Unul dintre viitoarele proiecte ale studiourilor Universal va fi un film de acţiune ce-l va avea în prim plan pe “omul Renaşterii”, Leonardo da Vinci, scrie The Film Stage.
Scenariul îi aparţine lui Jonny Kurzman, devenit cunoscut ca scenarist pentru munca în domeniul serialelor de televiziune pentru copii (M.I. High).
Vizionar şi geniu, Da Vinci a fost atât un om al artei, cât şi al ştiinţei, iar prin prin cercetările sale în domenii extrem de variate – de la arhitectură la botanică şi geologie - a fost considerat un pilon de bază al ştiinţei moderne. Curiozitatea sa neobosită şi imaginaţia nelimitată vor sta în centrul nou-anunţatei producţii de aventură, în care se va lupta să oprească Europa Renascentistă de la revenirea în Evul Mediu.
Filmul ar putea continua modelul de succes inițiat recent de franciza Sherlock Holmes, în care un personaj cunoscut dintr-un anumit domeniu, despre care toată lumea ştie câte ceva, este transformat în erou de acţiune interpretat de un actor carismatic şi promovat intens în mass-media.
Însă viitorul proiect al celor de la Universal despre faimoasa personalitate a Renaşterii nu este singurul aflat acum în lucru. Cei de la Starz au în plan un serial de opt episoade, ce-l va avea ca personaj central, de această dată, pe tânărul Da Vinci. Scenariul acestuia este semnat de David S. Goyer (Batman Begins), lansarea fiind stabilită pentru 2013.
Părerea ta
Spune-ţi părerea