Larry Hagman, venerabilul actor care a dat viata binecunoscutului personaj J.R. din Dallas, a avut, de-a lungul impresionantei sale cariere de mai bine de patruzeci de ani, o dorinta fierbinte. Ocazia de a-si implini visul ascuns s-a ivit in momentul cand Hagman a fost invitat sa apara in serialul Prietenie pe muchie de cutit / Nip/Tuck, pe care telespectatorii Pro Cinema il pot urmari in fiecare vineri, dupa Filmul de 10.
Hagman, in varsta de 75 de ani, s-a bucurat ca un copil cand a primit oferta de a juca in sezonul 4 al serialului. Si asta pentru ca rolul pe care-l interpreteaza ii ofera sansa de a vorbi fara perdea. “In patruzeci de ani de cariera, am avut foarte multe oportunitati, dar niciodata nu mi s-a oferit ocazia sa pot vorbi mai pe sleau”, s-a confesat Hagman, multumit ca, desi destul de tarziu, a apucat sa intre si el intr-un teritoriu (lingvistic) rezervat adultilor. Actorul va interpreta in Prietenie pe muchie de cutit un personaj care trebuie sa suporte o operatie la testicole, pe care le-ar dori de marimea unui fruct de kiwi.
Larry Hagman se astepta sa fie tachinat de colegii de platou in legatura cu replicile pe care le avea de spus in serial, dar acest lucru nu s-a intamplat. “Toata lumea a fost draguta cu mine, desi sunt o legenda in cinematografie si ma asteptam ca noua situatie sa starneasca ilaritatea”, a mai adaugat Hagman, lipsit de modestie.