Le boucher, de Claude Chabrol: un buchet cărnos de thriller amoros

de Cinemagia în 17 Iun 2023
O comedie romantică ce alunecă înspre un thriller polițist, Le Boucher poate fi urmărit la TV5MONDE

La nunta unui coleg învățător, Hélène (Stéphane Audran), tânăra directoare a școlii din satul Tremolat, Périgord, se împrietenește cu măcelarul local, Paul (Jean Yanne). Între ei se înfiripă treptat o atracție pe cât de puternică, pe atât de rezervată. Hélène încearcă să treacă peste deziluzia ultimei ei relații, iar Paul e marcat de numeroșii ani de serviciu militar și de război. Însă o altă frică, mult mai profundă, ne acaparează odată cu apropierea dintre cei doi: o serie de crime locale ne pun în gardă vizavi de siguranța tinerei directoare.

Cunoscut pentru relațiile complexe între personajele sale, atât psihologic, cât și prin expresia lor filmică, Claude Chabrol își dă aici frâu liber talentului pentru suspans. Încă de la început, avem parte de o atmosferă bufă, dar aproape documentaristică, filmul invitându-ne printre nuntașii care cântă și dansează în tradiție locală. Iar în dialogul dintre Paul și Hélène, după câteva păhărele de șampanie, se strecoară un subtext ironic și inteligent.

Însă ceea ce pare o dramedie romantică e puternic contrastat printr-o coloană sonoră neliniștitoare. Iar Chabrol împletește cu măiestrie cele două direcții, joie de vivre-ul și pericolul. Paul i se propune timid tinerei directoare prin accesul său la cea mai bună carne, gest la care actrița Stéphane Audran reacționează comic și totodată visceral, ducându-și involuntar mâna la stomac, într-o scurtă greață imediat ascunsă de un zâmbet timid și grațios. Chabrol știe să le provoace actorilor ceea ce Freud numea „acte ratate”, acele gesturi automate, care ne dau de gol adevăratele intenții cu cât încercăm mai mult să le mascăm.

În timpul unei ore în care Hélène le dictează elevilor săi cu tot cu punctuație versurile lui Balzac, chipul înamorat al măcelarului apare la fereastră, făcându-se invitat în clasă. Cu această ocazie, elevii constată că invitatul învățătoarei lor a venit să îi aducă un picior de miel învelit ca un buchet de flori.

Un alt punct forte al regiei lui Chabrol, mizanscena de grup, transformă cea mai scurtă apariție a celui mai episodic personaj într-un accent comic, ori pur și simplu surprinzător. Elevii care se joacă în curte sau în clasă, trecătorii sau mașinile de pe stradă, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, căpătând o importanță egală cu relația protagoniștilor, și totodată exprimând-o, completând-o. Această finețe poate părea o enigmă, de vreme ce regizorul se îmbăta pe platou într-atât încât, la această filmare cel puțin, a ajuns să fie transportat într-un cărucior.

Le boucher poate fi vizionat joi, 22 iunie, la ora 22:00, la TV5MONDE.

Exploreaza subiecte similare:

Claude Chabrol, Stéphane Audran, Jean Yanne, Le boucher

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells