Lansare record pentru Joker. Filmul a depășit încasările din octombrie 2018 ale lui Venom

de Cristina Grigore în 7 Oct 2019
În ciuda cotroversei legate de violența portretizată, pelicula cu Joaquin Phoenix a atras în număr mare spectatorii în sălile de cinema

Controversat din cauza violenței portretizate, dar apreciat de critici, filmul Joker s-a lansat în week-end în Statele Unite ale Americii cu o cifră record. Pelicula a obținut încasări de 93,5 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo,com, și a devenit cel mai de succes film al lunii octombrie în SUA, peste recordul atins anul trecut de Venom (80 milioane de dolari).

Producția regizată de Todd Phillips s-a clasat printre peliculele Warner Bros. cu cea mai bună evoluție la box office de la debutul lui Justice League (noiembrie 2017) – ce a strâns 93,8 milioane de dolari, însă a beneficiat și de un buget de producție mult mai mare, de 300 milioane de dolari, față de maxim 70 milioane de dolari, cât a costat Joker.

Filmul, cu Joaquin Phoenix în rol central, spune povestea de origine a celebrului antagonist al lui Batman – transformarea în criminal a unui bărbat respins și disprețuit de societate.

Scenele violente au alertat autoritățile în Statele Unite (țara cu cele mai multe atacuri armate în masă); înaintea lansării filmului, FBI-ul și Department of Homeland Security au transmis forțelor de ordine avertismente legate de unele amenințări online ce anunțau atacuri armate la proiecțiile filmului.

În replică la acuzele legate de posibila incitare la violență, studiourile Warner Bros. au emis un comunicat în care se arată că „nu este intenția filmului, a realizatorilor, ori a studioului să prezinte acest personaj ca pe un erou”.

Warner Bros. este de părere că unul din rolurile povestirii este acela de a provoca conversații dificile în jurul unor probleme complexe”, se mai menționează în comunicat.

Pe de altă parte, este posibil ca toată controversa stârnită de film să fi fost în avantajul acestuia.

A devenit un fenomen cultural. Toate discuțiile acestea legate de film l-au făcut un eveniment de neratat”, a declarat Paul Dergarabedian, senior media analyst la companiei Comscore, citat de CNN.

Joker, câștigător al premiului Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, a atins un scor de 70% din partea criticilor pe rotttentomatoes.com, în vreme ce publicul i-a acordat un B+ pe cinemascore.com.

Internațional, filmul a obținut până acum 234 milioane de dolari.

Din 4 octombrie rulează și în cinematografele noastre.

Exploreaza subiecte similare:

Joker, Joaquin Phoenix, Todd Phillips, Venom, Justice League

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells