Leviathan se ridică la înălţimea titlului, oferind o satiră socială dureroasă şi bine croită. Cel de-al patrulea lungmetraj al regzorului Andrey Zvyagintsev, Leviathan, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes şi, oarecum surprinzător, a fost ales drept filmul care să reprezinte Rusia în cursa la Oscar. Într-un final, filmul chiar a fost nominalizat la Oscar 2015 și a câștigat Globul de Aur „pentru cel mai bun film străin într-o limbă străină”.
Producția se deschide şi se închide cu o filmare care aduce la un loc marea rece, stâncile golaşe şi scheletele vechilor bărci de lemn, pe jumate înghiţite de apa mâloasă. Lângă mal, doarme un uriaş schelet de balenă. Tot aici este casa din bătrâni a lui Kolya (Alexei Serebriakov). Are şi el o colibă mai răsărită pe care o împarte cu soţia şi cu fiul său. Nu e mare lucru, dar asta nu îl înduplecă pe primarul (Roman Madyanov) gras, umflat cu vodcă, să renunţe la intenţia de a i-o lua. Lăudându-se că vrea să construiască pe malul mării un complex care va înviora economia, acest primar lasă din ce în ce mai tare impresia că, de fapt, vrea terenul de pe litoral pentru el însuşi.
Tema filmului este aceea că viaţa în Rusia este, în realitate, un coşmar kafkian. Sistemul legal este o glumă proastă şi, aşa cum Kolya va afla când se pune cu el, e o bătaie de joc la adresa lui. O luptă legală contra autorităţilor e pierdută din start. Oamenii nevinovaţi plătesc zilnic un preţ inimaginabil doar pentru că încearcă. Atunci când lumea se prăbuşeşte în jurul lui, Kolya bea sticlă după sticlă de vodcă şi încasează lovitură după lovitură, din partea unui sistem bolnav incurabil.
Iată nota regizorului Andrey Zvyagintsev despre film. „După cum toţi suntem însemnaţi, încă de la naştere, cu 'păcatul strămoşesc', la fel, suntem însemnaţi cu apartenenţa la un stat. Puterea spirituală a statului asupra omului este fără limite. Alianţa dificilă între om şi stat a fost o problemă sensibilă în Rusia, de mult timp.
Însă motivul pentru care filmul meu este înrădăcinat în pământul rusesc este doar datorită faptului că eu nu simt nicio filiaţie, nicio legătură genetică cu vreun alt loc. Totuşi, sunt convins că în orice societate ar trăi vreunul dintre noi, de la cea mai avansată şi până la cea mai primitivă, vom fi la un moment dat puşi în faţa unei decizii: fie să trăim ca sclavi, fie să trăim ca oameni liberi. Şi dacă ne imaginăm, cu naivitate, că vreun stat ar putea, prin autoritatea pe care o dovedeşte, să ne elibereze de această povară, atunci facem o greşeală gravă.
În viaţa oricărui om vine un moment în care luptă cu sistemul, cu 'lumea', un moment în care trebuie să îşi apere condiţia, statutul de Dumnezeu pe Pământ. Se mai poate, chiar şi azi, să ne punem această întrebare publicului şi să găsim un asemenea erou tragic în ţara noastră, un 'fiu al Domnului', un personaj tragic prin esenţa sa din vremuri imemoriale, şi exact acesta este motivul pentru care patria noastră încă nu este o cauză pierdută, pentru mine şi pentru cei care au făcut acest film”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea