Lars Von Trier: "Am control asupra filmului, dar nu şi asupra propriei mele vieţi"
de Gloria Sauciuc in 21 Mai 2009
Dintre interviurile acordate presei la
Cannes de către regizorii şi actorii intraţi în competiție, sunt câteva
staruri pe care nu le poţi intervieva decât contra cost. Am fost
neplăcut surprinsă că un interviu cu Pedro Almodovar se ridica la 1000
de euro, iar unul cu Ang Lee poate să ajungă şi la 1500, în condiţiile
participării la o masă rotundă, alături de alţi câţiva jurnalişti, nu
la un interviu face-to-face.
Dintre personalităţile care puteau
fi intervievate fără să se perceapă o taxă, şi cu care a sta de vorbă e
- practic - o experienţă pentru o viaţă întreagă, cea mai interesantă
alegere a fost Lars von Trier. Bonusul, cei doi protagonişti in filmul
său, Willem Dafoe şi Charlotte Gainsbourg.
Întâlnirea cu Lars
Von Tier nu are loc în Cannes, ci la aproximativ 40 de km de locul unde
se ţine Festivalul, adică la Cap d'Antibes. Cu o maşină ajungi în 40 de
minute, şi ai ocazia să faci tot drumul pe şoseaua ce şerpuieşte pe
lângă mare. Hotel du Cap este impresionant. În stil neoclasic, cu o
curte interioară care dă spre mare. Cele 20 de minute în care am
aşteptat să intru la interviu nu le-am petrecut pe un şezlong la soare,
ci încercând să memorez toate cerinţele reprezentantului lui Von Trier
- fără poze, fără autografe, să nu ocup scaunul din imediata lui
vecinătate, pentru că este claustrofobic, să stau mai la distanţă.
Aceeaşi
poezie o aud de încă un număr de ori, spusă jurnaliştilor veniţi după
mine, alături de care voi împărţi cele 25 de minute acordate
interviului.
Ne aşezăm la masă în aşteptarea lui Lars Von Trier.
"Pot să pun reportofonul lângă el?" - întreabă un jurnalist,
impresionat de numărul de regulile care trebuie respectate. Toată lumea
izbucneşte în râs.
Apare Lars Von Trier. Nu ştim dacă să
întindem mâna şi să ne prezentăm sau să evităm un gest care i-ar putea
crea un disconfort regizorului, cunoscut pentru nenumăratele lui fobii.
Întind mâna, totuşi, ca să mă prezint. Atmosfera se mai destinde. Încep
întrebările. Sunt neplăcut surprinsă pentru că observ că Lars Von Trier
ne evită privirile şi că are un tremur general al corpului. "De la
antidepresive", aflu mai târziu.
Cere PR-istei o coca-cola, pe un ton uşor impacientat.
[atenţie, interviul de mai jos conţine spoilere]
Aţi încălcat orice tabu în cel mai recent film al dvs, Antichrist. Mutilare genitală, nuditate, scene de sex...
"Ştiţi,
eu vin dintr-un oraş unde asta nu era chiar aşa de tabu. Danemarca e
una din primele ţări care a legalizat pornografia, şi sunt sigur că
dacă am trăit într-un loc unde cultura era mult mai strictă, trebuia să
găsesc alte căi de a mă exprima.
(Vorbeşte sacadat, oboseşte)
Close-up-ul
pe clitorsul care este tăiat e ceva ce nu am mai văzut înainte, spune o
jurnalistă australiancă, trecuta de 50 de ani. Cel puţin nu în genul
ăsta de filme...
"Da, aş putea fi învinovăţit că amestec lucrurile.
De obicei vezi chestii din astea în filmele porno sau horror, a căror
problemă e că se vor serioase."
Dar filmul dvs. se vrea serios?
"Vă referiţi - dacă a fost făcut ca să fie luat în serios?" încearcă să clarifice Von Trier întrebarea.
"E făcut serios, dar filmul vine şi dintr-o perspectivă plină de umor asupra lumii, pe care o am".
Cine este, de fapt, Anticristul în film? Tristeţea ei? continuu eu seria întrebărilor.
"Ştiu că sună incredibil, dar nu m-am gândit la asta. A fost foarte puţin control asupra logicii în acest film."
De ce aţi ales, totuși, acest titlu?
"De la cartea lui Nietzsche pe care o tot ţin pe noptieră de douăzeci de ani. Am citit două pagini din ea. E un titlu bun..."
(Îşi dă jos ochelarii, îşi scoate tricoul din pantaloni, şi-i şterge)
Şi ce înţelegeţi prin natură? Pentru că aţi declarat că filmul dvs. este şi despre natură - urmează o altă întrebare.
"Pornind
de la consideraţiile pe care le avem despre credinţă, şi intrarea în
natură poate fi intrarea într-un alt sistem. Îmi place mult să merg în
pădure, îmi place natura, şi cum în natură animalele lasă urmaşi, dar
până la urmă toţi suferă şi mor, e o idee greu de înghiţit că Dumnezeu
a creat toate astea. E o idee groaznică".
Spuneaţi că nu vă pasă de ce crede publicul despre filmele dumneavoastră. Dar, pe altă parte, provocaţi publicul...
