Jurizarea filmelor din sectiunea "Scurt-metraje de fictiune" este chiar in acest moment in plina desfasurare. 36 de titluri concureaza pentru trofeu, dintre care 5 filme sunt productii romanesti.
Jean-Julien Chervier, unul dintre cei trei membri ai juriului de scurt-metraje-fictiune si castigatorul de anul trecut cu "Les temps des cerises" a declarat pentru Cinemagia ca dintre filmele romanesti preferatul lui este "Lectia de box" al regizorului Alexandru Mavrodineanu.
In acest film este vorba de Victor - om de afaceri din Bucuresti care nu mai suporta sa isi vada fiul venind acasa batut de colegii de scoala. Intr-o zi, Victor (Bogdan Dumitrache - foto) isi inscrie copilul la cursuri de box dar Vlad, care are numai 12 ani, nu e interesat sa lupte si refuza sa participe la antrenament. Pentru a-i da un exemplu, Victor se hotaraste sa intre in ring chiar el.