Leonardo DiCaprio, pe primul loc în topul celor mai urmărite discursuri de Oscar

de Cristina Grigore în 1 Mar 2018
În prima jumătate a topului se mai află secvențele de la înmânarea statuetelor ale lui Matthew McConaughey şi Jennifer Lawrence

Publicaţia The Belfast Telegraph a publicat un top al celor mai urmărite secvenţe de la înmânarea premiilor Oscar de pe YouTube.com, iar primul loc i-a revenit lui Leonardo DiCaprio. Actorul a primit Oscarul în 2016 pentru rolul din The Revenant, iar discursul lui de după înmânarea statuetei a atins 11 milioane de vizualizări.

Pe locul doi în topul celor mai urmărite momente de Oscar se află cel rezervat lui Heath Ledger. Acesta a fost recompensat postum, în 2009, pentru rolul lui Joker din The Dark Knight. Ledger a murit la 28 de ani, în urma unei supradoze. Premiul a fost acceptat de către părinţii şi sora actorului. Secvenţa are 10,2 milioane de vizualizări.

10,1 milioane de vizualizări a înregistrat discursul lui Matthew McConaughey din 2014, când a fost numit cel mai bun actor pentru rolul central din Dallas Buyers Club. Discursul de mulţumire al lui Kate Winslet din 2009, recompensată pentru rolul din The Reader, a ajuns la mai bine de 8,5 milioane de vizualizări.

Jennifer Lawrence a marcat un moment inedit al momentului său de Oscar. Emoţia şi scena i-au făcut probleme, astfel că, înainte de a putea să ţină în mâini statueta pentru Silver Linings Playbook, ea s-a împiedicat şi a făcut o involuntară plecăciune pe scări. Momentul a strâns peste 8,4 milioane de vizualizări.

A doua jumătate a clasamentului este completată de momentele de Oscar ale lui Roberto Benigni (1999, La vita è bella - 7,3 milioane de vizualizări), Tom Hanks (1995, Forrest Gump – 6,1 milioane), Natalie Portman (2011, Back Swan – 5,6 milioane) şi Sandra Bullock (2010, The Blind Side – 5,2 milioane), alături de Adrien Brody (2003, The Pianist – 5,2 milioane).

Exploreaza subiecte similare:

leonardo dicaprio, The Revenant, Heath Ledger, The Dark Knight, Matthew McConaughey, Dallas Buyers Club, Kate Winslet, The Reader, Jennifer Lawrence, Silver Linings Playbook, Roberto Benigni, La Vita e bella, Tom Hanks, Forrest Gump, Natalie Portman, Back Soon, Sandra Bullock, The Blind Side, Adrien Brody, The Pianist

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells