La editura Nemira a aparut cartea "Cavalerii in alb si negru" de Jack Whyte

19 Sep 2007
La editura Nemira a aparut cartea "Cavalerii in alb si negru" de Jack Whyte

În 1088, tanarul cavaler Hugues de Payens este initiat în secretele Ordinului Renasterii din Sion, care considera ca Biserica Crestina este „o creatie lipsita de temei... construita pe un mit”. Fondat de iudeii care au fugit din calea ocupantilor romani, Ordinul crede ca adevarul despre Iisus si despre începuturile crestinismului zace ascuns sub Templul din Ierusalim. Cand Papa Urban cheama crestinatatea la cruciada pentru a elibera tara Sfanta din mainile musulmanilor, Ordinul nu rateaza ocazia de a încerca sa recupereze aceste documente stravechi si îl trimite pe Hugues de Payens, alaturi de alti oameni de încredere, sa se alature cruciatilor. Dupa sangeroasa cucerire a Ierusalimului, Hugues fondeaza un nou ordin monahal, al unor calugari-luptatori, care sa-i serveasca drept paravan pentru sapaturile sub temelia Templului. Astfel se declanseaza o cursa contra cronometru pentru descoperirea comorii ascunse, înainte ca Biserica sa afle despre adevaratele activitati ale noului ordin.

Jack Whyte s-a nascut la Johnstone, Scotia, în 1939. A studiat în Anglia si Franta, apoi a emigrat în Canada, în 1967, unde, timp de douazeci de ani, a fost profesor de engleza, cantaret, muzician si actor. În anii ’70 a scris, a regizat si a jucat într-un spectacol one man show despre poetul Robert Burns, care a avut un succes extraordinar, determinandu-l sa aleaga o cariera în publicitate. Ca romancier, a debutat în forta în 1992 cu bestsellerul The Skystone, primul din seria The Camulod Chronicles, o saga a patru generatii, ce urmareste ascensiunea si prabusirea regelui Arthur. A urmat apoi The Templar Trilogy, din care fac parte deocamdata volumele: Knights of the Black and White (Cavalerii în alb si negru) si Standard of Honor (în pregatire la Editura Nemira).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells