Les Miserables şi Django Unchained, cele mai mari încasări de Crăciun din toate timpurile?

de Cristina Grigore în 27 Dec 2012
Les Miserables şi Django Unchained, cele mai mari încasări de Crăciun din toate timpurile?

Cei de la BoxOfficeMojo.com au calculat rezultatele la box-office pentru ziua de Crăciun de peste ocean, iar cifrele le-au plasat în topul filmelor cu cele mai bune încasări din ziua de Crăciun pe Les Miserables şi Django Unchained.

Les Miserables, cu Hugh Jackman, Russell Crowe, Anne Hathaway în distribuţie şi un tomatometru de 73 de procente, a avut încasări de 18 milioane de dolari numai în ziua de marţi, prima zi de Crăciun. Filmul a doborât recordul pentru cea mai bună lansare pe are a avut-o vreodată un musical de Crăciun dar şi pe cel al peliculei cu a doua cea mai bună cifră de încasări a unui film lansat pe 25 decembrie – înaintea sa se află în acest caz Sherlock Holmes, care a avut încasări de 24,6 milioane în 2009.

Filmul lui Quentin Tarantino, Django Unchained, se află acum pe locul doi în top după încasările de acum două zile, ce se ridică la 15 milioane de dolari, un record în ceea ce priveşte filmele de rating R lansate în această zi de sărbătoare. Recordul doborât este cel al lui Ali, film lansat în 2002 cu încasări de 10 milioane de dolari. Django, cu un indicator al interesului publicului ridicat pe RottenTomatoes.com la 89 de procente, se află pe locul trei în topul filmelor de Crăciun cu cele mai mari încasări din toate timpurile, în spatele lui Sherlock Holmes şi Les Miserables.

Atât Les Miserables, cât şi Django Unchained sunt candidaţi cu şanse mari la premiile Oscar ş au reuşit să surclaseze Călătoria Neaşteptată a Hobbit-ului lui Peter Jackson, ce a avut de Crăciun încasări de 11,3 milioane de dolari.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Andrei.Ciprian pe 27 decembrie 2012 19:32
Foarte interesant.Ma asteptam sa ca Django Unchained sa depaseasca Les Miserables..
SANDA45 pe 27 decembrie 2012 20:30
Cu siguranta.
Macabru pe 28 decembrie 2012 20:17
Astept cum mult mai multa nerabdare sa vad Django, decat Les Miserables. Nu cred c-o sa ma incante atat de mult cel din urma, cu toate ca joaca Hugh Jackman.
alex_il_fenomeno pe 13 februarie 2013 17:00
Django merita cu siguranta, iar Les Miserables se anunta pe masura. Sa vedem!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells