Prezentare carte:
Spectrul lui Phlebas – primul roman din seria Cultura
În Cultura, o societate interstelara umana aflata în conflict cu extraterestrii idirani, Bora Horza Gobuchol este Schimbator, detinand abilitatea de a-si altera corpul pentru a semana cu alti indivizi, este mercenar, spion si asasin aflat în slujba idiranilor. Dupa ce o nava fara echipaj a Culturii este distrusa langa Lumea lui Schar – „planeta mortilor“, inaccesibila celor doua tabere aflate în conflict – Horza este trimis acolo de idirani pentru a recupera Mintea navei, una dintre inteligentele artificiale care conduc Cultura. Însa, pentru a ajunge pe Lumea lui Schar, Horza traverseaza aventuri incredibile, scene de proportii cosmice.
„Exista ideea ca un singur individ ar putea determina directia unei civilizatii. Este foarte, foarte greu pentru cineva care actioneaza izolat sa faca asta. si te întrebi: ar fi fost vreo diferenta daca Charles Darwin, Karl Marx sau Iisus Hristos n-ar fi existat niciodata? Pur si simplu, nu putem sti!“ Iain M. Banks
„Prologul romanului este unul din putinele care mi-au produs realmente endorfine de extaz în timpul lecturii.“ (San Francisco Chronicle)
„În ciuda aparentelor, nu este o space opera tipica, ci o adevarata revelatie a miopiei noastre, a capacitatii de a ne autoamagi, în timp ce ne straduim sa atingem ceea ce credem ca este binele.“ (The New York Times Book Review)
Prezentare autor
Iain Menzies Banks s-a nascut în 1954 în Scotia si a studiat literatura engleza, psihologia si filozofia la Universitatea Stirling, pe care a absolvit-o în 1975. Dupa terminarea studiilor, a calatorit prin Europa si Maroc, apoi a avut diverse ocupatii, de la tehnician pe o platforma petroliera, la functionar într-o firma de avocatura londoneza. A debutat în 1984 cu romanul The Wasp Factory, care i-a adus notorietatea. Imediat dupa aceea, s-a dedicat exclusiv scrisului, producand atat literatura mainstream, cat si science-fiction sub pseudonimul Iain M. Banks.
Spectrul lui Phlebas a aparut în 1987 si a fost primul lui roman SF, a carui actiune se petrece într-o uriasa civilizatie interstelara, Cultura, care exista în paralel cu societatea umana de pe Pamant. În general, Iain Banks scrie o carte în trei luni, lucrand sustinut, apoi intra în vacanta pentru restul anului, dedicandu-se numeroaselor sale hobby-uri, cum ar fi automobilele, muzica si pilotarea avioanelor.
Seria Cultura cuprinde romanele: Consider Phlebas (1987; Spectrul lui Phlebas, Ed. Nemira), The Player of Games (1988), Use of Weapons (1990), Excession (1996), Inversions (1998), Look to Windward (2000) si Matter (2008). Alte romane SF publicate: Against a Dark Background (1993), Feersum Endjinn (1994), The Algebraist (2004).