Liam Hemsworth joacă în The Raven

de Cristina Grigore în 4 Apr 2013
Acţiunea filmului va fi plasată într-un viitor apropiat

Starul lui The Hunger Games este în negocieri pentru rolul principal din The Raven, scrie Deadline.com. Liam Hemsworth va conduce distribuţia acestei producţii ce nu va relua, în ciuda titlului, povestea lui Edgar Allan Poe şi a crimelor din romanele sale (un film cu acesta nume a apărut anul trecut şi l-a avut ca protagonist pe John Cusack), ci va fi un thriller SF.

În regia lui Ricardo de Montreuil, un cineast peruan cu ambiţii de succes la Hollywood, filmul se va concentra asupra unei conspiraţii îndreptate împotriva eroului principal, posesor al unei puteri extraordinare, şi va avea la bază un scurtmetraj al lui De Montreuil, filmat în Los Angeles pe parcursul a doar două zile, cu un buget de 5 mii de dolari.

Liam Hemsworth este unul din tineri actorii pe val la Holllywood, asemenea fratelui său Chris Hemsworth, cunoscut publiclui larg din rolul lui Thor. Liam apare anul acesta în nu mai puţin de patru filmeEmpire State, Love and Honor, Paranoia şi The Hunger Games: The Catching Fire, urmând ca anul viitor să joace rolul lui Ali Baba în Arabian Nights.

Exploreaza subiecte similare:

The Hunger Games, Liam Hemsworth, The Raven, Ricardo de Montreuil, Chris Hemsworth, Arabian Nights, The Hunger Games: Catching Fire, Love and Honor, Empire State, actor

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radu3455 pe 4 aprilie 2013 09:54
inca unul?
AndreBlack pe 4 aprilie 2013 12:03
Este un actor bun dar parca mai talentat este Chris .
alex_il_fenomeno pe 2 mai 2013 14:06
un actor bun, si un film cu o poveste captivanta. Asteptam sa vedem ce iese.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells