A. J. Hartley s-a nascut si a crescut în nord-vestul Angliei, acolo unde si-a descoperit pasiunea pentru istorie, mitologie si arheologie. Dupa ce ani de zile a vizitat situri arheologice si istorice din toata Europa, s-a mutat mai întai în Japonia si apoi în Statele Unite, unde a obtinut titlul de Master of Arts si apoi Doctoratul în literatura engleza la Boston University. În afara carierei de romancier, Hartley este si scenarist, dramaturg si regizor de teatru. De asemenea, este Distinguished Professor of Shakespeare în cadrul Departamentului de Teatru si Dans al Universitatii North Carolina. Alaturi de De Profundis, Hartley este autorul bestsellerului Masca lui Atreus (Editura Nemira, 2006).
Ultimul roman al lui A.J. Hartley, De profundis (On The Fifth Day) este un thriller la fel de interesant ca Masca lui Atreus (The Mask of Atreus). Intriga este captivanta, detaliile stiintifice si dezbaterile religioase stimuleaza, iar personajele, departe de a fi supereroi, sunt credibile si supuse greselilor, ele însele luptandu-se cu proprii lor demoni.
Moartea parintelui Edward Knight, plecat în Filipine pentru a face o descoperire de proportii în domeniul evolutiei darwiniene, este privita cu suspiciune de catre fratele sau Thomas, care se hotaraste sa refaca ultimul traseu al preotului, pentru a rupe tacerea pe care oficialitatile bisericii au tesut-o în jurul mortii acestuia. Pe urmele lui sunt însa brigazile catolice ale mortii, hotarate sa ucida pentru a pastra secretul care ameninta temeliile crestinatatii.
„Avu senzatia ca au trecut minute întregi, desi putea fi vorba doar de secunde, pana ce piciorul lui lovi fundul nisipos. Încerca sa fuga, dar apa îi venea pana la piept. Disperat, reveni la înotat, aproape plangand de frustrare. Apoi genunchiul sau atinse fundul apei si el se ridica în picioare, dupa care se apuca sa sara cu pasi mari, asteptandu-se la fiecare miscare sa fie înhatat de calcai. Dadu de nisipul uscat si se trezi complet afara din apa, clatinandu-se ca beat pe plaja. Izbucni într-un ras nervos, permitandu-si în sfarsit sa creada ca de fapt nu se gasea nimic acolo, ca îsi imaginase el totul. În mintea lui aparura tot felul de posibilitati: un palmier cazut în apa, carena scufundata a vreunei barci de pescuit, o baliza sparta...
Abia atunci se întoarse. Nu era deloc sigur de ce nu-i placea ce simtea ca se petrece în mare în spatele lui. Apoi îsi dadu seama imediat de ce. O secunda se multumi sa se holbeze, incapabil sa creada ca vedea asa ceva, dupa care, cu groaza amestecata cu emotie, începu sa fuga înspre linia îndepartata a satului. Avusese dreptate. Tot timpul. Avusese dreptate. Acum striga. Teama si emotia îl stapaneau în vreme ce se îndeparta de plaja, strigand ca oamenii sa aprinda luminile în sat. Acum le putea spune. Tuturor. Acum ei aveau sa vada si lumea avea sa se schimbe.
Se gandea la toate astea, continuand sa alerge cat putea de tare. Ajunse la prima cabana din bambus. Ideea continua sa-i fie întiparita în minte în clipa în care cabana, alaturi de toate celelalte cabane din sat, fu brusc aspirata în sus de un fulger imens alb, care îi ridica pe el si pe toti ceilalti locuitori care dormeau la mare înaltime, dupa care îi împrastie ca pe niste popice cu o violenta de nedescris. Sunetul se auzi o fractiune de secunda mai tarziu, ca un bubuit de tun care zgudui aerul, transformandu-se imediat într-un muget surd.
Dupa ce totul înceta, dupa ce valurile care se spargeau de tarm încetara sa mai fiarba, cand linistea pogorî iarasi peste plaja înnegrita si peste pamanturile înainte fertile din jurul ei, satul si toate vietuitoarele din el disparusera.” A.J. Hartley, De profundis (fragment)
