Unul dintre cei mai iubiti actori ai momentului, Will Smith, isi va relua rolul din productia "I Am Legend", intr-un prequel al peliculei. Regizorul Francis Lawrence a confirmat ca lucreaza la o continuare a filmului lansat in 2007, in care Will Smith interpreteaza rolul doctorului Robert Neville. Smith si Lawrence vor sa completeze povestea misteriosului virus care transforma oamenii in zombie si sa faca un inceput pe masura peliculei originale.
"Este adevarat ca lucram la un prequel in acest moment. Deocamdata incercam sa aducem idei noi, dar, cu siguranta, va fi un prequel", a dezvaluit regizorul. Se pare ca munca la noua pelicula va fi ceva mai simpla pentru ca nu va mai fi nevoit sa inchida zone mari din New York, sa paralizeze traficul si sa enerveze locuitorii orasului. Toate acestea s-au intamplat la filmarile pentru "I Am Legend".
"Prima oara cand a trebuit sa inchidem 6th Avenue, ne-am gandit cum vom reusi sa facem asta timp de mai multe zile. In cele din urma am reusit. Avem asistenti personali si asta este treaba lor. Ei stiu cand si cum sa inchida traficul, cum sa-l redeschida intre filmari, asa ca acum asta nu va mai fi o problema", a declarat Lawrence.
Actiunea primului film se petrece in New York, unde Smith interpreteaza rolul singurului supravietuitor in urma declansarii unei epidemii mortale la nivel mondial.