"Ştiţi,
în douazeci de ani publicul a evoluat foarte mult în modul în care
citeşte filmele, şi e cu siguranţă ceva vizibil în asta. Însă am
încercat să fac un film demodat, în sensul caracterului foarte liber în
care poţi 'citi' filmul".
Filmul a fost şi pentru dumneavoastră o provocare?
"Da,
asta am încercat mereu, iar problema feminină e mereu o provocare. Cred
că sunt diferenţe profunde între sexe, şi tensiuni între ele. Mai ales
când apar şi eu".
Atitudinea faţă de femei e o reacţie faţă de mama dumneavoastră?
"Nu,
nu spun asta. În filme iau subecte şi personaje care nu-mi aparţin, în
care nici nu cred. În "Breaking the Waves" şi alte filme au fost
exerciţii de imaginaţie care au fost salutare pentru a putea vedea
lucrurile din alte perspective".
Văzând filmul Antichrist, unii jurnalişti au spus că urâţi femeile, alţii că aţi făcut filmul pentru elogierea lor.
"Bărbatul
nu e mai bun decât femeia, decât dacă simte că e superior intelectual
şi simte că are control, dar personajul creat de Willem Dafoe nu are
deloc control asupra situaţiei."
(Un paianjen i se urcă de pe tricou în barbă şi mă întreb dacă printre fobiile lui sunt și cele faţă de arahnide)
E un motiv anume pentru care acţiunea se întâmplă în Seattle?
"Nu, dar din motive care îmi scapă îmi place să plasez acţiunea în America. Seattle nu are nimic malefic..."
(râdem cu toţii)
Filmul se inspiră din Rosemary's Baby...
"Da, filmele lui Polanski sunt o sursă de inspiraţie pentru mine".
Atunci cum de aţi dedicat filmul lui Tarkovsky?
"Tarkovski
a fost foarte important în educaţia mea cinematografică. Dacă nu aş fi
învăţat de la el, aş fi furat de la el, aşa că e de înţeles de ce i-am
dedicat filmul".
De ce aveţi animale care vorbesc în film? Este un imperativ pentru un horror?
"De
fapt, e contrar genului, dar toate animalele astea vin din călătoriile
şamanice pe care le-am făcut la un moment dat, în care poţi vorbi cu
animalele. Iar vulpea din film cerea parcă să fie adusă la viaţă".
Charlotte Gainsbourg a fost prima dvs opţiune?
"Am
vorbit şi cu alte actriţe pentru rol, dar Charlotte a apărut şi era
gata. A fost impresionant că ea a venit fără obiecţii, iar lucrurile au
devenit foarte uşor de făcut".
Porniţi adesea, ca personajele, în călătorii şamanice?
"Nu
atât de mult ca odinioară, dar cândva eram foarte înclinat la asta. E
foarte interesant. E o călătorie în lumea paralelă. Şi nu cred că
există vreun Dumnezeu. Ceea ce m-a scos din depresie au fost lucrurile
primitive, precum filmele pe care le-am făcut în tinereţe".
Ce este bun la pornografie?
"Pornografia
este de fapt o etichetă pe care o punem când vedem corpuri dezbrăcate
şi sex. Eu nu văd nimic rău în asta. Poate datorită modului în care am
fost crescut".
După care Lars Von Trier povesteşte cât e de
dotat Dafoe, ce om norocos este pentru asta, şi că pentru scenele de
sex s-a folosit de starul porno german Horst, care nu a mai trebuit să
dea probe pentru a fi distribuit. Mai mult, Von Trier povestea amuzat
că a aflat că există o singură regulă în pornografie - aceea că nu ai
voie să ejaculezi fără ordin din partea regizorului...
Datorită unor asemenea scene, filmul ar trebui cenzurat sub 18 ani.
"Nu am încredere în cenzură. Cred că o asemenea cenzură ar putea-o face doar părinţii".
Dacă aţi lua Palme dOr-ul în acest an, ce ar însemna pentru dumneavoastră?
"Că
voi ajunge într-un loc înghesuit şi închis pentru fraudă", îşi
reconfirmă Von Trier claustrofobia, dar şi neîncrederea în film.
Simţiţi că v-aţi transferat fobiile în film şi le-aţi pus sub control?
"Da,
simt că am control asupra filmului, dar nu am şi asupra propriei mele
vieţi. Acest film s-a vrut un fel de terapie prin lucru".
Cele
25 de minute s-au şi scurs, iar PR-ista ne face semn să încheiem. Lars
Von Trier se retrage într-un colţ, cu mâinile împreunate şi postura
corpului adunată, bântuit de o tensiune interioară, aşteptând
următorul grup de jurnalişti.

Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Lars Von Trier: "Am control asupra filmului, dar nu şi asupra propriei mele vieţi"
Părerea ta
Spune-ţi părereaAm si eu ceva de spus: nu m-as fi dus sa iau interviu unui regizor care tremura...
Daca as fi ajuns, as fi izbucnit in plans...Si eu am cunoscut un regizor care era la fel de marcat de filmul sau....Si era de la noi dar nu a fost sa fie si el....
Chiar plang...cinemagicieni....lor de ....