Leonardo DiCaprio ar putea fi Marele Gatsby

de Cristina Grigore în 2 Oct 2010
Leonardo DiCaprio ar putea fi Marele Gatsby

Au trecut doi ani de când regizorul Baz Luhrmann (Australia, Moulin Rouge) anunţa că are în proiect o adaptare a romanului lui Scott Z. Fitzgerald, Marele Gatsby. Acum, Production Weekly menţionează pe contul său de Twitter nu numai că regizorul de origine australiană a revenit la proiect, dar avansează şi propunerile pentru distribuţia acestuia. Este vorba despre Leonardo DiCaprio pentru rolul lui Gatsby, Tobey Maguire pentru Nick Carraway şi Amanda Seyfried drept Daisy Buchanan.

Romanul lui Fitzgerald a mai avut două adaptări pentru marele ecran. Prima versiune datează din 1926 iar cea mai recentă, din 1974, l-a avut pe Robert Redford în rol principal şi a fost regizată de Francis Ford Coppola. Povestea serveşte drept critică la adresa Visului American, acţiunea sa desfăşurându-se în anii ‘20, ani de prosperitate ai economiei americane şi, crede Luhrmann, este cât se poate de actuală. El declara recent pentru MTV: „Este o poveste grozavă, o poveste de referinţă şi, dacă stai să te gândeşti, reprezintă cu adevărat vremurile în care trăim. Poate explica puţin parcursul nostru. Dacă o reciteşti acum, vei vedea cât de plină de forţă şi de înţelesuri este pentru aceste timpuri.”

Nu se ştie în acest moment dacă Luhrmann va regiza acest proiect, deoarece este posibil să nu mai deţină drepturile de ecranizare. Nici numele scenaristului nu a fost dat publicităţii. Cert este că, dacă Di Caprio va semna pentru Marele Gastby, are toate calităţile pentru a face faţă cu succes rolului principal.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alexaa pe 2 octombrie 2010 15:35
cred ca i se potriveste....oricum in cele din urma va lua si el un oscar...
Piratu pe 3 octombrie 2010 00:18
si ce te face sa crezi ca va fi un asa rol important ce il va propulsa spre Oscar

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells