Lansarea lui Rampage i-a amintit lui Dwayne Johnson de eșecul lui Doom

de Cristina Grigore în 12 Apr 2018
Actorul admite insuccesul filmului din 2005, însă susține că Rampage are un atu – „este captivant şi amuzant”

La scurtă vreme după lansarea lui Jumanji: Welcome to the Jungle, îl vom vedea pe Dwayne Johnson într-o nouă aventură ce are ca sursă de inspiraţie un joc - Rampage. De această dată este vorba despre un joc video (şi încă unul destul de vechi), iar adaptarea i-a amintit starului de acţiune de eşecul peliculei Doom. Lansat în 2005, Doom a fost catalogat de critici drept un „dezastru”.

Într-un interviu acordat TotalFilm.com, Johnson a mărturisit, fără ocolişuri, că după experienţa cu Doom, a înţeles cât de problematică este adaptarea unui joc video: „Am trăit blestemul jocurilor video, căci am făcut Doom. Iar Doom, bazat pe un joc extrem de popular, a fost incredibil de prost primit. Am trecut de această nereuşită, am experimentat «blestemul»”. 

Johnson a ţinut însă să menţioneze că, în cazul lui Rampage, s-a avut în vedere evitarea greşelilor anterioare. Filmul „este captivant şi amuzant, lucruri ce, din punctul meu de vedere, nu se pot spune despre Doom”, a subliniat el.

Filmul Doom, în regia lui Andrzej Bartkowiak (Romeo Must Die, Exit Wounds), a fost un eşec la box office (a avut încasări de 56 milioane de dolari în toată lumea, însă a costat Universal Pictures 60 de milioane). În distribuţie s-au mai aflat Karl Urban şi Rosamund Pike.

Rampage, regizat de Brad Peyton (cu Naomie Harris, Jeffrey Dean Morgan, Malin Akerman şi Joe Manganiello în distribuţie), se lansează la noi pe 13 aprilie.

Exploreaza subiecte similare:

Jumanji: Welcome to the Jungle, Dwayne Johnson, Doom, Andrzej Bartkowiak, Brad Peyton, Rampage, Karl Urban, Rosamund Pike, Naomie Harris, Jeffrey Dean Morgan, Malin Akerman, Joe Manganiello

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 12 aprilie 2018 11:42
Rampage un film de 6.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells