office cu Taken 2

de Cristina Grigore în 8 Oct 2012
Liam Neeson îşi elimină rivalii la box office cu Taken 2

Criticii de film nu s-au înghesuit în acest sfârşit de săptămână să laude Taken 2, thriller-ul de acţiune în care fostul agent CIA, Bryan Mills (Liam Neeson) trece din nou prin momente tensionate, însă spectatorii l-au făcut regale box office-ului.

Filmul a avut încasări de 50 de milioane de dolari în Statele Unite – cea mai bună lansare din luna octombrie a ultimilor ani pentru un film cu un indulgent PG13 (permis celor sub 13 ani numai cu acceptul părinţilor). Pelicula a mai strâns 55 de milioane şi din afara Statelor Unite.

Potrivit BoxOfficeMojo.com vârful de lance al săptămânii trecute, Hotel Transylvania, a trecut acum pe locul doi, cu 26,3 milioane de dolari încasări, în vreme ce Pitch Perfect a urcat pe trei, cu 14,7 milioane de dolari. Looper pierde teren şi ajunge pe patru, cu 12,2 milioane de dolari, în vreme ce animaţia lui Tim Burton îşi face intrarea în top abia pe locul cinci, cu 11,5 milioane strânși de la spectatorii americani.

End of Watch poposeşte pe şase, cu doar jumătate din încasările din week-end-ul trecut (4 milioane de dolari), urmat de Trouble with the Curve (3,8 milioane), House at the End of the Street (3,6 milioane), The Master (1,8 milioane) şi, pe zece, Finding Nemo 3D (1,5 milioane de dolari).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
BestDreamer pe 8 octombrie 2012 13:32
Hmm...era de asteptat sa ocupe pozitia 1 la lansare...vedem saptamanile urmatoare ce se va intampla.
deadlord pe 8 octombrie 2012 18:47
Este un film pe care chiar vreau sa il vad
Gebeleizis pe 8 octombrie 2012 19:26
De abia astept sa-l vad la cinema.
Skynet.Zbenga pe 9 octombrie 2012 00:41
primele 2 locuri asteptate
Neasteptat locul ocupat de Frankenweenie. Ma asteptam la mai mult

alex_il_fenomeno pe 10 noiembrie 2012 11:08
nimic surprinzator, pentru ca era un film extrem de asteptat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells