Legenda renaşte, dar cum?

de Ştefan Dobroiu în 25 Iul 2012
Legenda renaşte, dar cum?

Nu încape îndoială că The Dark Knight Rises/Cavalerul negru: Legenda renaşte este cel mai aşteptat film al anului. A dovedit-o şi weekendul trecut, când a încasat 160,9 milioane de dolari, adică cel mai bun debut din toate timpurile pentru o producţie 2D. Cinemagia a văzut filmul aseara, pe ecranul IMAX, şi-ţi poate garanta că te aşteaptă o distracţie pe cinste, chiar dacă premiera de vineri nu se ridică la nivelul lui Cavalerul negru, producţie aflată încă pe primul loc în topul nostru cu filme "supereroice".

Primul lucru pe care îl înţelegi în timpul vizionării este forţa fantastică avută de Christopher Nolan la Hollywood. Scenarist şi regizor, Nolan a ridicat filmul cu supereroi la un alt nivel şi, chiar dacă ştacheta este coborâtă cu acest final al trilogiei, festinul de 2 ore şi 45 nu poate decât se te bucure. Secvenţele de acţiune îţi taie suflarea şi îţi distrag atenţia de la problemele scenariului, de la câteva replici false şi de la faptul că Bane, interpretat de un Tom Hardy de nerecunoscut, este un villain mult mai puţin convingător decât Jokerul.

Ca şi în The Dark Knight, în Legenda renaşte adevăratul villain este haosul: la opt ani de la evenimentele din partea a doua a trilogiei, mafia din oraşul Gotham a dispărut cu desăvârşire, datorită Legii Dent, rezultat al morţii lui Harvey Dent. Transformat într-un proscris (pe umerii lui apasă, cel puţin ochii publicului, vina morţii lui Dent), Batman nu mai are inamici, iar Bruce Wayne (Christian Bale) îşi petrece zilele în izolare deplină în imensul său conac. Dar apariţia lui Bane (Tom Hardy), ale cărui planuri pentru Gotham sunt în stare să-ţi dea fiori pe şira spinării, îl va forţa pe Bruce să-şi reîmbrace costumul şi să lupte pentru oraşul, indiferent de consecinţe.

Este evident că Nolan şi-a dorit mai mult de la acest film despre care spune că este bunul său rămas adresat universului lui Batman. Nu te speria, finalul producţiei (e partea noastră favorită din întregul blockbuster) îţi sugerează că doar Nolan spune "la revedere", nu şi studiourile Warner: sunt toate şansele ca aventurile lui Batman să continue în câţiva ani, doar că deocamdată nu avem idee în ce formulă.

Interesant la Legenda renaşte este că Nolan încearcă să transforme filmul, chiar dacă ambalat în efecte speciale şi cascadorii, într-un nou comentariu despre natura umană. Şi de această dată ai acces în toate clasele societăţii şi-i poţi vedea pe Christopher şi Jonathan Nolan din nou la treabă, căci cei doi scenarişti reuşesc să creeze un complicat hăţiş de relaţii între personaje, hăţiş care ajunge să cuprindă, catastrofal, întregul oraş.

Realismului extrem din The Dark Knight (Jokerul nu este până la urmă decât un anarhist sărit de pe fix care nu vrea decât să arate lumii întregi că ordinea e desuetă) i se opune un melanj ciudat în Legenda renaşte, iar efectul este mult mai puţin convingător şi incitant. Revizitarea unor rădăcini din Batman Begins îi oferă lui Nolan ocazia să arunce pe ecran cadre spectaculoase, dar forţa întunecată a oraşului Gotham este mult diminuată acum, când confruntarea dintre bine şi rău are loc la lumina zilei.

Ce mai încoace şi încolo, premiera de vineri merită o vizită la cinema, dar ai grijă să nu te aştepţi la un film de calibrul lui The Dark Knight.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radumilan pe 25 iulie 2012 15:28
La final vrei sa spui dar ai grijă să nu te aştepţi la un film de calibrul lui The Dark Knight, cred
Costirik pe 25 iulie 2012 15:30
Era foarte greu sa fie la fel de bun ca The Dark Knight dar daca macar e aproape la fel de bun e in regula;) in orice caz chiar daca ziceati aici ca e cel mai prost film lumea tot se ducea la el sau cel putin eu..
Crist11 pe 26 iulie 2012 16:19
true.
ancutza200 pe 29 iulie 2012 18:02
este mult mai bun decat the dark knight..ma rog nu ma refer la heath ledger ala o fost fanatstic..azi am fost la batman vreau sa va zic ca a fost fantastic..un sfarsit cam trist dar devine fericit:)
ionela007 pe 25 iulie 2012 16:09
Il vazui aseara la Imax iar concluzia si parerea mea personala este:
daca esti fan al filmelor precedente cu Batman (Begins si Dark Night) trebuie sa il vezi
daca te astepti sa vezi o capodopera nefiind fan al francizei mai bine il ocolesti.
Anne Hataway nu va fi niciodata la inaltimea lui Michelle Pffeifer in Batman Returns si Bane asa zisul rau pur ar putea lua lectii de la Charlize Theron in Snow White.
Prea lung si obositor iar la capitolul audio alternand linistea totala cu un zgomot asurzitor.
Se poate mai bine dar din motive financiare se prefera o mediocritatate pe care media platita sa scrie despre ea o ridica la rang de capodopera.
Sper ca urmatorul film semnat Chris Nolan sa fie mai bun si ma bucur ca a terminat cu Batman incercarea de al face atat de uman e aiurea chiar dc prin asta cauta sa puncteze faptul ca oricine poate fi un erou.

alex2812 pe 25 iulie 2012 18:27
Hmmmm.....Asta e parerea voastra (atat a celorlalti utilizatori cat si a echipei Cinemagia). Poate ca filmul e mai slab decat The Dark Knight, poate Bane nu e la fel de convingator ca Joker-ul, dar cred ca asta ramane la latitudinea fiecarui spectator.
In orice caz, nu are rost sa comparam interpretarea lui Tom Hardy cu cea a lui Heath Ledger (care trebuie sa recunosc ca a fost extraordinara, dar nu stiu cat de mult mediatizata ar mai fi fost, daca nu murea :( ); chiar Nolan a zis ca nu a pretins niciodata acest lucru.
In orice caz as putea spune mai mult referitor la acest articol, dar ma voi opri la ultima fraza: "Ce mai încoace şi încolo, premiera de vineri merită o vizită la cinema, dar ai grijă să nu te aştepţi la un film de calibrul lui The Dark Knight."; asta e parerea echipei voastre, nu prea avea rost sa o mai includeti in articol, fiindca nu v-ar injura nimeni, daca nu ati preciza lucrul asta.

ancutza200 pe 29 iulie 2012 18:06
pe bune tu ai vazut filmul...eo zic ca nu..parerea mea e sa il vezi si iti vei schimba cu totul parerea:* Tom Hardy a fost fantastic :)
Redy pe 25 iulie 2012 18:44
Alex, intreg articolul este o parere. Nu poti cere sa scoata ce nu iti place tie. Aia e parerea lor. Nimic nu poate bate interpretarea Jokerului din pacate, ea fiind una de referinta. De la TDK incolo mai tot va fi comparat cu ce a facut Heath Ledger. Sunt sigur ca dupa ce o sa vad TDKR tot TDK o sa imi placa mai mult si asta din cauza Jokerului.
rvr_80 pe 25 iulie 2012 23:02
e bruce wayne nu bayne
Faenor pe 26 iulie 2012 02:50
Multe rautati si gratuitati in aceasta cronica sau un fel de cronica...daca TDKR este sub TDK procentul de scadere este unul insesizabil
Andrey92 pe 26 iulie 2012 12:41
Asta vroiam eu sa zic :)). Chiar asa e... Joker-ul face toata diferenta sincer... si cam atat. Ca si poveste si feeling de final sincer transmite mai multe decat TDK. E finalul..maretul final. TDK (chiar daca Nolan a spus ca a facut fiecare film ca si cand ar fi ultimul) la sfarsit sincer a fost ceva care transmitea multe idei si un principiu puternic dar... nu era final epic. Asta, pe de alta parte...inchide toate sforile ramase libere. Felicitari Nolan iar voi stimati colegi cinefili, duceti-va la cinema... Aveti de ce!
valigeo96 pe 11 august 2012 14:56
Oamenii nu inteleg, Nolan a vrut sa imparta aceste filme in diverse categorii precum: Batman Begins - Mesajul vine de la sine si este axat pe dezvoltare,simbol...inceput! The Dark Knight - (deja ne duce la un alt nivel) Haos, violenta psihica si antieroism. The Dark Knight Rises - Revolutie,Dezastru, Curaj...Renastere. Asa se pot explica cat mai succint mesajele acestei trilogii epice.The Dark Knight Rises a fost mai bun decat The Dark Knight din multe puncte de vedere.
pdf pe 26 iulie 2012 22:13
mult mai bun decat dark knight , mult mult mult mai bun , Bane este un antagonist perfect datorita detaliilor asupra originii acestuia , pe cand in dark knight nimeni nu stia nimic despre joker , aici se aprofundeaza relatiile interumane , actiunea , haosul , pe cand in dark knight se aprofundeaza un singur personaj Joker , in concluzie gusturile nu se discuta si parerea cronicului ramane doar a lui :))
AdrianSe pe 27 iulie 2012 00:39
Ai punctat perfect ceea ce foarte multi nu inteleg la acest film si eu sunt de parere ca este peste TDK ,probabil cea mai buna interpretare a personajelor si povestii acestora din toate seriile animate/benzi desenate/filme .
JohnnyAddams pe 27 iulie 2012 16:49
Batman Beyond sau Arkham City. O noua dimensiune, evident. Brad Bird regizor/scenarist daca s-ar putea.
alex_il_fenomeno pe 11 august 2012 22:49
asteptam sa vedem cat de bun va fi .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells